Urmărește-ne în Social Media

world music

Mihai Mărgineanu: Zarița Zanga mi-a schimbat de două ori viața

De la actorie, la muzică și pilotaj, Mihai Mărgineanu reușește să le îmbine cu succes pe toate. A intrat în sufletele românilor mai întâi prin cântece, apoi prin rolul lui Ardiles din serialul Las Fierbinți. Piesele lui sunt coloana sonoră perfectă, o radiografie a societății pe muzică și versuri pline de adevăr. Artistul urmează să lanseze printr-un concert la Sala Palatului albumul "Fum de tavernă", în care el și trupa lui cântă sută la sută live, fără a se folosi de efecte speciale sau alte "chimicale".

Publicat

pe

I-am făcut o vizită lui Mihai Mărgineanu în sala de repetiții, unde acesta era alături de trupa lui. Artistul pregătește noul album de studio, "Fum de tavernă", ce va fi lansat printr-un concert la Sala Palatului pe 25 februarie 2019. Întregul material discografic fusese înregistrat în acest studio și ne-am bucurat să vedem cum se desfășoară repetițiile, cunoscându-i și pe instrumentiștii talentați cu care acesta colaborează. Interviul a fost filmat chiar în timpul pregătirilor unei sesiuni de înregistrări video, melodiile urmând să fie disponibile ulterior și în varianta studio live.

Titlul albumului "Fum de tavernă" vine de la un cântec care se numește popular "Fumul a cuprins toată taverna". Cum partea instrumentală a apărut în serialul "Las Fierbinți", publicul a început să caute această piesă.

"E un cântec popular readaptat de noi, ce vorbește despre epoca apusă a tavernelor Bucureștiului, hai să nu îi spunem neapărat interbelic… eu cred că este cu mult antebelic. O să fie un album frumos, un album pe care puteți să îl ascultați cu drag, înregistrat aici în studioul ăsta (...) E tras în priză directă, nu e cu tăieturi și nu are sample-uri, nu are niciun fel de chimicală băgată pe înregistrare, ecouri ciudate sau efecte de cameră. E un album înregistrat curat și acum ne pregătim pentru a-l înregistra în varianta video. Adică ne vom strânge mâine și vom înregistra și în variantă video ca să nu mai trebuiască să facem videoclip", ne-a spus Mihai Mărgineanu.

Concert de lansare la Sala Palatului pe 25 februarie

Mihai Mărgineanu va prezenta noul material discografic în cadrul concertului de la Sala Palatului, despre care ne-a povestit mai multe:

"Eu și trupa mea cântăm 100% live. Nu avem nicio clapă pe care să băgăm un stick cu anumite sunete. Și întodeauna am vrut ca spectacolele noastre să fie strict muzicale pentru că la noi nu prea ai pe ce să dansezi. Pe ce să danseze lumea, pe "Jana era croitoreasă"? Am câțiva invitați dintre prietenii mei actori care vor veni și vor prezenta niște momente. Ei vor veni în calitatea lor de actori români pentru că merită să fie văzuți de toată lumea, sunt extraordinar de buni toți. Fiecare își va prezenta momentul preferat."

Versurile lui Mihai Mărgineanu sunt cel puțin neobișnuite, așa că ne-am întrebat de unde îi vine inspirația în scrierea lor și ce fel de întâmplări dau naștere muzicii.

"Neobișnuitele întrebări se întâmplă în cuplu. Eu sunt observator fin al vieții de cuplu și mă îngrozesc câteodată, s-au inversat niște poli, sudul cu nordul, s-a dus estul la vest. E ceva înfiorător pe acolo prin cuplu, de acolo mă inspir foarte mult. Am foarte mulți prieteni, foarte multe prietene. Deci inspirația maximă vine din viața de cuplu pe care o văd, după care ies pe stradă. Și dacă mai deschizi cumva și televizorul la ceva politic… nu ai cum să nu ai inspirație maximă."

Mihai Mărgineanu intervievat de InfoMusic (decembrie 2018)

Mihai Mărgineanu intervievat de InfoMusic (decembrie 2018) │ FOTO: InfoMusic

Mărgineanu a auzit pentru prima oară melodia "Zarița Zanga" în școală, iar câțiva ani mai târziu a readaptat-o.

