Urmărește video interviul cu Sharleen Spiteri:
Texas a lansat recent un album nou, "The Conversation", pentru care formația a lucrat din 2011. Materialul vine după o pauză de 8 ani, una dintre cauze fiind și problemele de sănătate ale chitaristului Ally McErlaine, care a fost operat pe creier. Trupa nu a vrut să înregistreze fără el, astfel că a așteptat ca acesta să se recupereze. Ca sound, noul disc reprezintă o întoarcere la ritmurile de la începutul formației, la care se adaugă experiența acumulată de-a lungul timpului. Discul include elemente din toate albumele de succes, venind cu un sound modern.
"Pentru mine, să fac acest album, The Conversation, a fost ca și cum aș fi lucrat din nou la primul material. Entuziasmul, pasiunea și convingerea mea în aceste piese sunt aceleași ca la albumul de debut. A fost o perioadă foarte creativă. Am simțit de multe ori presiunea care a venit odată cu succesul. Termenele limită, oamenii care te presează și sunt pe capul tău nu creează chiar cel mai propice mediu pentru a crea. Cu toate acestea, perioada în care am realizat materialul a fost una foarte creativă" - Sharleen Spiteri
Viitoarele single-uri TEXAS: "Detroit City" și "Dry Your Eyes"
Solista trupei Texas ne-a dezvăluit că "Detroit City" și "Dry Your Eyes" sunt următoarele single-uri ce vor fi extrase de pe noul album. După concertul de la B'ESTFEST, trupa a zburat în Detroit, Statele Unite pentru a filma videoclipul următorului single "Detroit City".
Poze alături de Sharleen Spiteri, solista TEXAS
Urmărește și galeria de fotografii din timpul concertului TEXAS
Texas este o formație de rock ce a luat naștere în Glasgow, Scoția, în 1986, numele provenind de la filmul lui Wim Wenders, "Paris, Texas". Grupul a debutat cu albumul "Southside" în 1989 și a cunoscut succesul la nivel internațional încă de la primul single "I Don't Want a Lover", pe care l-am ascultat și noi la BESTFEST 2013. Formația se menține în topuri de peste 25 de ani, având peste 20 de milioane de albume vândute în întreaga lume.