Salutare, Kurt! Începem prin a ne exprima entuziasmul referitor la revenirea ta în România. Înregistrările concertelor tale sunt întotdeauna o sursă de încântare pentru noi, așa că îți urăm bun venit și sperăm să te bucuri de experiența de la București!
1. Înainte de toate, spune-ne ce rol joacă muzica în viața ta, cum se regăsește în ființa ta și în ce fel îți exprimi personalitatea prin muzică?
Kurt Elling: Muzica este vocația mea și încerc să fiu transparent în ceea ce privește inima mea. Aleg și scriu materiale care pot amplifica diferite frecvențe pe care inima mea dorește să le transmită.
2. Legat de asta, ai putea să definești muzica jazz într-o propoziție?
KE: Jazzul este o formă foarte solicitantă de compoziție muzicală care este improvizată pe baza unor teme și idei care s-au dezvoltat din experiența americanilor în secolele 20 și 21, dar care nu a rămas limitată la asta.
3. Cum te simți după douăzeci de ani de carieră atunci când privești înapoi? Crezi că mai ai încă multe de învățat despre ce înseamnă să fii pe scenă sau în alte locuri?
KE: Sper ca peste douăzeci de ani să simt că muzica la care lucrez din greu în prezent este simplă și nerafinată. Așa simt câteodată muzica pe care o făceam în urmă cu douăzeci de ani, iar acest lucru este un semn de dezvoltare. Sper să continue astfel.
4. Referitor la spectacolele tale, știm că uneori îți place să reciți poezii în timpul diferitelor cântări. Cu ce intenție faci asta, cum te gândești să prezinți o astfel de reprezentație publicului?
KE: Evenimentele care implică recitare sunt o altă modalitate de conectare cu audiența. Chiar și cântecul poate deveni rutină și repetiție atunci când este neglijată maniera de prezentare a acestuia.
5. Ce înseamnă publicul pentru tine și în ce fel ți-ai schimbat percepția referitor la relația dintre public și artist odată cu trecerea vremii?
KE: Nu știu dacă mi-am schimbat percepția. De la început mi-am dorit să ofer cea mai bună experiență posibilă audienței mele. Sper că abilitățile mele s-au îmbunătățit și că au devenit mai subtile și mai flexibile.
6. Observi vreodată cum audiențe diferite reacționează în mod distinct, în funcție de cultura de care aparțin?
KE: Este adevărat că audiențele reacționează uneori în spiritul culturii de care aparțin, dar de cele mai multe ori publicul diferă de la seară la seară, chiar dacă locația este aceeași.
7. Cum relaționezi cu muzicienii cu care cânți? Cum vă simțiți când mergeți în turneu împreună și câte lucruri împărțiți, având în vedere că vă puteți numi „o familie muzicală”?
KE: Încercăm să ne susținem reciproc cât de mult putem. Zilele în care acceptam un artist cu probleme pentru că muzica lui era prea profundă ca să fie lăsată în urmă s-au sfârșit. Timpul este prea prețios și drumul e prea greu.
8. Poți alege trei concerte care te-au făcut să te simți cel mai bine pe scenă?
KE: Este greu să evidențiez doar trei. Îmi amintesc că a fost foarte emoționant să cânt cu Wayne Shorter la Hollywood Bowl. De asemenea, momentul când l-am găzduit pe Jon Hendricks în clubul de acasă, din Chicago, a fost încântător, doar că eram prea ocupat ca să mă bucur de asta atât cât mi-aș fi dorit. A fost minunat să îi am pe Jon și Mark Murphy alături în câteva cântări pe care le-am organizat în urmă cu câțiva ani. Acestea au ieșit cu siguranță în evidență...
9. Ce ne poți spune despre albumul pe care urmează să îl prezinți publicului de la București, Passion World?
KE: Passion World conține compoziții pe care le-am strâns de peste tot prin lume în ultimii 20 de ani. Pe câteva dintre ele le cânt în limbile lor originale. Din păcate, încă nu am descoperit muzica din România pe care să simt că aș putea-o cânta - există cântăreți români talentați pe care mi-ar plăcea să îi aud cântând live și de la care mi-ar plăcea să învăț.
10. Dacă ar fi posibil să îți antrenezi publicul înainte de a veni la concertele tale, ce i-ai învăța să facă?
KE: Relaxați-vă, pur și simplu lăsați-mă să cânt pentru voi!