"Ăsta e un cântec care mie mi-a schimbat de două ori viața. Prin '93 am auzit acest cântec, pe care îl cânta un mare actor român, Costică Drăgănescu, într-un mod care era diferit de cel pe care îl știam eu. Și eu am încercat să îl corectez. În momentul ăla, fiind într-un loc în care erau mai mulți actuali prieteni, pe atunci eu doar îi idolatrizam, de exemplu Gheorghe Visu, s-au uitat așa foarte lung și au zis "Mamă ce voce de Gara de Nord are ăsta". Uite așa ușor, ușor, în 20 de ani am devenit chiar foarte buni prieteni. Eu l-am învățat chiar în liceu, în perioada Cenaclului Flacăra și în perioada folkului și rockului din anii '80 încolo, când toată lumea cânta. La orice petrecere după ce se asculta blues-ul de rigoare, pe care dansai cu fata pe care voiai să o săruți în seara aia, toată lumea se așeza pe covor și cântau."

Mihai Mărgineanu despre serialul "Las Fierbinți"

O zi de filmare pe platoul "Las Fierbinți" poate arăta diferit în funcție de provocările fiecărui episod.

"Poate să arate superb, o zi însorită cu text puțin, cu joc mult. Poate să fie foarte grea, o zi cu foarte mulți actori invitați care nu au cum să joace din prima ceea ce jucăm noi cei care suntem în grupul celor care joacă de la început. N-au cum să intre din prima. Și poate fi un pic mai greu și pentru noi, și pentru ei, dar se rezolvă până la urmă. Și iar e o zi foarte grea în momentul în care este mult text și multă fugă,pe câmpuri. În general cele mai grele zile au fost alea cu foarte mult soare și cu căldură - țin minte că odată Bobonete a săpat o groapă… 14 duble. E adevărat că și eu am mâncat o omletă... 6 duble. Foarte bună omleta. Dar am mâncat chiar 6 omlete. Adică nu 6 duble, ci 6 omlete în 6 duble. Nu mai e bună omleta atunci."

Mihai Mărgineanu interpretează rolul lui Ardiles în serial, hoțul satului. Oare, ce ar face Ardiles dacă ar fi președinte pentru o zi...

"V-aș amaneta pe toți și nu v-ați prinde, e vorba Paraziților. Să sperăm că nu o să ajungem chiar până acolo, desi nu suntem departe. Ardiles așa, în sinea lui, este un tip care are un pic de onoare, el nu fură tot, fură un pic, cât să îi ajungă lui, să nu moară de foame și cât să nu observe ăla. El nu e unul care să ia și pielea de pe urs și să lase ursul fără piele în pădure. S-ar putea să nu fie chiar atât de rău, adică la un moment dat cred că Ardiles e mai bun decât foarte mulți de acum."

Mihai Mărgineanu despre viața în România

Este îndrăgostit iremediabil de Spania, așa că a cumpărat o casă acolo. Nu își dorește să plece din țara în care s-a născut, însă recunoaște că oamenii ar trebui să se schimbe.

"Stau în România și familia mea are o casă în Spania. Mă rog, eu am cumpărat-o, dar e a familiei mele. Merg acolo foarte mult pentru că îmi place locul, îmi place Spania foarte mult, Franța, o să râzi, îmi place până și Danemarca foarte mult. Care e o țară perfecta, din punct de vedere social. Spania mă scoate din tot și mă pune acolo unde vreau eu să fiu. Iar România din care nu o să vreau să plec niciodată, desi nici acum nu vreau să plec, mai are un pic de lucrat la oameni. Chiar și generația mea trebuie să se care și după aia să vină ceilalți, care cred că sunt mult mai deștepți decât noi, iar noi suntem praf. Din păcate, noi avem probleme la căpuț. Mari probleme la căpuț, noi vrem să părem, nu vrem să fim, noi vrem să arătam oamenilor că avem, dar nu vrem să avem. Nu mai bine ai și nu arăți nimănui că oricum nu se observă? Că vorba aia, avutul ăsta e ca educația, e ca botoxul… se văd. Se văd dacă le ai, nu trebuie doar să te afișezi. Părerea mea este că problema noastră la căpuț este că noi dorim să ne afișăm, să sară șampaniile în discotecă și să cânte imnul, să fie Mercedesul cu farul cât mai ciudat și dacă se poate să îi schimbi tu culoarea că nu-ți place. Că aia de la Mercedes sunt proști, ăia nu au știut să facă o culoare cum trebuie, o faci tu. Adică avem probleme mari la căpuț. Și știi de ce? Pentru că au venit banii ușor. Și în momentul în care nu lupți pentru ceva, nu îl respecți. Pentru că unora le-au venit niște bani foarte ușor, nu îi respectă. Și nu îi respectă nici pe ăia de lângă ei. E simplu. La noi se poate rezolva. Dar mai trebuiesc 20 de ani. Noi o să fim bătrâni. Și tocmai de aia, nu mai bine stăm noi la soare undeva? Că o viață avem."

