Urmărește-ne în Social Media

rap

Juice WRLD & The Weeknd - Smile

Muzica lui Juice WRLD continuă să răsune şi la luni bune după moartea acestuia. O colaborare a artistului cu The Weeknd a fost lansată postum sub numele de "Smile". La o lună după debutul albumului lui Juice WRLD hiturile continuă să vină, de pe acel LP. Puteţi urmări videoclipul cu versuri al noului single în articol.

Publicat

pe

"Smile" este o piesă melancolică, care aderă cu uşurinţă la trendul emo rap, atât de popular în ultimul deceniu. Din păcate este şi asociat cu moartea prematură a artiştilor din acest gen, cum am văzut în cazul lui Lil Peep, Mac Miller şi Juice WRLD, care a trecut în nefiinţă în decembrie 2019. La doar 21 de ani rapperul era un muzician cu potenţial uriaş şi toate single-urile de pe primul său album au ajuns în Billboard Hot 100. Activ între 2015 şi 2019, artistul a lăsat un album intitulat "Legends Never Die" pentru lansarea postumă.

Cel mai nou track Juice WRLD este colaborarea cu The Weeknd, care a avut un an 2020 ocupat. Rapperul din Toronto a lansat al patrulea album de studio, "After Hours" la începutul anului. De pe acel disc s-au remarcat 3 single-uri cu priză la public: "Heartless", "Blinding Lights" şi "In Your Eyes". Ultimul a primit un remix de la Doja Cat, care a devenit un hit mai mare decât originalul. Pe de altă parte albumul postum al lui Juice WRLD a devenit cel mai de succes release al unui artist trecut în nefiinţă în ultimii 20 ani (în America).

Pe "Legends Never Die" îl puteţi aculta pe tânărul rapper cântând alături de Polo G, Halsey, Trippie Red şi Marshmello. Juice este doar unul din 3 artişti care are 5 piese în top 10 Billboard Hot 100 simultan, după Beatles şi Drake. Între timp The Weeknd se bucură de succes, primind o nominalizare VMA pentru "Artistul Anului" şi "Videoclipul Anului" ("Blinding Lights"). Muzicianul a apărut în serialul de animaţie "American Dad" la final de sezon şi ne-a încântat la final de lună iulie cu propria animaţie pentru piesa "Snowchild".

A fost un rezumat al carierei şi metamorfozelor sale şi un semnal că artistul e gata de o pauză şi de retragere din viaţa publică. Asta până ce inima sa rănită îi va da ghes să mai compună un material de despărţire cum a fost EP-ul "My Dear Melancholy".

Industria muzicala

TOP 10 artiști, melodii și albume ale anului 2024 pe Spotify - LISTĂ

Sfârșitul lui 2024 se apropie cu rapiditatea, și, cu această ocazie, Spotify celebrează cei mai ascultați artiști, cele mai populare melodii și cele mai apreciate albume ale acestui an. Te invităm să-i descoperi pe primii 10 din aceste categorii.

Publicat

pe

Spotify Wrapped 2024
Spotify Wrapped 2024 │ FOTO: Spotify

Spotify și-a creat o tradiție ca la finalul oricărui an să prezinte "Spotify Wrapped", o retrospectivă artistică, atât la nivel individual, cât și la nivel național sau global. De exemplu, un utilizator Spotify poate vedea ce piesă a ascultat cel mai des în anul respectiv, care a fost artistul preferat sau cum a evoluat stilul muzical în fiecare lună a anului, în funcție de muzica ascultată.

Spotify Wrapped face un rezumat și la nivel global al celor mai în vogă artiști. Vedete pop precum Chappell Roan, Shaboozey și Sabrina Carpenter au ajuns în fruntea topurilor platformei de streaming. Demn de menționat este faptul că s-a observat o creștere în muzica artistelor de sex feminin, în special în topul albumelor, unde femeile dețin primele opt locuri din cele zece.

Taylor Swift rămâne în continuare unul dintre cei mai apreciați artiști din lume. Tânăra de 34 de ani și-a revendicat pentru al doilea an consecutiv titlul de artist de top la nivel global, adunând peste 26,6 miliarde de streamuri datorită lansării noului său album, "The Tortured Poets Department".

