Urmărește-ne în Social Media

pop

Céline Dion - L'étoile

Céline Dion a lansat un video cu versuri pentru piesa ”L'étoile”. Melodia este extrasă de pe albumul ”Encore un soir”.

Publicat

pe

La începutul anului 2016, Celine Dion a trecut prin momente extrem de dificile. Două persoane dragi din familia sa au murit de cancer. Soțul ei, René Angélil, s-a stins din viață pe 14 ianuarie, doar două zile mai târziu murind și fratele ei, Daniel.

După o perioadă în care a dorit să stea departe de ochii presei și ai publicului, Celine Dion a revenit cu un nou single, ce purta cu sine un mesaj puternic. ”Viața trebuie să continue”, ne-a spus artista canadiană prin piesa "The Show Must Go On", o reinterpretare a hitului lansat de Queen în 1991. Acest single a fost cântat live în cadrul galei Billboard Music Awards 2016, unde artista a fost premiată cu un Icon Award pentru întreaga sa carieră.

Momentul de la Billboard Music Awards a ajutat-o pe Celine Dion să-și recapete dorința și forța de a-și continua cariera muzicală. Artista a finalizat un nou album cu piese în limba franceză, intitulat ”Encore un soir”. Discul a fost lansat pe 26 august prin intermediul Columbia Records.

Tracklist ”Encore un soir” - Celine Dion:

  1. "Plus qu'ailleurs"
  2. "L'étoile"
  3. "Ma faille"
  4. "Encore un soir"
  5. "Je nous veux"
  6. "Les yeux au ciel"
  7. "Si c'était à refaire"
  8. "Ordinaire"
  9. "Tu sauras"
  10. "Toutes ces choses"
  11. "Le bonheur en face"
  12. "À la plus haute branche"

+ Deluxe:

  1. "À vous"
  2. "Ma force"
  3. "Trois heures vingt"

După single-ul "Encore un soir", lansat în iulie 2016, promovarea albumului continuă cu "L'étoile". Piesa este acompaniată de un video cu versuri.

Lifestyle

Adele, în lacrimi după ce Celine Dion a venit la concertul ei

Adele a fost profund impresionată de prezența lui Celine Dion la unul dintre concertele ei din Vegas. Când privirile li s-au intersectat, cele două s-au îmbrățișat, vizibil emoționate. Post eveniment, artista britanică i-a transmis lui Celine un mesaj plin de recunoștință.

Publicat

pe

Adele și Celine Dion
Adele și Celine Dion │ FOTO: Captură Instagram Adele

Adele a fost extrem de mișcată de gestul pe care Celine Dion l-a făcut sâmbăta aceasta. Artista canadiană a asistat la show-ul lui Adele din Las Vegas, prezența ei în sala de la Colosseum făcând pe Adele să plângă de fericire.

După concert, Adele i-a transmis lui Celine un mesaj încărcat de emoție, în care îi mărturisește cât de mult o admiră și o apreciază.

"De aproape doi ani cânt într-o sală de la Colosseum în care a cântat Celine Dion. Mai am patru săptămâni. A fost singura sală în care am vrut să cânt în Las Vegas, pentru că a fost construită pentru ea. Am o fotografie cu ea chiar lângă scenă, pe care o ating în fiecare seară înainte să cânt, iar weekend-ul acesta a venit la concertul meu și a fost o surpriză și un mare MOMENT!!", a povestit Adele într-un mesaj publicat pe pagina sa de Instagram, adăugând și o poză care surprinde momentul întâlnirii celor două.

Adele: "Nu există cuvinte care să descrie ceea ce însemni tu pentru mine"

În continuarea mesajului său, Adele îi spune artistei canadiene că nu va uita niciodată această întâlnire și că nu poate fi descris în cuvinte ceea ce a simțit.

