Urmărește-ne în Social Media

rock

La 10 ani de "Perfect", după un 2020 defect, Dan Byron ne recomandă "Songul pușcăriașului": "E piesa care se potrivește în aproape orice situație"

2020 nu ne-a "ferit de intemperii", dar nici la geneza piesei ce dă titlul albumului "Perfect" n-au stat ani prea roz, așa că ne păstrăm simțul umorului și în 2021. E, până la urmă, un an aniversar pentru formația byron, iar cei 10 ani de "Perfect" merită sărbătoriți. Chiar dacă e pandemie, de un concert online tot ne vom bucura. Așa cum se cade la o aniversare, vom reasculta toate piesele de pe acest album de cover-uri alese parcă pentru un documentar al muzicii folk/rock românești, melodii care, ne-a mărturisit Dan Byron, au devenit treptat parte din el.

Publicat

pe

Dan Byron în Silver Church, la concertul de lansare a albumului ”Perfect”, 17 februarie 2011
Dan Byron în Silver Church, la concertul de lansare a albumului ”Perfect”, 17 februarie 2011 │ FOTO: Alexandru Trifan

Luna aceasta se împlinesc 10 ani de când trupa byron lansa un album cu piese "una și una", o selecție de melodii cu însemnătate, despre cine am fost, dar și despre cine suntem. Atent reorchestrate, piesele și-au păstrat prospețimea, iar albumul rămâne "Perfect" și la 10 de la apariția sa.

Cei care își doresc să reasculte piese ca "Granița-n raniță", "Dacă vrei" sau "Ploaie în luna lui Marte", sunt invitați la show-ul byron de pe 17 februarie 2021, transmis online pe Streamerse.net. Biletele se vând în sistem "pay what you want", dând fanilor oportunitatea de a-și susține formația.

Dan Byron așteaptă cu nerăbdare să cânte toate melodiile de pe albumul "Perfect", mărturisindu-ne că nici nu mai e nevoie să pună discul pentru a le asculta, ele devenind treptat parte din el. Toate aceste piese, ne-a mai spus Dan, ar merita a fi menționate cu prisosință într-un documentar al muzicii folk/rock românești, la fel cum trupe ca Nava Mamă, Pinholes sau Fluturi pe Asfalt ar descrie foarte bine actualul curent underground. Am vorbit și despre musical-ul lui Nae Caranfil, care nu s-a mai făcut, despre structura unui cover și reinterpretări după piese byron, iar la final l-am rugat să ne facă o recomandare pentru un 2021 mai bun. Așa am ajuns la "Songul pușcăriașului".

De vorbă cu Dan Byron, la 10 ani de "Perfect"

InfoMusic: Albumul "Perfect" apărea în 2011, un an în care Adele domina topurile generaliste cu "Rolling in the Deep", iar scena rock se bucura de noi albume de la Foo Fighters, Red Hot Chili Peppers, Coldplay, The Black Keys și Korn, printre alții. Dacă ar fi să relansați albumul "Perfect" într-o ediție aniversară și să adăugați în tracklist un cover după o piesă memorabilă din 2011, care ar fi aceea și cum ți-ar plăcea să o reorchestrezi?

Dan Byron: "Perfect" chiar apare anul ăsta într-o ediție aniversară, dar nu i-am mai adăugat nicio piesă. Credem că e perfect așa cum e . Dar dacă ar fi fost să-i adăugăm, probabil am fi ales o piesă de la Alternativ Quartet și am fi făcut-o folk-jazz sau electro minimalist.

"Mă distrează cum mă chinuiam să cânt în română după atâția ani de cântat în engleză"

InfoMusic: Ce a însemnat pentru tine lansarea albumului "Perfect" în 2011 și cum e să-l reasculți acum?

Dan Byron: Am muncit mult la albumul ăsta și au fost niște momente în care m-am îndoit că o să-l putem duce la capăt. Lansarea a fost foarte mișto, turneul de după a fost însă un calvar. Am lucrat cu cinci toboșari diferiți pe parcusul lui, pentru că al nostru avea alte priorități (de care noi știam de la bun început). Prin urmare pe tot parcursul turneului am făcut repetiții. Când s-a terminat eram cu toții praf de oboseală. Cum e să-l reascult acum? Ca o întoarcere în timp. Mă distrează cum mă chinuiam să cânt în română după atâția ani de cântat în engleză. Dar altfel e parte din mine, îl pot asculta și fără să pun discul.