Top 10 cei mai ascultați artiști la nivel global

  1. Taylor Swift
  2. The Weeknd
  3. Bad Bunny
  4. Drake
  5. Billie Eilish
  6. Travis Scott
  7. Peso Pluma
  8. Kanye West
  9. Ariana Grande
  10. Feid

Top 10 cele mai ascultate cântece la nivel global

  1. "Espresso" - Sabrina Carpenter
  2. "Beautiful Things" - Benson Boone
  3. "BIRDS OF A FEATHER" - Billie Eilish
  4. "Gata Only" - FloyyMenor, Cris Mj
  5. "Lose Control" - Teddy Swims
  6. "End of Beginning" - Djo
  7. "Too Sweet" - Hozier
  8. "One Of The Girls (with JENNIE, Lily Rose Depp)" - The Weeknd
  9. "Cruel Summer" - Taylor Swift
  10. "Die With A Smile" - Bruno Mars, Lady Gaga

Top 10 cele mai ascultate albume la nivel global

  1. "THE TORTURED POETS DEPARTMENT: THE ANTHOLOGY" - Taylor Swift
  2. "HIT ME HARD AND SOFT" - Billie Eilish
  3. "Short n’ Sweet" - Sabrina Carpenter
  4. "MAÑANA SERÁ BONITO" - Karol G
  5. "eternal sunshine" - Ariana Grande
  6. "1989 (Taylor’s Version)" - Taylor Swift
  7. "SOS" - SZA
  8. "Lover" - Taylor Swift
  9. "Fireworks & Rollerblades" - Benson Boone
  10. "Starboy" - The Weeknd

Top 10 cele mai virale cântece la nivel global

  1. "Die With A Smile" - Bruno Mars, Lady Gaga
  2. "BIRDS OF A FEATHER" - Billie Eilish
  3. "Beautiful Things" - Benson Boone
  4. "Lose Control" - Teddy Swims
  5. "Good Luck, Babe!" - Chappell Roan
  6. "Too Sweet" - Hozier
  7. "we can’t be friends (wait for your love)" - Ariana Grande
  8. "End of Beginning" - Djo
  9. "Espresso" - Sabrina Carpenter
  10. "Not Like Us" - Kendrick Lamar
Citește în continuare

Albume noi

The Weeknd anunţă un nou album, "Hurry Up Tomorrow"

Parcă posturile de radio nu au mai fost saturate cu muzica lui The Weeknd de ceva vreme, dar asta se va schimba în curând. Abel a anunţat un nou album, "Hurry Up Tomorrow". Ce ştim despre el aflaţi în rândurile următoare.

Publicat

pe

The Weeknd coperta album Hurry Up Tomorrow
The Weeknd coperta album Hurry Up Tomorrow │ FOTO: The Weeknd

Deocamdată nu avem o dată de lansare pentru acest LP, dar sunt şanse mari să vină până la final de an. "Hurry Up Tomorrow" a avut câteva piese cântate live la concertele recente ale lui The Weeknd şi a fost dezvăluită şi coperta sa, artwork-ul. E chipul lui Abel în prim plan. Teaserele pentru un nou album datează încă în luna ianuarie a lui 2024.

Discul e important pentru că e finalul de trilogie, începută cu "After Hours" şi continuată cu "Dawn FM". Bucăţi de track-uri noi au fost postate de Abel Tesfaye în social media de-a lungul anului. The Weeknd vine după o perioadă tulbure, de ani de bătălie cu academia care decernează premiile Grammy şi un serial "The Idol" deloc bine primit pe HBO.

Atunci când a anunţat titlul albumului, muzicianul partajat şi un trailer însoţit de versuri ale pieselor sale puse pe muzica orchestrală.

Iată ce a spus The Weeknd în postările teaser despre noul material:

Astăzi s-a simțit că o învârtire fără sfârșit. Continui să distorsionez adevărul, imun la amețeală, amorțit de greață. Ce se află dedesubt — țipă în tăcere.

Mă uit în oglindă și mă simt atât bătrân, cât și nou, blocat într-un limbo și incapabil să mă mișc. Încă nu m-am confruntat cu mine însumi... Ceea ce odată mă făcea invincibil m-a trădat pe scena mondială. Un nou traumatism a ieșit la suprafață. Când se va încheia ziua de astăzi, voi descoperi cine sunt. Hurry Up Tomorrow.

Acesta „reprezintă apogeul creativ al proiectului, servind drept al treilea și ultimul capitol, cu teme existențiale și autoreferențiale, așa cum se poate vedea în cele mai recente teasere vizionare, care au încins așteptările fanilor pentru această încheiere.”

"Dawn FM" sosea în 2022 şi îl vedea pe muzician mai calm şi împăcat cu sine. La un concert recent din Brazilia artistul a interpretat o melodie de pe viitorul album, cunoscută ca "Sao Paulo" şi cântată live cu artistul local Anitta. S-au mai auzit şi alte două piese noi, cu titluri provizorii "Run Away" şi "Dancing In the Flames".

Citește în continuare

Trending