Mihai Mărgineanu între actorie, muzică și... pilotaj

Muzicianul încearcă să mențină un echilibru între viața personală și carieră, așa că alege să stea departe de tentațiile digitale moderne, precum grupurile de WthatsApp sau Facebook pe mobil.

"În ultima perioadă de când sunt cu înregistrarea de mâine și cu înregistrarea de la Sala Palatului, nu mai înțeleg nimic din viața mea. Trebuie să mă opresc un pic. Așa vreo 10 zile. Îmi cere corpul o pauză. În general le împac. Dacă vrei să faci ceva, cu siguranță ai timp. Dacă spui că n-ai timp, ești mincinos. Timp ai. Dar îl folosești prost. Eu mi-am scos Facebook-ul de pe telefon, n-am Instagram, nu sunt în grupuri pe WhatsApp, nu mă uit la știri, nu fumez. Și atunci am timp să fac alte lucruri, care îmi plac cu adevărat. De exemplu, să pilotez avioane."

Mărgineanu are brevet de pilot, iar această pasiune ieșită din comun s-a născut din... frică.

"Îmi era foarte frică să merg cu avionul, așa că m-am dus să învăț despre aerodinamică pentru că la școală mi se părea că fizica nu este pentru mine, eu sunt artist, nu am ce să fac cu fizica. Greșit. Și dacă la fizică aveam 7-8, în liceu am ajuns să am 10, acum am învățat serios așa că aș zbura și cu această cameră de luat vederi."

Mihai Mărgineanu intervievat de InfoMusic (decembrie 2018)

Mihai Mărgineanu intervievat de InfoMusic (decembrie 2018) │ FOTO: InfoMusic

Dacă actualul Mihai Mărgineanu i-ar putea da un sfat lui Mihai Mărgineanu aflat la început de drum, acesta ar fi:

"Să nu mai povestească nimic nimănui. Să nu mai încerce niciodată să fie altcineva decât este. Nu o să înțeleg de ce se chinuie unii oameni să fie altcineva când pot fi ei, pentru că fiecare om e unic. Suntem unici, avem amprente diferite, avem voci diferite. Și mi-a dat tata două sfaturi de tipul bătrânul cu toiagul. Unu - mi-a zis să nu cumva să stai cu oameni care nu-ți plac și al doilea - să te ferească Dumnezeu să nu-ți iubești tu nevasta, nu să nu te iubească ea pe tine. Dacă nu te iubește ea, e treaba ei, dar dacă nu o iubești tu, ai pus-o. Și mi-a prins bine într-un fel."

Artistul colaborează pe scenă cu numeroși instrumentiști extrem de talentați.

"Toți sunt cu studii muzicale. Toți. Fără excepție. După fețe așa, nu ți-ai da seama, dar sunt toți cu studii mari. Adică la vioară e Cristi Horia, care a terminat Conservator, la vioară evident. A făcut a doua facultate Istoria, a făcut a treia facultate Drept. La chitară armonie este Michele Vișan, dintr-o familie de mari muzicieni, unchiul lui a fost de exemplu Ioan Voicu. Nicu Dumitrescu de la percuție este absolvent de Conservator, profesor de muzică, la pedagogie, Florin Ionescu, toboșar de rock, blestemat de o femeie nebună să cânte hore și sârbe cu mine și la bas, doamnelor și domnilor este Vasile Malic, fostul component al trupei Partizan, basist de rock. Până în martie anul ăsta am colaborat cu un basist extraordinar care a hotărât să plece în străinătate, să cânte afară și am lucrat împreună destul de mult timp să îl aducem pe Malic la ceea ce facem noi… nu că ar fi foarte greu, dar e diferit față de ceea ce cântă alte trupe.

