Lora a hotărât de curând să prezinte publicului o latură nouă a personalității sale. S-a întors la rădăcini, la numele ei real - Laura, dorind, astfel, să-și amintească de valorile cu care a pornit la drum.
"Laura e varianta aia brută, necontaminată (râde). (...) Pe Lora am simțit-o la un moment dat puțin confuză. Și-atunci mi s-au aliniat planetele, în momentul în care, pentru videoclipul "I Know", cel mai recent single al meu, am punctat o schimbare. Este o piesă foarte importantă pentru mine, prin faptul că am atras un public pe care nu îl aveam, o parte a publicului care ascultă altceva, care vrea altceva de la mine. Și am vrut să arăt că da, pot să dau altceva. M-am hotărât să punctăm schimbarea și un nou capitol din existența mea, ca artist, cu această piesă și acest videoclip, care sunt speciale. Atunci când m-am văzut transformată, mi-am amintit de mine. De mine, cea de dinainte să vin în acest oraș minunat, unde <<ne păpăm unii pe alții>>, ca niște zombi. Fără să dramatizez, într-adevăr, este o junglă aici, și sunt atât de multe păreri de care trebuie cumva să ții cont, încât te porți pierde la un moment dat. Și asta am simțit: că parcă nu mai aparțin. În momentul în care m-am văzut transformată la videoclip, mi-am amintit de mine și de toate gândurile cu care eu am pornit la drum. De toată energia de care dispuneam în acel moment. Și am zis: stați puțin. Mi-am amintit de mine. Și practic asta a făcut Laura înainte să fie Lora, pe care am revăzut-o recent. Mi-a fost foarte dor de ea și vreau să rămână prezentă, cumva, în viața mea artistică. Adică să nu uit valorile cu care am pornit la drum. Știi că de multe ori, când intri într-o bătălie, pentru că pare o bătălie, există o încrâncenare care te face să uiți de valorile cu care tu ai pornit la drum și de toate promisiunile pe care ți le faci, că tu nu te vei schimba, cel puțin nu într-un sens negativ. Și asta, practic, m-a ajutat foarte mult să mă văd. Cred că de asta fac femeile schimbările astea majore de look. Ori să-și amintească ceva, ori să uite ceva. La mine a fost pentru că am vrut să-mi amintesc", ne-a explicat Lora.
Laura a început să cânte încă de la vârsta de 3 ani. A simțit că își dorește să facă muzică chiar de atunci, perseverența ajutând-o să-și îndeplinească acest vis.
"Eram foarte, foarte mică. Pe la 3 ani. La 4 ani am urcat prima oară pe scenă. Am și o fotografie. Și ce mi se pare incredibil la acea fotografie este că îmi vezi personalitatea în ochi. Adică e în ochi totul. Cineva m-a surprins recent, cred că la MMA, cu o poză din asta de culise, în care aveam aceeași figură ca în poza de la 4 ani. Mi s-a părut: <<Doamne, Dumnezeule, nu cred! E aceeași fată>>. Și asta mă bucură, e bine. (...) E mare lucru să reușești să știi ce vrei să fii în viață și să ajungi acolo. Și vă doresc și voua chestia asta. Să nu renunțați. Știu că sună a clișeu, dar este, poate, cea mai adevărată vorbă dintre toate. Perseveranța este cheia."
Între timp, Laura a devenit Lora și, așa cum se întâmplă în viața de artist, trebuie să iei constant decizii. Deși aceste hotărâri nu au condus mereu la apariția unui nou hit, Lora consideră că "e inutil să ai regrete". Ca artist trebuie să fii atent și la conținut, nu doar la frecvența difuzării pieselor pe radio.
"Nu este normal ca un artist să vâneze doar hituri. Există multă muzică de content, de poziționare pe piață, care trebuie să existe. Dar și acolo trebuie investit. Am avut, la un moment dat, niște decizii de luat între melodii, și poate aș fi vrut să lansez ceva, dar am lansat altceva, și n-a fost cea mai bună alegere, dar mi-a adus rezultate. Deci, cumva, regretele se cam anulează pe parcurs. Și nu știi niciodată. Lansez, poate, acum o piesă și peste un an cineva va începe să o înțeleagă și o va difuza. E inutil să ai regrete. (...) Fiecare piesă vorbește despre o parte din mine. Nu cânt nimic din ce să nu mă reprezinte și pe mine. Mie, una, îmi trebuie o piesă în care să fiu credibilă. Și ca să fiu credibilă, nu trebuie să cânt ceva ce nu am trăit niciodată."
Cu un prim album lansat anul acesta, Lora lucrează deja la următorul disc. Peste aproximativ două săptămâni va fi lansat și un nou single.
"Lucrez la un album nou. Prima piesă pe care am lansat-o de pe acest album este ”I Know”. Urmează piese foarte interesante. (...) E ceva ce simt că mă reprezintă 100%."
"Lucrăm la piesa pe care vrem să o lansăm acum. Cât de repede. Gen două săptămâni. Este compusă, dar trebuie văzută direcția, trebuie văzut cum punem în valoare atât mesajul piesei și vocea, cât se poate de bine. Și pe un instrumental care să fie formula perfectă. Să fie pachetul complet. (...) Va fi o piesă făcută special pentru public."
Din interviul video puteți afla detalii suplimentare despre acest viitor single, dar și despre pasiunea Lorei pentru film și televiziune. Artista ne-a dezvăluit, de asemenea, care este ultimul lucru pe care l-a descoperit în personalitatea sa, povestindu-ne, la final, despre o zi frumoasă din viața sa, pe care și-o amintește de parcă ar fi fost ieri.