A trecut un an de la lansarea albumului „Descântece” al trupei FiRMA, iar Daniel Rocca, solistul formaţiei a discutat cu noi despre viitorul material discografic. Acesta ne-a povestit despre experienţa de la EMA şi ne-a dezvăluit o parte dintre videoclipurile sale preferate.

Ultimul album se numeşte „Descântece”. Crezi în blesteme şi superstiţii?
Nu, dar ştiu că cei mai multi dintre oamenii din jurul meu cred. Drept pentru care le accept existenţa si le iau în considerare.

Când va fi gata a doua serie de „Descântece”?
Sperăm noi la începutul anului viitor, prin ianuarie, iar în primăvară îl vom lansa împreună cu volumul I, în format fizic.

Veţi mai lansa piese de pe viitorul album în concertele care vor urma?
Da, acum este în promovare „Drumul spre paradis” la radio, şi probabil că va avea parte şi de un videoclip.

FiRMA

Dacă te-ai privi acum într-o oglindă, cum te-ai descrie în trei cuvinte?
Ludic, Altfel şi La fel. Ha, sunt patru.

De unde a venit ideea pentru numele de „FiRMA”?
După ce ne-am dat seama că suntem o trupă, a apărut discuţia în privinţa numelui, şi cum nu exista atunci o ierarhie, toţi am încercat să ne impunem ideile. Aşa că am făcut o listă lungă de aproximativ 100 de nume şi nu am reusit să ne decidem asupra unuia. În final am preferat să luăm un nume neutru pentru că abordam stiluri diferite în acea perioadă. Am văzut întâmplător o broşură pe care scria „Şansa de a te afirma e aici”, însă „a”-ul era acoperit şi aşa ne-a sărit în ochi „FIRMA” şi asta a fost!

FiRMA - Baby is crying

De ce nu mai cântaţi în concerte „Baby is crying” şi nicio altă melodie în engleză?
Pentru că albumul Descântece (şi ceea ce vom promova în continuare) este gândit în limba română. Pe nişa alternativă românească, limba noastră nu este de ajuns promovată în versuri... se poate ceva mai mult. Nu vrem să ameţim oamenii, dar asta nu înseamnă că nu vom mai avea piese în engleză. S-a întâmplat să mai cântăm „Baby is crying” la câte un concert sau cântăm piese în engleză de-ale altora, cum ar fi de exemplu „Thriller”-ul lui Jackson. Pe ultima am pregătit-o special pentru concertul de Halloween de la Teatrelli, într-o variantă acustică FiRMA.

Ştiu că ai regizat aproape toate videoclipurile trupei FiRMA. Ai mai colaborat şi cu alţi artişti pe partea de regie?
La „Baby is crying” am fost ajutat de bunul meu prieten, Bogdan Popoiag. Eu le-am regizat aproape pe toate, mai puţin „Nimeni” şi „Important”, care au fost regizate de Andreea Pădureanu. Am lucrat cu artişti alternativi, dar şi cu cei din mainstream, iar printre ei se numără Horia Brenciu, Andra, Publika, Sophia şi Direcţia 5. A fost o perioadă în care pe palierul muzical nu prea ne mai manifestăm şi am lucrat numai video. Dar m-am oprit pentru că nu mai găseam exaltare.

Daniel Rocca - FiRMA

Ai vreun videoclip preferat?
Mi-a plăcut ceea ce lansa Madonna în perioada anilor 90, în special „Justify My Love”. De la Foo Fighters, îmi place „Pretender” pentru că are un catch special şi ieftin în acelaşi timp, şi este un exemplu pentru cei din generaţia nouă, care vor să se exprime, dar simt că nu o pot face din cauza problemelor financiare. Îmi mai place şi ce scoate Jack White în perioada asta.

Una dintre pasiunile tale este pictura. Ce îţi place să pictezi?
Nu tot ce mi-aş dori pentru că nu am skill-uri clare. În mare, portrete.