Și o să am două colaborări foarte frumoase la Sala Palatului, una cu Marius Preda, dacă o să poată să vină, este singurul român care a terminat Conservatorul la 14 ani, la Haga. Nu știu dacă știați, dar la Conservatorul din București nu există secție de țambal. Nu există țambal, există muzicuță, dar țambal nu există. Deci la percuție nu au țambal. Și au la Haga. Și la Sofia, cred că și la Viena au secție de țambal. În România, nu. Marius Preda este un muzician care a terminat Conservatorul la Haga, la secția țambal inițial, după care a făcut celelalte instrumente, pian secundar. Este un artist complet, cântă în trupa lui Arturo Sandoval și sper să îl am în februarie pe scenă."

Publicul Las Fierbinți și publicul artistului Mihai Mărgineanu

Publicul "Las Fierbinți" ne face onoare.

Mărgineanu a evoluat atât din punct de vedere muzical, cât și odată cu serialul Las Fierbinți, așa că publicul a fost, de asemenea, în continuă schimbare.

"Las Fierbinți a avut impact dublu la mine. Adică, la început s-a crezut că e o caterincă acest serial. De fapt el nu e deloc caterincă, el este foarte serios, chiar dacă e o comedie. E o comedie serioasă că până la urmă lucrurile serioase le spui în glumă ca să fie înțelese. Publicul Las Fierbinți devine din ce în ce mai elitist. Inițial se uitau la noi toți oamenii din România și i-am pierdut pe unii pe drum. După părerea mea pe unii care nu contează. Când spun asta o spun cu cea mai mare responsabilitate, unii care n-au reușit să termine patru clase. Deși trăim într-o țară în care învățământul e gratuit până la liceu, până la facultate. Oamenii care nu au reușit să termine patru sau opt clase, din punctul meu de vedere nu merită să se uite la noi. Învățământul e gratuit, repet. Suport orice fel de motivație… dar asta că nu am putut că mi-a fost greu… nu o suport pentru că și mie mi-a fost greu. Pe ăștia i-am pierdut. Și i-am mai pierdut pe unii, dar nici ăia nu contează din punctul meu de vedere. Așa s-a întâmplat și cu publicul meu, i-am pierdut pe unii de la început, care credeau că suntem toți cu degetu-n nas și i-am câștigat pe alții, care ne fac onoare, ceea ce se întâmplă și cu Las Fierbinți."

Concerte & turnee

Program decembrie 2024: cele mai tari concerte, evenimente și târguri de Crăciun din București - LISTĂ

Luna decembrie bate la ușă și aduce cu ea numeroase evenimente artistice, cu tematică festivă. De la concertele unor artiști îndrăgiți sau ale unor ansambluri muzicale până la spectaculoasele târgurile de Crăciun, bucureștenii și turiștii au cu ce să își umple programul.

Publicat

pe

Concert la Târgul de Crăciun din Piața Constituției
Concert la Târgul de Crăciun din Piața Constituției │ FOTO: Târgul de Crăciun București www.facebook.com

Decembrie este una dintre cele mai efervescente luni ale anului. Crăciunul și Revelionul sunt punctele culminante, iar în jurul se organizează evenimente care mai de care mai captivante. Am făcut o selecție a celor mai interesante manifestări festive, ce încapsulează perfect spiritul Crăciunului și pe care nu ar trebui să le ratezi.

Târguri de Crăciun din București

Târgurile de Crăciun se află în topul destinațiilor "turistice", fiind apreciate atât de cei mici, cât și de cei mari. În plus, accesul gratuit la aceste evenimente le face și mai atractive.

Târgul de Crăciun din Piața Constituției

Între 29 noiembrie și 26 decembrie 2024, sărbătorile de iarnă capătă o strălucire aparte în Piața Constituției, la Târgul de Crăciun București, dedicat tuturor celor care își doresc să redescopere magia Crăciunului autentic. În acest cadru fermecător, spiritul Crăciunului aduce împreună comunități, pentru a celebra armonia, bucuria și frumusețea sărbătorilor de iarnă.

Piața Constituției devine un tărâm magic, cu atracții și activități pentru întreaga familie. Aici, publicul descoperă târgul de meșteșug, creație și produse culinare autohtone, simte farmecul colindelor și tradițiilor românești și se bucură de întâlnirea cu artiști de renume și cu trupe îndrăgite. Roata panoramică, trenulețele, caruselul, Casa lui Moș Crăciun, spectacolele de teatru, bradul înalt de 30 de metri și luminițele mirifice îi poartă pe vizitatori într-o lume de basm la Târgul de Crăciun București, completând atmosfera de sărbătoare din centrul orașului.

