Urmărește-ne în Social Media

pop, rock

VUNK - Dă-mi-o tu

VUNK a lansat lyric video-ul piesei "Dă-mi-o tu", inclusă pe albumul "Domnul Portocaliu și Mașina Timpului", lansat în 2019. Materialul este disponibil în articol.

Publicat

pe

La doi ani de la lansarea albumului "Domnul Portocaliu și Mașina Timpului", VUNK lansează lyric video-ul piesei "Dă-mi-o tu", extrasă de pe album. Piesa a fost compusă de Cornel Ilie și Gabriel Maga, iar lyric video-ul a fost realizat de SAN, design-ul versurilor aparținând lui Mihai Sighinaș.

Pentru a aniversa 25 de ani de la formarea trupei, VUNK a lansat în 2019 un album nou și un concert incendiar la Sala Polivalentă, unde fanii au făcut cunoştinţă cu Domnul Portocaliu şi au fost plimbaţi cu Maşina Timpului prin hiturile lansate de-a lungul anilor.

La începutul acestui an, VUNK a lansat albumul live "Numai la doi", material ce vine însoțit de proiecte vizuale, filmate în "sufragerie", pentru fiecare melodie. Albumul conține 14 melodii, piese consacrate ale trupei precum "Numai la doi", "Scapă-mă de ea", "Pleacă" sau "Prăjitura cu jeleu".

VUNK este o trupă a inovației în muzica românească: primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă", "Vreau o țară că afară", "Așa și", "Numai la doi" sau "Vino du-te" au ocupat primul loc în topurile muzicale de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.

Concerte & turnee

VUNK te invită la o întâlnire muzicală la Sala Palatului - PREȚURI BILETE

VUNK va urca pentru prima dată pe scena Sălii Palatului cu un concert special, intitulat "Te aștept". Evenimentul se va bucura de prezența unei orchestre simfonice, ce va aduce un suflu deosebit melodiilor formației. Găsești în articol mai multe detalii și informații despre bilete.

Publicat

pe

Cornel Ilie
Cornel Ilie │ FOTO: Stefan Sandu / InfoMusic.ro

VUNK a ales ca pe 14 februarie 2025, chiar de Ziua Îndrăgostiților, să organizeze prima întâlnire de la Sala Palatului cu fanii săi. "Pleacă", "1000", "Bumerang", "Dorul are multe forme", "Mi-e dor de tine", "Vino du-te", "Ochi de blugi", "Iar și iar" sunt doar câteva cântece ce se vor auzi live la concert. Trupa va fi acompaniată de o orchestră simfonică, dirijată de Simona Strungaru. Toate orchestrațiile sunt scrise de George Natsis, alături de care VUNK a mai colaborat și în trecut pentru aranjamente muzicale.

"Dragostea te ridică, dansează și uneori… tâmpește. Dar ce bine că o face, nu? Pe 14 februarie, lăsăm toate poveștile de iubire să se scrie pe acorduri simfonice la Sala Palatului. Ne vedem acolo!", a transmis trupa VUNK.

De 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.

În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român - "Jur să spun adevărul". Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.

Prețuri bilete VUNK Simfonic la Sala Palatului

  • Biletele pentru concertul VUNK Simfonic de la Sala Palatului se găsesc online, la prețuri cuprinse între 96 lei și 264 lei (+ comision). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending