Urmărește-ne în Social Media

rock

Guns N' Roses - Move to the City (Acoustic)

Guns N' Roses a lansat recent o versiune acustică a piesei "Move to the City", debut însoţit de un videoclip cu versuri. Această piesă este extrasă de pe box set-ul "Locked N' Loaded", care readuce în actualitate piese de pe albumul "Appetite for Destruction" din 1987. Vă invităm să ascultaţi această versiune a melodiei în articol.

Publicat

pe

"Appetite for Destruction: Locked N' Loaded" este o super colecţie pentru fanii adevăraţi GNR. Ediţia sa Super Deluxe are 4 CD-uri cu piesele originale remasterizate, plus B-Sides şi rarităţi. Acestea din urmă ajung pe discul "B-Sides N' EPs", iar înregistrările Sound City Sessions N' More din 1986 se află şi ele în set. Apoi fanii mai primesc un disc Blu-Ray Audio cu albumul, bonus track-uri şi videoclipuri.

Toate sunt oferite cu surround 5.1 şi cu un bonus video, sub forma clipului piesei "It's So Easy", filmat în 1989 dar niciodată finalizat. Pe lângă muzică şi clipuri, Guns a mai inclus o carte cu 96 de pagini care prezintă fotografii în exclusivitate din arhiva personală a lui Axl Rose. "Move to the City" primeşte un aer de country/western dur şi de explorare a Vestului Sălbatic odată cu această versiune nouă.

Lyric video-ul expune totuşi un alfel de vest, văzut din interiorul unui muscle car, în viteză printre luminile orbitoare ale oraşului. Clipul este plin de fotografii din concertele Guns din ultimele decenii. Printre materialele nelansate până acum se numără şi două piese pe care Guns le-a înregistrat cu producătorul Mike Clink, "Shadow of Your Love" şi această versiune de "Move to the City".

Variante demo de "November Rain" şi coveruri după Elvis Presley se regăsesc de asemenea pe tracklistul uriaş. Două improvizaţii Guns N' Roses, "The Plague" şi "New Work Tune" pot fi de asemenea ascultate, împreună cu coverul "Mama Kin" după Aerosmith. Luna trecută Guns N' Roses lansa o versiune de pian a hitului clasic "November Rain", luat de pe acelaşi box set.

De altfel acelaşi "November Rain" a stabilit un record recent, devenind primul videoclip al unei piese din anii '90 care ajunge la 1 miliard de vizualizări pe YouTube. În aceste zile trupa se află în turneu în Europa în cadrul seriei de concerte "In This Lifetime". La toamnă vor concerta în Asia.

Muzică nouă

Slash și Duff McKagan au lansat piesa "I Can Breathe" - AUDIO

Slash și Duff McKagan, colegii din Guns N' Roses, au lansat single-ul caritabil "I Can Breathe". Pentru această melodie, artiștii au colaborat cu Caesar Gueikian, CEO-ul companiei muzicale Gibson.

Publicat

pe

Slash și Duff McKagan în concertul Guns N'Roses, București, 16 iulie 2023
Slash și Duff McKagan în concertul Guns N'Roses, București, 16 iulie 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Slash și Duff și-au unit din nou forțele, de data aceasta în afara Guns N' Roses, și au pregătit "I Can Breathe", o piesă rock care cucerește de la prima audiție. Ca solist îl putem auzi pe McKagan, cel care a și scris versurile piesei. Slash cântă la chitara principală, iar Gueikian la chitara ritmică și clape.

"I Can Breathe" este un cântec caritabil în sensul că toate încasările provenite din această lansare muzicală vor fi direcționate către Alianța Națională pentru Boli Mintale, prin fundația Gibson Gives.

Mai mult, artwork-ul pentru "I Can Breathe" se bazează pe o pictură de Serj Tankian (System of a Down), intitulată "They’re Coming". Pictura originală a lui Tankian va fi scoasă la licitație alături de o chitară Gibson Les Paul Standard unică, care include opera de artă pictată manual, precum și autografele muzicienilor.

"I Can Breathe" este cel mai recent demers caritabil care stă sub umbrela companiei Gibson după "Deconstruction", o melodie lansată anul trecut de Serj Tankian și Tony Iommi de la Black Sabbath.

"A fost o plăcere să lucrez cu Cesar și întreaga sa echipă la această melodie. Înclinația muzicală și rock-ul progresiv al acestei uriașe piese m-au împins într-o direcție cu totul nouă. Îmi place o provocare, iar lui Cesar i-a ieșit! Mai mult, să fiu de ajutor în conștientizarea sănătății mintale este foarte important pentru mine în acest moment. Let's rock", a transmis Duff McKagan.

AUDIO: "I Can Breathe" (Slash, Duff McKagan featuring Cesar Gueikian)

Citește în continuare

Premii muzicale

Dua Lipa, Dr. Dre, Julia Roberts se numără printre prezentatorii și interpreții Rock & Roll Hall of Fame 2024

Rock & Roll Hall of Fame a dezvăluit interpreții și prezentatorii care vor urca pe scenă în gala din 19 octombrie. Nume unul și unul, actori și muzicieni, ei le vor aduce un omagiu artiștilor care vor fi introduși anul acesta în panteonul muzical.

Publicat

pe

Dua Lipa la SNL
Dua Lipa la SNL │ FOTO: Captură YouTube

17 muzicieni, actori și nume din lumea showbiz-ului vor participa la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame în calitate de prezentatori sau interpreți. Astfel, Busta Rhymes, Dr. Dre, Demi Lovato, Dua Lipa, Ella Mai, James Taylor, Jelly Roll, Julia Roberts, Keith Urban, Kenny Chesney, Lucky Daye, Mac McAnally, Method Man, Roger Daltrey, Sammy Hagar, Slash și The Roots sunt vedetele anunțate. Cu toate acestea, dezvăluirea invitaților nu menționează cine va cânta live și cine va oferi discursuri și prezentări, lăsând publicul să ghicească.

Artiștii care vor fi introduși anul acesta în Rock & Roll Hall of Fame sunt Mary J. Blige, Cher, Dave Matthews Band, Foreigner, Peter Frampton, Kool & the Gang, Ozzy Osbourne și A Tribe Called Quest.

Jimmy Buffett, MC5, Dionne Warwick și Norman Whitfield vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame la categoria "Excelență muzicală". Printre alți premianți ai galei din acest an se numără Alexis Korner, John Mayall și Big Mama Thornton, care vor fi onorați cu premiul "Influență muzicală", iar producătoarea de divertisment Suzanne de Passe va primi premiul "Ahmet Ertegun".

Ceremonia de introducere va fi transmisă la televiziunea americană pe 19 octombrie, dar și pe Disney+, unde va continua să rămână disponibilă de vizionat.

Citește în continuare

Trending