"Snake Charmer" reușește să capteze atenția de la prima ascultare. Tonurile întunecate și texturile vocii lui Kovacs, combinate cu stilul unic al lui Parov Stelar, rezultă într-o piesă aproape hipnotizantă, care, în ciuda versurilor mistice, creează melodia de vară perfectă.
În 2017, Parov Stelar lansa aclamatul album "The Burning Spider", ce a debutat pe prima poziție în topul albumelor din Austria. Acesta a fost prezentat și publicului din România, în cadrul concertului susținut pe 16 iunie la Arenele Romane.
Marcus Fuereder, sau Parov Stelar pe scenă, provine din Austria, însă e celebru în toată lumea. Considerat fondatorul stilului “Electro Swing”, Parov Stelar Band a creat muzică și pentru filme, reclame și seriale. "Kiss Kiss" și "Rough Cuts" i-au creat un traseu bine definit pe scena muzicii electronice, cu un sound unic și o abordare diferită asupra producției muzicale, precum și combinații surprinzătoare de stiluri. Au urmat apoi mai multe materiale discografice ca Seven and Storm (2005), Shine (2007), Coco (2009), The Princess (2012), The Invisible Girl (2013), The Art of Sampling (2013), The Demon Diaries (2015) și peste 20 EP-uri, ce i-au consolidat renumele deja împământenit în marile comunități de fani.
Cu vocea unei legende a muzicii soul și o istorie complicată pe care, prin curaj, determinare și un talent nemaiauzit, a transformat-o într-o călătorie muzicală deschisă și emoționantă, Kovacs aduce un gen complex, ce combină multe stiluri și le duce la alt nivel. Artista olandeză a fost aleasă printre cele mai bune zece debuturi muzicale ale anului 2016.