"Ani Lumină" este o piesă simplă, cu 2 ingrediente: chitara acustică şi vocea blajină specifică The Motans. Este din nou o melodie despre dragoste, doar că tonul melancolic este completat de versuri înălţătoare, care preamăresc simţămintele pe care ţi le da iubirea proaspăt născută. Dacă începutul acestui single e despre dragoste, pe la mijloc Denis Roabeş începe să cânte despre condiţia trubadurului şi eternă sa călătorie pentru a îşi găsi fericirea şi ţelul.
"Drumul meu e lung, dar e plin de stele/ Şi de şoapte dulci şi cuvinte grele" sunt versurile care definesc această creaţie visătoare, tomnatică aproape. "Ani Lumină" este ultima piesă publicată de artistul din Republica Moldova înainte de lansarea celui de-al doilea album al său. Fanii The Motans vor recunoaşte probabil noul track, care a fost cântat ca un live session încă din 2017 pe canalul YouTube al muzicianului.
Piesa a fost compusă de către Denis Roabeş, Vladimir Coman Popescu, Rusu Andrei Damian, Matei Bulencea, Said Ali şi Micu Dorian. Versurile au fost scrise de către Denis Roabeş, iar de producţie s-a ocupat Vladimir Coman Popescu. Videoclipul cu versuri adoptă un concept marca Doru Boancă, artistul vizual cu care The Motans colaborează pentru conţinutul creat pentru social media.
Viitorul album The Motans se numeşte "My Rhythm & Soul", conţine 12 piese şi un intro reprezentativ. Va debuta pe 13 august şi a fost prefaţat pe 10 august de lansarea piesei "Spirit Ateist", tot cu un lyric video cu stil vizual similar. În acest an The Motans a mai lansat colaborarea cu Alina Eremia "Din Trecut", care a făcut senzaţie la The Concert Drive In luna trecută. Tot în 2020 Denis Roabeş ne-a oferit piesa emoţionantă "Întâmplător".
Greu de crezut că The Motans activează doar din 2015, având în vedere numărul mare de hituri pe care le-a avut până acum. Primul LP a fost "My Gorgeous Drama Queens" din 2018, iar single-urile au inclus colaborări cu Delia, Inna, Keed, Irina Rimes şi alţii.