"The Ride" va fi cel de-al 6-lea album al artistei. Discul conține 12 piese noi, compuse de Nelly Furtado și produse de John Congleton, care a lucrat anterior cu Blondie, Franz Ferdinand, St Vincent și Erykah Badu.
Întrebată într-un interviu de ce a luat o pauză de 5 ani între actualul disc și albumul anterior, ”The Spirit Indestructible” (2012), Nelly Furtado a explicat cum succesul s-a transformat în timp într-o povară, ce părea că o ține captivă.
"Atunci când ai un album de succes și/sau cariera ta merge foarte bine, trebuie mereu să mergi, mergi, mergi, mai mult e mai mult, da, da, da, și nu mai rămâne timp pentru a spune nu. Toate astea au avut un efect puternic asupra mea și am simțit că îmi pierdusem ritmul meu natural. Într-una din zile m-am dus la casa de discuri a unui prieten și i-am spus: <<Asta o să sune ciudat, dar pot să lucrez aici?>>. Am început să fac multe lucruri pe care îmi doream să le fac: m-am apucat de cusut, de lucrat în ceramică, am luat cursuri de dramaturgie. Cred că încercam să-mi limpezesc puțin viața. Eram cu piciorul pe accelerație de la 19 ani. După ce am dat la o parte ce mă împovăra și mi-am simplificat viața, am regăsit bucuria de a face artă”, a explicat Nelly Furtado.
Albumul "The Ride" va avea un sound diferit, artista alunecând cu noile compoziții în zona de pop alternativ. Discul va fi lansat pe 31 martie 2017 prin intermediul casei de discuri independente Nelstar Entertainment, fondate de Nelly Furtado în 2009.