Program de vizitare - Târgul de Crăciun Bucureşti 2024:

  • luni până vineri, în intervalul orar 12:00 - 22:00, inclusiv în zilele de Crăciun (25 și 26 decembrie)
  • sâmbătă și duminică, între orele 10:00 - 22:00

West Side Christmas Market 2024

West Side Christmas Market readuce magia Crăciunului în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 din București. Târgul se desfășoară în perioada 28 noiembrie - 27 decembrie.

Zeci de mii de beculețe, ornamente colorate, căsuțe de poveste, un brad spectaculos, personaje de basm, arome îmbietoare de scorțișoară și vin fiert - toate se regăsesc în târgul de Crăciun din sectorul 6. Printre principalele atracții se numără roata panoramică, un patinoar generos, carusel și trenuleț pentru copii și, nu în ultimul rând, Căsuța lui Moș Crăciun.

Program de vizitare - West Side Christmas Market 2024

  • luni până vineri, în intervalul orar 14:00 - 22:30
  • sâmbătă și duminică, între orele 11:00 - 22:30

Laminor Winter Wonderland 2024

Între 29 noiembrie 2024 și 6 ianuarie 2025, Hala Laminor se transformă în "Winter Wonderland". Evenimentul din acest an se remarcă prin cinci teme spectaculoase, oferind o experiența unică a celebrării Crăciunului: Tărâmul "North Pole", Tărâmul "Magic Forest", Tărâmul "Tropical Xmas", Tărâmul "Circus Xmas" și Tărâmul "Island".

Printre atracțiile pregătite pentru vizitatori se numără și o roată panoramică impresionantă, de 33 de metri înălțime, baloane cu aer cald și un carusel tematic, 150 de zone de cadouri și numeroase spații dedicate gastronomiei, fiind organizat atât în interior, cât și la exterior. Copiii au parte și de momente speciale, cu ateliere creative ce vor aduce magia sărbătorilor mai aproape de cei mici.

Târgul "Poveste de Crăciun" (Opera Comică pentru Copii)

Opera Comică pentru Copii invită publicul la cea de-a IX-a ediție a Târgului "Poveste de Crăciun", eveniment gândit să transforme sărbătorile de iarnă într-o experiență de neuitat. În sălile de spectacole ale instituției sunt programate 112 reprezentații, iar curtea OCC găzduiește atracții și activități interactive destinate vizitatorilor de toate vârstele, desfășurate până pe 29 decembrie, după următorul program:

  • orele 16:00-21:00: vinerea și pe 23 și 26 decembrie
  • orele 10:00-21:00: sâmbăta și duminica
  • orele 10:00-16:00: 24 decembrie
  • închis: 25 decembrie

Intrarea în cadrul târgului este gratuită, iar accesul la activitățile speciale se face pe bază de tichete, disponibile la punctele de informare din incinta Operei Comice pentru Copii. Costul unui tichet este de 3 lei.

Concerte și evenimente pentru toate gusturile în luna decembrie

Pe lângă târgurile de Crăciun, și concertele de sine stătătoare, ce abordează o tematică de sărbătoare au umplut calendarul ultimului capitol din anul 2024. Le vom prezenta mai jos, în ordine cronologică:

Home Alone în Concert

  • Pe 1 decembrie, Sala Palatului găzduiește o atmosferă plină de sărbătoare odată cu "Home Alone în Concert". Unul dintre cele mai iubite filme de sărbători, această comedie clasică este acompaniată de partitura fermecătoare și plină de viață a renumitului compozitor John Williams, interpretată live, pe fundalul proiecției, de Orchestra Națională Radio, cu participarea Corului Academic Radio, sub bagheta dirijorului Stefan Geiger.

Magic Christmas Show

  • Pe 2 decembrie, la Sala Palatului găzduiește cea de-a doua ediție a concertului Magic Christmas Show. Evenimentul prezintă unele dintre cele mai frumoase melodii de Crăciun interpretate de Tudor Chirilă, Irina Rimes, Andrei Bănuță, Ami, Sore, Feli, Elena Gheorghe, Misha Miller, Jo, Raluka, rareș și Cor cu Dor, acompaniați de Big Band-ul Radio Romania, dirijat de Simona Strungaru.

