Urmărește-ne în Social Media

pop

Voltaj - Copile

De 1 iunie, Voltaj oferă publicului un cadou emoționant și lansează "Copile", o piesă pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Te invităm să o asculți.

Publicat

pe

"Să rămâi până la sfârșit/ Acel copil cu suflet infinit" sunt versurile pline de însemnătate prin care trupa Voltaj îndeamnă adulții, dar și copiii să nu uite niciodată că momentele frumoase, pline de fericire vor cântări în viață mai mult decât altele.

"Piesa <<Copile>> ne emoționează la fiecare ascultare. Și asta pentru că e foarte personală. A fost scrisă pentru copiii noștri și sperăm să ajungă la sufletul tuturor părinților și copiilor. Urăm fiecărui copil în parte <<La Mulți Ani>> și <<să rămână până la sfârșit, acel copil cu suflet infinit>>", a declarat Călin Goia.

În 2020, Voltaj a lansat "OM", o piesă cu versuri puternice, ce transmite un îndemn social care subliniază importanța solidarității, iubirii și acceptării. La finalul lui 2019, Voltaj a susținut turneul național "Ca la 20 de ani" ce s-a încheiat la Sala Polivalentă cu un eveniment inedit care a adunat aproximativ 4000 de oameni. De-a lungul timpului, trupa a lansat hituri precum "Pic, pic", "Dă vina pe Voltaj", "Și ce", "Meci de box", "Mi-e dor de", care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. În februarie au cucerit inimile fanilor cu "Doar pentru ea", o declarație de dragoste pusă pe note muzicale.

Concerte & turnee

Voltaj a sărbătorit 25 de ani de activitate alături de 4000 de fani

Pe 3 decembrie, Voltaj a sărbătorit la Sala Palatului 25 de ani de activitate. Formația a oferit un show electrizant celor 4000 de fani veniți la concert. Printre invitații speciali s-au numărat Feli și Cristi Minculescu.

Publicat

pe

Călin Goia de la Voltaj
Călin Goia de la Voltaj │ FOTO: Captură YouTube

Peste 4000 de fani au fost prezenți pe 3 decembrie la un show plin de energie și emoție. Evenimentul s-a bucurat de o producție spectaculoasă, setlistul conținând piese emblemă ale formației, dar și melodii noi, interpretate alături de invitați surpriză. De la prima până la ultima melodie, publicul nu a stat jos o clip, toți cei din sală cântând, dansând și trăind fiecare moment, într-o adevărată sărbătoare a muzicii.

Călin Goia: "Am fost copleșiți! Le mulțumim (fanilor) că ne sunt alături de un sfert de veac"

Printre invitații care au urcat pe scenă alături de Voltaj s-au numărat: corul Voltaj Academy, fetele de la Amadeus, solista Feli și legendarul Cristi Minculescu de la trupa Iris. Momentul cel mai emoționant al serii a fost atunci când Minculescu a invitat publicul să cânte "La mulți ani" trupei Voltaj, un gest care a stârnit o reacție puternică din partea celor 4000 de oameni prezenți.

"A fost o petrecere de 25 de ani absolut superbă, cu energie, emoție și o sală plină de oameni frumoși și gălăgioși, exact așa cum ne plac nouă. Am fost copleșiți! Și le mulțumim că ne sunt alături de un sfert de veac", spune Călin Goia.

VIDEO de la concertul aniversar Voltaj


De-a lungul timpului, Voltaj a lansat hituri precum "Pic, pic", "Dă vina pe Voltaj", "Și ce", "Meci de box", "Mi-e dor de", care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. În februarie 2020, trupa a cucerit inimile fanilor cu "Doar pentru ea", o declarație de dragoste pusă pe note muzicale, iar de 1 iunie trupa a lansat "Copile", o piesă prin care trebuie să ne amintim cu toții că suntem copii și că ne putem bucura la fel ca cei mici. Între 3 și 5 decembrie 2021, Voltaj a susținut mai multe concerte, atât în Toronto, cât și în Montreal, iar de Crăciun a lansat "Anotimpuri", o colaborare cu Vali Sterian, regretatul muzician, cântăreț și compozitor român de muzică folk și rock.

Citește în continuare

Trending