Urmărește-ne în Social Media

pop

direcția 5 - Te-am visat

Direcția 5 a lansat un lyric video pentru o piesă nouă, intitulată ”Te-am visat”. Melodia este extrasă de pe albumul "Te iubesc", programat pentru lansare pe 20 noiembrie.

Publicat

pe

“Ne place să credem că ”Te iubesc” este cel mai bun album al nostru, că am ajuns la o chimie perfectă între muzică și versuri. Albumul conține 12 piese, versurile sunt scrise de Dinu Olărașu și Florin Dumitrescu, înregistrarea a durat 1 an și mai avem nevoie de câteva zile și este gata. Versurile cântecelor sunt inspirate din povești reale pe care le-am trăit sau le-am auzit la oamenii din jurul nostru, am pariat pe realismul lor și ne place că poveștile nu sunt inventate”, a declarat Marian Ionescu.

Trei dintre cele mai noi piese ale trupei, “Te iubesc”, “Plin de furtuni” și “Într-o zi” au deja mare succes în rândul fanilor.

“Avem răspunsul oamenilor, ei spun ”Da, ne plac”, fac parte deja din repertoriul grupului, le cântăm la fiecare concert al nostru împreună cu publicul”, a detaliat vocalistul Direcția 5.

Muzica Direcția 5 este generată de sentimentele dintre un băiat și o fată cu toate etapele prin care trece ea, dragostea. Aceasta va putea fi ascultată pe acorduri noi doar la concertul de la Sala Palatului.

“Ne dăm întâlnire pe 20 noiembrie cu instrumentiștii din Orchestra Simfonică București pentru a crea o atmosferă emoționantă pe frontiera muzicii clasice cu muzica pop rock, ceva nou pentru noi și pentru publicul nostru. Îi invităm pe oameni pe 20 noiembrie într-o lume nebănuit de frumoasă”, declara Marian Ionescu.

Prețul biletelor pentru concertul Direcția 5 de la Sala Palatului:

  • Vip: 160 lei
  • Categ 1: 130 lei
  • Categ 2: 100 lei
  • Categ 3: 80 lei
  • Categ 4: 60 lei

Biletele pot fi achiziționate și în 4 rate fără dobândă, cu cardul Avantaj.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Afiș Direcția 5 concert Sala Palatului 20 noiembrie 2015
Concerte vineri, 20 noiembrie 2015

Direcția 5

Loc
Sala Palatului

Concerte & turnee

Cine cântă la West Side Christmas Market 2024

West Side Christmas Market 2024 va aduce pe scena din Parcul Drumul Taberei nume sonore din muzica românească. Direcția 5 se numără printre artiștii anunțați de UNTOLD.

Publicat

pe

Direcția 5
Direcția 5 │ FOTO: Captură YouTube

Târgul West Side Christmas Market 2024  se va deschide oficial pe data de 28 noiembrie și se va închide pe 27 decembrie. Va fi primul târg de Crăciun deschis în București, târgul din Piața Constituției urmând să se deschidă pe 29 noiembrie.

Ce surprize a pregătit UNTOLD în Parcul Drumul Taberei

Organizatorii au pregătit o mulțime de surprize pentru cei care vor să trăiască emoția Crăciunului în
cadrul West Side Christmas Market.

Zeci de mii de beculețe, ornamente colorate, căsuțe de poveste, un brad unicat, perfect de postat pe Instagram, personaje de basm, arome îmbietoare de scorțișoară și vin fiert - toate se vor regăsi în târgul de Crăciun din sectorul 6.

Printre principalele atracții se numără roata panoramică, un patinoar generos, carusel și trenuleț pentru copii și, nu în ultimul rând, Căsuța lui Moș Crăciun.

Ce artiști cântă la West Side Christmas Market 2024

Pe scena "West Side Christmas Market" vor urca artiști îndrăgiți precum Direcția 5, Fuego, Alina Sorescu, Gașca Zurli și alți invitați surpriză. Programul complet al concertelor va fi dezvăluit de UNTOLD în proximitatea evenimentului.

UNTOLD va organiza West Side Christmas Market până în 2026

West Side Christmas Market 2024 este organizat de UNTOLD, la fel ca și ediția de anul trecut. Firma S.C. Fantasia UNTOLD S.R.L a câștigat în 2023 o licitație publică prin care a primit autorizația de a organiza acest târg din Parcul Drumul Taberei pe o perioadă de 4 ani.

West Side Christmas Market din Sectorul 6 este un eveniment public cu acces gratuit, acest aspect fiind menționat în contractul cu UNTOLD.

Potrivit contractului de concesionare, organizatorii trebuie să respecte niște standarde de calitate, precum și includerea în eveniment a unor atracții specifice sărbătorilor. Astfel, vizitatorii se pot aștepta, și anul acesta, la:

  • minim 65 de căsuțe, în cadrul cărora se vor desfășura diverse activități de comercializare a unor produse tematice;
  • un carusel și o roată panoramică;
  • un patinoar cu o suprafață de minim 600 de metri pătrați;
  • concerte live, în fiecare seară de weekend și sărbătoare, cu muzică dance, pop-rock, jazz, blues, colinde și muzică folclorică;
  • 5 decembrie este seara destinată copiiilor, în cadrul căreia participă artiști de talie națională, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae;
  • organizarea de activități cultural - artistice, cuprinse în programul cultural, pe scena
    amplasată în cadrul târgului, pe întreaga perioadă a evenimentului.
Citește în continuare

Trending