The Motans - Grand Christmas

  • The Motans susține pe 4 decembrie concertul Grand Christmas, ce promite să fie o adevărată experiență de sărbătoare, încărcată de momente speciale și de piese îndrăgite din discografia artistului.

Ștefan Bănică - Concert Extraordinar de Crăciun

  • Ștefan Bănică revine în luna decembrie la Sala Palatului cu celebrele sale concerte de Crăciun, o tradiție fără egal în showbiz-ul românesc. Muzicianul concertează pe 6, 7 și 8 decembrie 2024, pentru al 21-lea an la Sala Palatului, o performanță unică a unui artist român.

Bucovina

  • Pe 7 decembrie, Bucovina revine la Arenele Romane cu tradiționalul concert de sărbători. În deschidere urcă pe scena Dordeduh, Cozmetic și Alex Petrenchi-Azimut.

Scarlet Aura - Rock Your Christmas Show

  • Pe 7 decembrie, Scarlet Aura îmbină spiritul Crăciunului cu muzica rock și aduce pe scena de la The Pub - Universității concertul "Rock Your Christmas Show". În deschidere cântă InsurgencE.

Irina Baianț - Illuminariun Renaissance

  • Pe 9 decembrie 2024, soprana Irina Baianț susține la Sala Palatului concertul "Illuminarium Renaissance", o călătorie muzicală care ne amintește de puterea speranței și a reînnoirii interioare. Artista este acompaniată de Orchestra Simfonică București, dirijată de maestrul Andrei Tudor.

Spărgătorul de Nuci

  • Pe 13 și 14 decembrie, Sala Palatului din București găzduiește unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale sezonului - Spărgătorul de Nuci - un balet clasic, reinterpretat într-un mod grandios și inovator. Sub bagheta Orchestrei Operei Naționale București, baletul prinde viață pe muzica inconfundabilă a lui Ceaikovski, iar scenografia spectaculoasă transformă Sala Palatului într-un tărâm de poveste.

Broadway Christmas Show

  • Pe 15 decembrie, la Sala Palatului, va avea loc premiera spectacolului "Broadway Christmas Show", ce va împleti armonios efervescența show-ului de tip muzical cu bucuria și emoțiile sacre ale sărbătorilor, oferind pe parcurs pastile de comedie și păstrând mereu în prim-plan spiritul unității și bucuria de a fi împreună. Distribuția spectacolului este formată din Cornel Ilie, Anca Țurcașiu, Adrian Nour, Bianca Purcărea, Jazzy Jo, Lucian Ghimși, Alexandra Crăescu, Ernest Fazekas, Ellie Heart, Jazzapella, dansatorii și Orchestra Musicals.

Vienna Classic Orchestra

  • Vienna Classic Orchestra concertează la Sala Palatului din București pe 16 decembrie. "Vienna Classic Christmas" promite să fie un veritabil concert de Crăciun care pregătește auditoriul pentru sărbătorile de iarnă, într-o manieră autentic vieneză, sub bagheta maestrului Lorantz Bozsodi.

Paula Seling - Steaua Nordului

  • Pe 17 decembrie, Paula Seling aduce concertul "Steaua Nordului" la Sala Palatului din București. Artista invită publicul să-și amintească de înțelepciunea cânturilor străvechi și de bucuria sărbătorilor în familie.

Andra - Vis de Crăciun

  • Pe 19 decembrie, Andra aduce pe scena Sălii Palatului un concert special, intitulat "Vis de Crăciun". Acompaniată de Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, Andra interpretează cele mai frumoase colinde și melodii specifice acestei perioade din an. Evenimentul promite să fie unul magic, plin de emoție și bucurie, aducând spiritul sărbătorilor mai aproape de inimile participanților.

Tarja - Dark Christmas

  • Tarja revine în România cu turneul "Dark Christmas" și concertează la Arenele Romane (cort încălzit) pe 23 decembrie 2024. Evenimentul celebrează cel mai nou album lansat de Tarja - "Dark Christmas". Materialul a fost lansat în noiembrie 2023 și conține 12 colinde reinterpretate. Fiecare melodie a fost acompaniată de un cor de copii din care a făcut parte și fiica artistei, Naomi Cabuli Turunen.