"Celine, te iubesc foarte, foarte mult. Nu există cuvinte care să descrie ceea ce însemni tu pentru mine, sau ce înseamnă pentru mine faptul că ai venit la concertul meu, sau cum m-am simțit când te-am văzut în sală alături de frumoasa ta familie. M-am simțit minunat să fiu acolo și a fost o mare onoare pentru mine, iar seara aceasta de sâmbătă va rămâne în amintirea mea pentru totdeauna. Această întâlnire cu tine acolo a fost un moment care m-a readus la începuturi. Îți mulțumesc din suflet."

Celine Dion nu a răspuns încă la acest mesaj, însă reacțiile colegilor de breaslă nu au întârziat să apară. Rita Ora a scris: "Nu eu plâng....tu plângi", iar Kylie Minogue a postat două inimi, ca răspuns la declarațiile înduioșătoare ale lui Adele.

Citește în continuare

Industria muzicala

VIDEO: Celine Dion și Lady Gaga în recital la Jocurile Olimpice 2024

Celine Dion și Lady Gaga au fost artistele care au cucerit audiența cu interpretări muzicale desfășurate în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Publicat

pe

Celine Dion și Lady Gaga la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
Celine Dion și Lady Gaga la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 │ FOTO: captură YouTube

Zvonurile conform cărora Lady Gaga și Celine Dion au fost invitate să cânte la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris s-au adeverit. Artistele au livrat două momente muzicale memorabile, în special Celine Dion, care a revenit pentru prima oară pe scenă de la diagnosticul de Moersch - Woltman sau sindromul omului înțepenit.

Cântăreața de 56 de ani a interpretat la înălțime, pe turnul Eiffel, piesa "L'hymne à l'amour". A fost într-adevăr un imn al iubirii. Al iubirii pentru sport, pentru muzică, pentru oamenii de pretutindeni care au fost martorii unei reveniri spectaculoase și emoționante.

Lady Gaga a pregătit un mini spectacol pe malul Senei, având ca fundal melodia "Mon Truc en Plumes". Artista a îmbinat elemente de jazz și cabaret cu coregrafii dinamice și costumații maiestoase. A reușit să încapsuleze atmosfera petrecerilor anilor '20 și să demonstreze încă o dată că este artistă, cântăreață, dansatoare, pianistă și actriță.

VIDEO: Celine Dion - "L'hymne à l'amour"

VIDEO: Lady Gaga - "Mon Truc en Plumes"

Citește în continuare

Concerte & turnee

Celine Dion ar putea reveni pe scenă, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris

Celine Dion ar putea urca din nou pe scenă cu un moment muzical, programat pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Celine Dion
Celine Dion │ FOTO: Denise Truscello www.facebook.com

Admiratorii lui Celine Dion ar putea avea motive de bucurie. Artista ar urma să participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, programată pentru 26 iulie. Ar marca prima reprezentație muzicală a cântăreței, de când a dezvăluit că a fost diagnosticată cu sindromul omului înțepenit, în decembrie 2022.

Vestea nu a fost confirmată oficial, însă Dion a sosit luni la hotelul Royal Monceau din Paris, unde este cazată și Lady Gaga, un alt potențial headliner al ceremoniei de deschidere.

Acum câteva luni, într-un interviu pentru Vogue Franța, Celine Dion a dat de înțeles că o revenire pe scenă este posibilă:

"Am ales să lucrez din tot corpul și sufletul, din cap până în picioare, alături de o echipă medicală. Vreau să fiu în cea mai bună formă posibilă. Scopul meu este să văd din nou Turnul Eiffel!".

Recent, artista și-a descris probleme de sănătate în "I Am: Celine Dion", un documentar regizat de Irene Taylor, disponibil pe Prime Video. Materialul prezintă sincer și vulnerabil modul în care Celine Dion reușește să trăiască cu boala Moersch - Woltman sau sindromul omului înțepenit. Servind ca o scrisoare de dragoste pentru fanii săi, pelicula evidențiază cum muzica i-a ghidat viața și acum este unul dintre elementele care îi oferă putere să meargă mai departe și să lupte împotriva oricărui obstacol.

Citește în continuare

Trending