Acest nou disc, creionat pe parcursul ultimilor doi ani, poartă un nume ales deloc întâmplător. "Efemeride", prin cele 10 creații prezentate, reprezintă un apel la trecut, la oamenii, gândurile, neputințele sau speranțele care ne trec pragul sufletesc şi care, în formă cumulată, ne prefigurează viitorul. Desigur, un viitor incert, marcat de aromă unor deziluzii, vise spulberate, umbre binefăcătoare şi nesiguranţe pe toate planurile, singura certitudine fiind că momentan suntem în viaţă şi mai avem timp să ne reparăm părţi din existenţă și prin acest tip de catharsis.
Primul track de pe album, de o durată restrânsă este un preambul în note cântate forte. "Cine sunt eu să mă opun?" ne aduce întrebări care se succed una după alta, cu un refren livrat brusc. Cele care se conturează ascultând piesa aceasta pe repeat se aşază senin în mintea mea: Dacă nu am mai opune rezistenţă schimbărilor care vin peste noi, am fi mai fericiţi? Şi dacă am atinge fericirea cu ceea ce avem în prezent, raportat comparativ la ceilalţi?
"Monstrul de sub pat", cel de care ne temeam în anii copilăriei, a prins altă formă şi chip. Dacă atunci nu îl puteam atinge și mai mult ne era sugerat de mediul exterior, acum este aproape palpabil şi ne luptăm să îl nimicim în fiecare zi. Uneori ne doboară, ne lasă fără respiraţie şi tocmai această luptă este expusă într-o piesă mult mai hard, plină de nerv şi patos, exact ca o incantaţie.
"FMR" m-a năucit în sala de audiţie. Am simţit parcă valuri de linişte cum mă inundă şi astfel, am închis ochii. Tematica morţii şi a trecerii dincolo este tema care a inspirat în permanenţă artiştii, fiind una din cele mai puternice care poate fi expusă muzical. Partea instrumentală, mixul sonor de umbre şi lumini cu note de pian à la 6fingers, refulările în secţia metro-ritmică, vocea lui Dan fac din această creaţie una statement în repertoriul byron. ("...dar orice veşnicie, se termină oricum, la un moment dat.")
Cum ar fi dacă am reuşi să ne sustragem din jocurile mecanice ale vieţii şi să fim "Fericiţi mereu"? O piesă blues-rock ca o oază de serenitate, cu note senine şi metafore. Dacă am fugi spre un loc care să ne cureţe de patimile şi neliniştile pe care le simţim, oare am atinge desăvârşirea?
"Cadou" şi o linie de bass funk rock excelentă cu care László iese în evidenţă. Piesa îşi schimbă traseul pe care crezi că l-ai intuit deja, Dan aproape strigându-şi dorinţele pe gama muzicală. Îmi pare un experiment pe care artiştii l-au făcut în zilele în care au avut parte de multă voioşie, calm şi inspiraţie benefică.
Trecutul şi prezentul sunt uneori indicatori ai viitorului. Poate da, este "Prea târziu" pentru multe dintre visele noastre, însă ne vom păstra liniştea interioară, (re)învățând maniera potrivită. O nouă piesă ca un soi de mantră, alungare a demonilor interiori, încăpăţânaţi, cu versuri excelent scrise de către Dan şi o năucire activată în zona instrumentală: "Va fi oricum mult prea târziu / Voi fi strivit de tăcere / Cum e să fii n-am să mai ştiu / Şi nu voi avea nicio părere / Dar voi zâmbi mereu cu ochii goi / Indiferent ce-aţi face voi."
"Încurcături" m-a adus cu gândul la albumul lansat în 2014, "Melancolic". Vocea calmă a lui Dan, formula melodică folosită în tandem cu notele de flaut fac din această compoziţie una aerisită, calmă, furtunoasă spre final, care te va readuce în valuri cu nuanţe de optimism şi seninătate.
"Memento", primul single lansat anul trecut, a trasat cumva linia acestui disc de care atunci nu ştiam că este în proces. O piesă ca o fugă fără o destinație clar aleasă, departe de absurdităţile existenţei care ne marchează. ("Merg înainte fără vreo oprire / Prin peisajul ăsta zgâriat de timp / Și aroganța îmi cere o menire / Mă fac că plouă și continui să mă plimb.")
"Oricât ai vrea să fii mai mult" constituie un nou moment de calmitate, introspecţie, poezie pură şi deliciu instrumental. Va fi acel tratament pentru suflet de care, poate, nici nu ştiai că ai nevoie în acest moment. ("Am cicatrici mascate cu sarcasme şi veselii / Fragilităţi amestecate cu zâmbete largi şi buchete de insomnii / Înecate într-o cupă mare de cristal / Care până în zori mă înoată până la mal.")
"În infern" constituie surpriză absolută de pe acest material şi consider că din întreaga creaţie byron de până acum. În cele aproximativ 11 minute am trecut printr-un mix de stări emoţionale, identificându-mi părţi din suflet în melanjul audio-poetic. Va fi piesa despre care va curge multă cerneală şi una care va converti, poate, pe cei care nu cunosc creaţia byron la aceasta, făcându-i să le descopere albumele de început în care întrebările în limba engleză şi forţa de expresie te lăsau mut de încântare. De această dată, acest infern melodic te va arunca într-o prăpastie cu tenebre şi fărâme de lumină nesperate, fiind deosebit de cinematografică. Am aflat că va beneficia de un videoclip pentru întreaga variantă a piesei care va fi lansat în lunile următoare şi sunt curioasă de viziunea regizorală care ne va fi prezentată. Probabil, într-un clarobscur, un soi de scurtmetraj poate noir care să reliefeze această măestrie a planurilor muzicale, dozate ritmic, care respiră linişte spre final. Aşa cum am punctat şi pentru "Eternal Return" din 2015, muzica byron păstrează şi cultivă o importantă componentă cinematografică, iar în manieră live totul este desăvârșit.
Componența trupei în prezent este: Dan Byron la voce, chitară şi flaut, Dan Georgescu la chitară, Sergiu Mitrofan la pian şi clape, László Demeter la bass şi Andrei Ilie la tobe. Noul material a fost înregistrat şi mixat la studioul Unda Recording din Bucureşti de către Dan Georgescu şi masterizat de Cristian Varga la MASTERvargas.
Albumul se va lansa oficial pe 6 octombrie, iar turneul de lansare va începe la Iaşi, urmând să continue în mai multe oraşe din ţară până spre finalul acestui an. Good job again, guys!