Crăciun Vienez

  • Pe 23 decembrie, Sala Palatului din București răsună de magie și eleganță prin concertul extraordinar "Crăciun Vienez", susținut de prestigioasa orchestră Sisi Chamber Orchestra. Publicul este invitat să se bucure de un spectacol unic, în care tradiția vieneză se îmbină armonios cu spiritul festiv al sărbătorilor de iarnă.

Iana Novac

  • Pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, soprana Iana Novac susține un concert special la Ateneul Român. Artista este acompaniată de Orchestra "Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale", avându-l ca dirijor pe colonelul Aurel Gheorghiță.

Amadeus

  • Pe 28 decembrie, Amadeus aduce la Circul Metropolitan din București un concert special: "Visul unei nopți de iarnă". Evenimentul este o sărbătoare a muzicii de calitate, cu un repertoriu divers care va include și cântece de sezon.

Concerte de Crăciun la Palatul Bragadiru

În luna decembrie, scena Godot se transformă într-un tărâm al emoțiilor, muzicii și poveștilor de Crăciun, aducând în fața publicului o serie de evenimente de neuitat. Artiști de renume ca Mihai Mărgineanu sau Partizan încing atmosfera, Alexandra Ungureanu şi Jazzy Jo aduc o adevărată atmosferă de sărbătoare, iar spectacole de teatru captivante ca "De treci codri", "Constantin" sau "Era ok şi la 60" întregesc programul lunii decembrie şi fac ca acest sfârșit de an să fie o adevărată celebrare a muzicii, artei și tradiției.

Program:

  1. 1 decembrie - ora 20:00 / Mihai Mărgineanu & Band
  2. 5 decembrie - ora 20:00 / Partizan: Artan & Suedezu
  3. 6 decembrie - ora 20:00 / A Holly Jazzy Christmas - Jazzy Jo & New Vegas
  4. 7 decembrie - ora 18:00 / De treci codrii - cu Maia Morgenstern
  5. 8 decembrie - ora 19:00 / Palace Escape aka Opturi Supranaturale
  6. 11 decembrie - ora 20:00 / Smooth Christmas Jazz - Cătălina Beta Quintet
  7. 17 decembrie - ora 20:00 / Moonlight Breakfast - Christmas Magic
  8. 18 decembrie - ora 20:00 / Palace Christmas Stories - Alexandra Ungureanu
  9. 19 decembrie - ora 19:00 / Dreams & Drums
  10. 20 decembrie - ora 20:00 / Constantin
  11. 27 decembrie - ora 20:00 / Era OK si la 60 - One Man Show cu Răzvan Vasilescu
Citește în continuare

Concerte & turnee

Concertele lunii decembrie la Palatul Bragadiru: Partizan, Alexandra Ungureanu și Jazzy Jo - Programul complet

În luna decembrie, Palatul Bragadiru se transformă într-un tărâm al emoțiilor, muzicii și poveștilor de Crăciun. Partizan, Alexandra Ungureanu, Moonlight Breakfast și Jazzy Jo se numără printre artiștii care vor susține concerte în Sala Teatrului Godot.

Publicat

pe

Alexandra Ungureanu / Partizan / Jazzy Jo
Alexandra Ungureanu / Partizan / Jazzy Jo │ FOTO: Colaj de postere eveniment

Sărbătorile de iarnă sunt sărbătorite pe scena Godot cu o serie de evenimente care celebrează muzica, arta și tradiția. Artiști ca Mihai Mărgineanu, Partizan, Jazzy Jo și Alexandra Ungureanu vor susține concerte tematice, publicul putând opta și pentru spectacole de teatru captivante precum "De treci codri", "Constantin" sau "Era ok şi la 60". Biletele pot fi cumpărate online, de pe site-urile specializate.

Programul integral al lunii decembrie la Palatul Bragadiru - Sala Teatrului Godot

1 decembrie - ora 20:00 / Mihai Mărgineanu & Band

Sărbătorește Ziua Națională cu o petrecere românească unde tradiția și eleganța se împletesc perfect. Concertul susținut de Mihai Mărgineanu & Band aduce muzică autentică, umor și piese care surprind bucurii simple ale vieții. Atmosfera festivă va fi completată de vinuri alese și o invitație deschisă la dans

5 decembrie - ora 20:00 / Partizan: Artan & Suedezu

Pe 5 decembrie, de la ora 20:00, Artan și Suedezu urcă pe scena Sălii Godot din Palatul Bragadiru cu vibe-ul inconfundabil și hiturile care au marcat generații. Fără compromisuri, cu mult umor și energie, Partizan promite o seară plină de surprize și muzică memorabilă.

