"Let Me Reintroduce Myself" este o piesă de feel good, de senzaţii pozitive şi de care îţi face o zi stresantă brusc mai uşoară. Este un track pop dansabil, leneş şi care setează ascultătorul pe un dans uşurel şi legănat. Inflexiunile vocii lui Gwen Stefani ne amintesc de hiturile sale de la început de mileniu. Au trecut 4 ani de la lansarea albumului "This Is What the Truth Feels Like", iar acum muziciana pregăteşte un nou LP solo. După albumul din 2016, artista a lansat un album de Crăciun în 2017, "You Make it Feel Like Christmas", care a fost relansat în 2020.
În octombrie 2020 artista şi-a explorat veleităţile country, cântând "Don't Speak" şi "Spiderwebs" sub formă de melodii country. Faptul că Gwen flirtează cu country-ul nu e o întâmplare, ea fiind logodită (din octombrie 2020) cu muzicianul Blake Shelton. Cei doi au o relaţie de 5 ani. Acele piese country au fost cântate în cadrul unor sketch-uri de la emisiunea "The Tonight Show Starring Jimmy Fallon". Acolo Stefani s-a transformat într-un fel de Dolly Parton, care îşi cântă piesele clasice într-un mod inedit.
Până şi mega hitul "Hollaback Girl" a devenit melodie de îmblânzit cowboyii în acel skit. Artista s-a numărat în acest an printre multipli colaboratori de pe albumul "Future Nostalgia" lansat de Dua Lipa. Ce aduce viitorul pentru fosta solista No Doubt? Pentru început un al cincilea album solo, lansat prin casa de discuri Interscope. Va include influenţe ska şi reggae precum noul single, dar vom mai aştepta ceva până atunci. Gwen îşi reia acum rolul de jurat al emisiunii "The Voice" în sezonul 19.
Noul single a fost deja cântat în cadrul emisiunii "The Voice". Piesa a fost înregistrată în perioada carantinei, după ce artista şi-a anulat multiple concerte în 2020, inclusiv o participare la festivalul BST Hyde Park 2020 din Londra.