Urmărește-ne în Social Media

rock

Teodora Moroșanu (Rockabella): "Să vezi cum un alt artist se scufundă în muzica ta (...) e tulburător și incredibil de frumos"

Teodora Moroșanu s-a îndrăgostit iremediabil de muzică tocmai din copilărie. Nu avea mai mult de șase sau șapte ani când compunea primele acorduri pe chitara tatălui său. Ani buni mai târziu avea să pună bazele trupei Rockabella, în care activează în prezent ca vocalistă. Formația are deja un album pe piață și un single proaspăt lansat în colaborare cu Doru Trăscău de la The Mono Jacks. În interviul pe care ni l-a acordat, Teodora ne povestește mai multe despre acest material, precum și despre bucătăria internă a procesului de creație.

Publicat

pe

Teodora Moroșanu (Rockabella)
Teodora Moroșanu (Rockabella) │ FOTO: Iustin Surpanelu

Raluca: Primul cuvânt / prima frază care îți vine în minte atunci când asculți Rockabella.

Teodora: "Aici cred că se mai putea lucra...". Mie asta îmi vine în minte, dar eu sunt mega biased. Eu aud cuvintele pe care le scriu, notele cântate, unde intră toba și cum sună tonul de chitară. Deci când ascult, ascult critic. Dar dacă ai întreba pe altcineva, mi-aș dori să răspundă cum simte că se creează o punte între noi, un pod al momentelor trăite cu putere prin care ne regăsim, umani și vulnerabili și incredibil de curajoși. Cu toate nebuniile noastre și momentele de slăbiciune din care explodăm din când în când.

Raluca: Atunci când compui, ce se aștern întâi în gând: cuvintele sau notele muzicale?

Teodora: În realitate, totul înainte de a lua chitara în mână sau de a pune primul vers pe hârtie. Începe cu o idee, o imagine văzută undeva sau o emoție de moment. De acolo, se dezvoltă o temă, un subiect poate chiar un mic scenariu, scris în pasaje informe în folderul de notițe. Se întâmplă să mă lupt cu o idee zile sau săptămâni întregi până să fiu gata s-o transform în cântec. Când totuși vine momentul să mă apuc de compus, am grijă ca fiecare element al cântecului să exprime starea ideii mele. Armonia, ritmul, melodia și versurile se clădesc cumva legate, iterativ, fiecare acord, notă sau cuvânt alese cu grijă, astfel încât să nu trădeze prozodia și să transmită emoția.

"Am fugit fericită la tata să îi arăt că am compus un cântec"

Raluca: Când ti-ai dat seama că vrei să faci muzică și cine ți-a ascultat prima piesă neterminată?

Teodora: Eram foarte mică atunci când mi-am dat seama că vreau să fac muzică, probabil șase sau șapte ani. După lungi insistențe, tatăl meu a fost de acord să îmi dea chitara lui să mă "joc" cu ea și chiar mi-a arătat două acorduri (La minor și Mi minor). Eu am fugit la mine în cameră, unde am exersat mișcarea de la un acord la celălalt până când mi s-a aprins în minte o melodie. Am fugit fericită la tata să îi arăt că am compus un cântec, deși nu era mai mult decât două acorduri, trei note și vreo patru cuvinte. Deci, tata e persoana care a ascultat prima mea piesă.

"Armonia, linia melodică și versurile trebuie să transmită aceeași emoție fundamentală"

Raluca: Cum îți dai seama dacă o piesă e terminată?

Teodora: Știu că e un clișeu să zic asta, dar o piesă nu e cu adevărat niciodată terminată. Mereu se găsește ceva care poate fi rafinat, corectat, ajustat.

Totuși, îmi dau seama că o piesă e gata de arătat lumii atunci când simt că fiecare element spune aceeași poveste. Armonia, linia melodică și versurile trebuie să transmită aceeași emoție fundamentală, chiar dacă ele deviază ușor de la drum, pentru a da culoare și contrast. Atunci când simt că piesa curge natural de la început până la sfarșit, și că nicio parte nu e acolo doar de dragul de a o face mai interesantă sau complexă, ci pentru că are un rol în a duce povestea mai departe, atunci știu că e gata de dat mai departe.

Raluca: Cum au decurs înregistrările piesei și ale videoclipului "Steagul Alb"? Ai plănuit de la bun început o colaborare cu Doru Trăscău?

Teodora: Am știut de la bun început că "Steagul Alb" are nevoie de două personaje. O singură voce nu ar fi reflectat suficient de clar diferențele dintre cei doi și distanța imposibilă la care se află unul de celălalt. Am compus partea mea știind că va fi completată de un personaj puternic, impulsiv, a cărui voce te oprește în loc.