6 decembrie - ora 20:00 / A Holly Jazzy Christmas - Jazzy Jo & New Vegas

Jazz-ul și funk-ul se întâlnesc cu magia Crăciunului într-o seară unică alaturi de Jazzy Jo și New Vegas. The Jazzy Jo Experience aduce pe scenă versatilitatea și libertatea jazz-ului, de la standardele clasice la creațiile proprii ale Ioanei Sihota, într-un show plin de diversitate și energie.

7 decembrie - ora 18:00 / De treci codrii - cu Maia Morgenstern

Basmele românești prind viață pe scena Godot într-un musical fascinant despre eroi, antieroi și secretele codrilor fermecați. Sub bagheta regizorală a lui Eugen Gyemant și cu o distribuție de excepție, spectacolul aduce la lumină mituri și tradiții românești într-o viziune modernă. O poveste plină de magie și mister, în care granițele dintre bine și rău devin din ce în ce mai difuze.

8 decembrie - ora 19:00 / Palace Escape aka Opturi Supranaturale

O incursiune unică în istoria muzicii și dansului, Palace Escape îmbină coregrafia inovatoare a Andreei Gavriliu cu arhitectura spectaculoasă a Palatului Bragadiru. 19 artiști te vor conduce printr-un univers vibrant de cabaret, umor și sensibilitate

11 decembrie - ora 20:00 / Smooth Christmas Jazz - Cătălina Beta Quintet

O seară fermecătoare, plină de bucurie și animată de cea mai rafinată și smooth muzică de jazz de Crăciun. Cei 5 artiști remarcabili vor recrea atmosfera aristocrată și glamour a Crăciunului american, cu cântece standard jazz, balade și swing cântate de Frank Sinatra și Ella Fitzgerald.

17 decembrie - ora 20:00 / Moonlight Breakfast - Christmas Magic

Vino să trăiești magia sărbătorilor alături de Moonlight Breakfast, într-un concert special de Crăciun. Bucurați-vă de un set live acustic și un show vizual care vă vor aduce direct în spiritul sărbătorilor. Cu un sound eclectic ce îmbină influențe pop, soul, electro și swing, Moonlight Breakfast vă oferă un spectacol intim, perfect pentru a celebra sezonul cu muzică minunată și atmosferă captivantă.

18 decembrie - ora 20:00 / Palace Christmas Stories - Alexandra Ungureanu

Alexandra Ungureanu aduce magia sărbătorilor într-un concert intim și emoționant, plin de povești muzicale de Crăciun. Cu un repertoriu ce îmbină colinde și hituri din cariera sa, artista creează o atmosferă specială, în care fiecare notă reflectă bucuria și căldura sărbătorilor de iarnă.

19 decembrie - ora 19:00 / Dreams & Drums

Pe 19 Decembrie, de la ora 19:00, Mihai Ciprian Rogojan (Cici Rogojan) lansează Dreams & Drums, un proiect ce îmbină percuția neconvențională cu muzica electronică și armoniile clasice, alături de un cvartet de coarde și voci excepționale. Evenimentul va avea loc într-un cadru elegant, la Palatul Bragadiru, promițând o experiență muzicală captivantă și o atmosferă rafinată, perfectă pentru sărbătorile ce se apropie.

20 decembrie - ora 20:00 / Constantin

Într-un ansamblu arhitectural de patrimoniu, istoria prinde viață printr-o poveste despre credință, iubire și sacrificiu. "Constantin" evocă ultimele luni din viața domnitorului Constantin Brâncoveanu și a familiei sale, având la bază un text contemporan scris de Alexandru Popa.

27 decembrie - ora 20:00 / Era OK si la 60 - One Man Show cu Răzvan Vasilescu

Răzvan Vasilescu explorează bucuriile și paradoxurile vieții, aducând umor și ironie în fiecare poveste. Actorul vorbește despre cum înaintarea în vârstă i-a schimbat perspectiva, oferind o lecție de viață plină de sinceritate. Spectacolul transformă râsul într-un adevărat elixir, reamintindu-ne că fiecare vârstă are farmecul ei.

Citește în continuare

Trending