Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" (Iași)

Însumând fonduri care au făcut parte din fostele biblioteci ale Academiilor domneşti (cea mai veche, de pe la 1640, fiinţând la Mănăstirea Trei Ierarhi), actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Mihai Eminescu" din Iaşi se bucură de continuitate şi stabilitate începând cu anul 1835, ca Bibliotecă a Academiei Mihăilene, schimbându-şi în timp doar denumirea: Biblioteca Universităţii, Biblioteca „Ulpia", Biblioteca Centrală.

În cursul unei neîntrerupte evoluţii de peste un secol şi jumătate, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" a fost nevoită să-şi închidă în mai multe rânduri porţile, fie din pricina lipsei de spaţiu (în 1859), fie a cutremurului din 1940 sau a războiului (în 1944), a avut fondurile de publicaţii risipite sau reduse de calamităţi (în cele două războaie mondiale, în timpul crizei economice din 1929-1932, în incendiul din martie 1932). În 1860, prin înfiinţarea la Iaşi a primei universităţi din ţară, din bibliotecă a Academiei Mihăilene devine Bibliotecă Universitară, apoi Centrală şi Publică în 1864, din nou Universitară în 1916.

A funcţionat în clădirea Academiei Mihăilene (astăzi distrusă, între 1835-1860), în Universitatea veche (actuala Universitate de Medicină şi Farmacie, până în 1897), în Universitatea nouă (actualmente sală de studiu a Bibliotecii Universităţii Tehnice „Gh. Asachi"), pentru ca după al doilea război mondial să se mute în clădirea Bibliotecii Fundaţiunii „Regele Ferdinand I", ale cărei fonduri le înglobează.

Aceasta din urmă a fost construită între anii 1930-1934 de inginerul Emil Prager, după planurile arhitectului Constantin Jotzu. Interiorul acestui edificiu este lucrat în marmură de Carrara şi mozaic veneţian, iar exteriorul este împodobit cu impresionante coloane în stil ionic, pilaştri neodorici, mici frontoane triunghiulare şi medalioane cu personalităţi marcante ale culturii naţionale.

Inestimabilele manuscrise, incunabule, cărţi vechi şi rare, unele purtând semnături ilustre (B.P. Hasdeu, M. Eminescu - care au fost şi directori ai instituţiei, I. Creangă, Şt. Procopiu ş.a.), provin în principal din biblioteci mănăstireşti şi particulare (C. Hurmuzachi, B.P. Hasdeu, Mihail Sturdza, L. Steege, V. Adamachi, Titu Maiorescu, Paul de Gore, Iorgu Iordan etc.), care au intrat în patrimoniul nostru conform legii, prin donaţii sau cumpărătură.

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" înseamnă tradiţie şi continuitate, un centru activ de informare, educaţie multilaterală şi valorificare a unui inestimabil tezaur.