Nu am știut din start că va fi Doru, dar mai târziu am înțeles că nici nu putea fi altcineva.

Rockabella - Steagul Alb feat. Doru Trăscău (Screenshot)

Rockabella - Steagul Alb feat. Doru Trăscău (Screenshot videoclip)

La sfârșitul anului trecut, i-am trimis piesa - neterminată, versurile pentru partea lui și o descriere a personajului. Pe 4 ianuarie eram în studio.

Până nu a intrat în camera de înregistrat, și-a luat chitara și a început să cânte, nu am știut ce va ieși sau dacă va ieși ce ne dorim. După primele versuri am știut că avem ceva special. S-a conectat imediat cu personajul, a știut să dozeze perfect energia și agresivitatea, și a ieșit o interpretare reală și puternică pentru care îi suntem foarte recunoscători.

Raluca: În versurile piesei "Steagul Alb" este descrisă o situație de conflict, în care "cuvintele sunt arme, iar tăcerea e câmpul de luptă". Poate fi tăcerea mai dureroasă decât cuvintele?

Teodora: Atunci când tăcerea ascunde frustrare, neliniște și distanță, poate fi extrem de dureroasă și apăsătoare. Uneori, de frica schimbării pe care o impune confruntarea directă, alegem să îngropăm conflictul sub pătura auto-victimizării sau incriminării celuilalt.

În paralel, asaltul cuvintelor e un chin pentru o persoană introvertită, a cărei zonă de confort e tăcerea. În cântec este aprinsă lumina asupra acestui tip de incompatibilitate, în care cei doi protagoniști, în absența unui limbaj comun, ajung să nască avataruri, alter-ego-uri, care prin mișcare și expresie non-verbală îi forțează să se vadă cu adevărat și să confrunte schimbarea din relația lor.

"Am avut norocul fantastic de a putea primi feedback legat de acest album ("Clarobscur") de la artiști români pe care îi admir enorm"

Raluca: În luna februarie (2019) a apărut albumul "Clarobscur". Dacă ai putea obține un feedback din partea unui artist pe care îl admiri, opinia cui ți-ai dori să o afli?

Teodora: Am avut norocul fantastic de a putea primi feedback legat de acest album de la artiști români pe care îi admir enorm, Doru Trăscău, Dan Byron, cărora le mulțumesc.

Dar dacă aș avea ocazia să dau cuiva acest album și să îi cer părerea - așa, în mod absolut ireal - ar fi lui Florence Welch. Și aș întreba-o doar dacă mă crede.

Raluca: Ce piesă de pe albumul "Clarobscur" ai recomanda cuiva care nu a ascultat până acum Rockabella?

Teodora: O să-mi permit să le recomand două piese: "Naufragiat", după care "Steagul Alb". În această ordine.

Raluca: Care a fost cel mai fericit moment de când activezi în formula Rockabella?

Teodora: Momentul cel mai fericit, probabil de când fac muzică, nu doar în Rockabella, a fost clipa în care i-am văzut pentru prima oară pe Alexandra și Denis dansând pe "Steagul Alb".

Repetam pentru filmarea videoclipului - un clip la care am muncit din greu multe luni de zile, iar realizarea lui a fost acea aliniere perfectă a planetelor exact în ultimul moment.

După secunde întregi de nemișcare și tensiune pe acordurile piesei, Alexandra și Denis au început să danseze, conturând în aer întreaga poveste a cântecului și cumva, întreaga luptă pentru acest moment în care ideea prinde viață.

Să vezi cum un alt artist se scufundă în muzica ta, și din ea crează artă nouă, emoție nouă, e tulburător și incredibil de frumos. Le mulțumesc din inimă pentru acel moment.

Raluca: Primul cuvânt care îți vine în minte atunci când spui Teodora Moroșanu.

Teodora: Rockabella

Rockabella îmbină influențe art-rock, alternative și indie-pop cu inserții de neașteptat. Dar cel mai mult îmbină trăiri. Acele secunde în care te oprești și nu înțelegi ce se întâmplă cu tine. Acel punct de liniște care se dizolvă în melodie, armonie și ritm. Fiecare cântec aprinde lumina asupra unei clipe trăite cu putere și o îmbracă în povestea infinită de dinaintea și din urma ei.

Din componența trupei fac parte Teodora Moroșanu - voce, Andrei Ilie - tobe, Bogdan Diaconeasa - bass și Ștefan Mustață - chitară.

Rockabella

Rockabella │ FOTO: FOTO & FILM 365

Comentează

Trending