FiRMA - Două Suflete

Care a fost ultima ta sursă de inspiraţie?
Cred că reinventarea mea personală şi a fiecărui om pe care l-am întâlnit în perioada antemergătoare albumului „Descântece”. Am întâlnit foarte mulţi oameni care s-au schimbat pentru că au suferit sau pentru că au ajuns într-un punct în care nu mai aveau cum să evolueze. Poveştile lor, care de cele mai multe ori erau de natură emoţională, dar şi povestea mea, au fost sursele mele de inspiraţie.

Ce te-ar face să spui „Iubesc să fiu român”?
Sunt multe motive, dar mai degrabă m-aş gândi când aş putea să spun lucrul acesta. Cât am stat departe de casă am iubit cu foc România, deşi a fost pentru o perioadă relativ scurtă. Atunci am simţit nevoia de România, de ţară. Îmi place la noi diversitatea, pe care o găseşti din piaţă până în Parlament. E oarecum magică, te ajută să fii creativ chiar şi atunci când nu ai resurse, pentru că tot găseşti ceva de spus sau de simţit.

Snoop Dog & FiRMA

Ce ţi-a plăcut cel mai mult în urma experienţei de la EMA?
Hmm... mi-a plăcut de Sorin Erhan care s-a dus şi l-a luat pe Dave Grohl în braţe şi l-a lăsat paralizat. Ştiu că i-a spus: „Man, you’re great! Keep on doing what you’re doing!”. Faptul că eram la afterparty-ul oficial alături de artiştii mari ai momentului, ne-a făcut să ne simţim extraordinar şi nicio clipă nu am fost trataţi diferit faţă de restul. E o senzaţie plăcută atunci când te urci pe scenă şi vezi că totul este pregătit pentru tine şi că eşti respectat pentru ceea ce faci. Totul era foarte bine aranjat, soundcheck-ul a durat 3 minute şi s-a auzit impecabil... ştiau ce avem nevoie, pentru că ne-au ascultat şi ne-au analizat înainte.

De unde vine apelativul „Rocca”?
A fost o poreclă din copilărie şi a rămas aşa. Tot ce pot să spun este că vine de la numele unui jazzman italian, care a murit urlând că el a inventat jazz-ul, însă nu îl credea nimeni, mai ales prietenii săi de culoare.

Cu ce te-ai ocupat în perioada în care FiRMA nu a mai activat?
Am regizat, am lucrat pe partea video, am făcut soundtrack-uri pentru câteva mini-proiecte şi m-am ocupat de familie.

Daniel Rocca în concertul FIRMA din Club Control din Bucuresti pe 2 aprilie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Iar acum ce faci atunci când nu te ocupi cu muzica sau cu pictura?
Nu prea există timp liber pentru noi... deşi suntem într-o vacanţă continuă. Tot timpul medităm la ceva. Nu lucrăm non-stop, dar mai mereu ne vine câte o idee sau intervine o discuţie. Însă dacă aş avea timp mi-ar plăcea să mai joc fotbal cu o parte dintre colegii din copilărie... atunci mă simţeam liber şi un gol marcat în faţa blocului îmi dădea senzaţia că sunt un mare campion.

Ai un mesaj pentru tinerii din ziua de astăzi?
Să se manifeste indiferent ce înseamnă asta, mai ales cei care interacţionează cu arta. Mi s-a întâmplat la premiile din 2007 să am un moment în care să fiu singur cu mine şi să realizez că urma să intrăm pe o scenă în faţa unui public de aproximativ un miliard de telespectatori. Atunci am relizat că motivaţia pentru care am ajuns acolo nu a fost legată de talentul meu şi al trupei, sau de cât de mult am fost acceptaţi de industrie, ci mai mult de voinţa noastră. Întotdeauna vor exista oameni mai talentaţi, care te depăşesc, dar diferenţa o face voinţa. De cele mai multe ori ajungi să nu mai fii mulţumit de ceea ce creezi, simţi că ai putea mai mult. Şi atunci ai două opţiuni: cedezi sau te autoeduci.