Urmărește-ne în Social Media

jazz, pop

Sade - Flower of the Universe

Sade a lansat prima sa piesă originală după o pauză de 7 ani. Melodia se numește ”Flower of the Universe” și a fost compusă pentru coloana sonoră a filmului Disney ”Wrinkle in Time”.

Publicat

pe

Artista cu rădăcini nigeriene Sade a revenit pe scena muzicală la mai bine de 8 ani de la apariția discului ”Soldier of Love”. Prima sa piesă originală lansată după această îndelungată pauză se numește ”Flower of the Universe” și a fost compusă pentru coloana sonoră a filmului ”A Wrinkle in Time”. Produs de Disney, acesta este regizat de Ava DuVernay, avându-le în distribuție pe Oprah Winfrey și Reese Witherspoon.

”Nu am crezut niciodată că va spune da, dar am întrebat oricum. A fost amabilă și generoasă. O zeiță”, a declarat Ava DuVernay, mărturisind că a fost plăcut surprinsă de faptul că Sade a acceptat propunerea ei de a colabora pentru acest soundtrack.

Piesa ”Flower of the Universe” a fost extrem de apreciată, Ava dezvăluind că versurile scrise de Sade au ajuns să fie incluse în scenariul filmului.

”Fiecare piesă de pe soundtrack-ul ”Wrinkle in Time” a fost realizat cu mare atenție într-o strânsă colaborare cu artiștii. Parteneriatul meu creativ cu Sade pentru piesa ”Flower of the Universe” a fost atât de conectat, încât am apelat la ingineria inversă: am folosit versurile ei ca dialog în film”, a detaliat regizorul DuVernay.

Pe soundtrack-ul filmului se regăsesc și piese compuse de DJ Khaled, Demi Lovato, Sia și Kehlani. Pelicula ”A Wrinkle in Time” a avut premiera în cinematografe pe 9 martie.

Trending