La doi ani de la apariția albumului ei de debut, Dua Lipa s-a întors cu primul ei single de pe viitorul material discografic. Noua ei melodie se numește "Don't Start Now" și a fost compusă și produsă de Ian Kirkpatrick, Caroline Ailin și Emily Warren, aceeași echipă care semnează hitul "New Rules".
Piesa a fost lansată cu videoclip în urmă cu câteva zile și a fost interpretată live pentru prima oară în cadrul galei MTV EMA din Sevilla.
"Am hotărât să lansez întâi această piesă pentru a putea încheia un capitol din viața mea și a începe altul. O nouă eră cu un nou sound! E despre a merge mai departe și a nu lăsa pe nimeni să-ți blocheze calea. Mi s-a părut o alegere firească pentru un prim single, considerând că l-am făcut cu aceeași echipă genială cu care am lucrat și pentru piesa "New Rules"", a declarat Dua Lipa.
După un 2018 încununat de premii și colaborări inedite, Dua Lipa pregătește lansarea viitorului ei album. Titlul discului va fi dezvăluit până la finalul lunii noiembrie.