"Hydrograd" este cel mai recent album al trupei, lansat anul trecut şi generând deja multiple hituri şi single-uri. În 2018 primim un disc numit "Hydrograd Deluxe Edition", plin de rarităţi şi B-sides, dar şi înregistrări live şi variante acustice de melodii. Acel disc va debuta pe 31 august prin Roadrunner Records. "Burn One Turn One" este de asemenea pe noul release, dar îl putem asculta chiar acum în noul lyric video.
Este ceva mai heavy decât creaţiile clasice Stone Sour şi are solo-uri mult mai lungi şi ample decât am auzit pe ultimele 2 LP-uri ale grupului. Ce e cu adevărat uimitor la această piesă, pe lângă solo-uri şi vocea nervoasă a lui Corey Taylor este că şi tobele sunt mai dur tunate şi avem un vibe foarte puternic de Slipknot, mai ales spre final de piesă.
Noua variantă de "Hydrograd" va include 13 piese extra, printre care şi variante acustice de "Song #3", "Mercy" şi "Rose Red Violent Blue" şi "The Witness Tree". Variante live ale melodiilor "Mercy", "Fabuless", dar şi un cover după Soundgarden (piesa "Outshined") se vor auzi pe LP. Nu e singurul cover, pentru că Stone Sour a compus o versiune în registru propriu a piesei "Unchained" de la Van Halen.
Fanii îl vor mai putea asculta pe Corey Taylor cântând şi o versiune cover după "Bombtrack", a celor de la Rage Against the Machine. "Hydrograd" a debutat pe locul 9 în Billboard 200 Album Chart în 2017, fiind unul dintre cele mai apreciate albume ale formaţiei americane.
Grupul se află într-un turneu european în acest moment, promovându-şi LP-ul de anul trecut. Se va opri în România pe 26 iunie, la Arenele Romane. După ce e gata turneul de pe Bătrânul Continent trupa va reveni în State pentru a deschide pentru Ozzy în cadrul seriei de concerte "No More Tours 2". Acel turneu debutează pe 30 august în Pennsylvania.