InfoMusic: Cât de departe poți să mergi cu un cover atunci când reinterpretezi o piesă? De ce anume ar trebui să ții cont?

Dan Byron: Cred că poți să mergi oricât de departe, cu condiția să fie încă recognoscibilă. Cred că atunci când începi să modifici și versurile deja calci pe un teritoriu mai delicat. Dar până și asta poți face dacă nu exagerezi.

Dan Byron în Silver Church, la concertul de lansare a albumului ”Perfect”, 17 februarie 2011

Dan Byron în Silver Church, la concertul de lansare a albumului ”Perfect”, 17 februarie 2011 │ FOTO: Alexandru Trifan

InfoMusic: Tracklistul "Perfect" cuprinde cover-uri după melodii românești, dar și două piese nelansate ale regizorului Nae Caranfil, care ar fi trebuit să apară într-un musical. Cum se numea acel musical și de ce nu a mai fost produs?

Dan Byron: Se numea "De cealaltă parte a zidului" și din câte îmi amintesc în primă fază n-a trecut de cenzură. Erau totuși anii ’80, iar Nae era cel puțin îndrăzneț. După aia nu știu exact ce s-a întâmplat, cel mai probabil a fost prea ocupat cu filmele (respectivul musical fiind gândit pentru teatru). Eu tot sper că într-o bună zi îl va scoate. Din câte știu și el își dorește. Probabil e complicat cu finanțările, dar vorba americanului - "where there’s a will, there’s a way".

InfoMusic: Pe soundtrack-ul cărui film simți că s-ar potrivi piesele de pe albumul "Perfect"?

Dan Byron: Pe soundtrack-ul unui film românesc ne-depresiv.

"Trebuie să fii un pic mai babalâc ca să facă cineva un întreg album de cover-uri după muzica ta"

InfoMusic: Dacă s-ar face un documentar despre istoria muzicii folk și rock din România, care dintre piesele de pe albumul "Perfect" ar merita a fi menționate? Și dacă tot am deschis acest subiect, ce alte piese / trupe nu ar trebui să lipsească din documentar?

Dan Byron: Cam toate piesele de pe "Perfect" merită menționate. Nefiind ale noastre, îmi pot asuma lipsa de modestie. Alte trupe? Pfff, păi sunt o grămadă. E drept că unele cântă sau au cântat doar în engleză, dar tot românești sunt. Spre exemplu n-ai cum să faci un asemenea documentar fără să vorbești despre Implant Pentru Refuz, Firma, Travka, OCS, The Mono Jacks, Grimus, Vița de Vie, Robin & the Backstabbers, White Walls, Goodbye to Gravity, ș.a.m.d.

Eu aș face și un capitol despre actualul curent underground, cu Nava Mamă, Pinholes, Fluturi pe Asfalt și alții ca ei. Sau cu curentul indie de acum 10-15 ani, cu The Amsterdams, The MOod sau mai puțin cunoscuții Sophisticated Lemons.

InfoMusic: Ce artist sau trupă ți-ai dori să facă un album de cover-uri byron?

Dan Byron: Cineva din viitor. Trebuie să fii un pic mai babalâc ca să facă cineva un întreg album de coveruri după muzica ta.

6fingers (Sergiu Mitrofan) în Silver Church, la concertul de lansare a albumului ”Perfect”, 17 februarie 2011

6fingers (Sergiu Mitrofan) în Silver Church, la concertul de lansare a albumului ”Perfect”, 17 februarie 2011 │ FOTO: Alexandru Trifan

InfoMusic: Pe 17 februarie veți cânta din nou piesele de pe albumul "Perfect". Concertul va fi online, devenind astfel accesibil și fanilor din afara țării. Ce ți-ai dori să știe despre acest show aniversar cei care vă vor urmări de acasă?

Dan Byron: Că ne-am fi dorit din suflet să putem să-l facem față în față, dar în contextul actual varianta online este cea mai safe. Platforma Streamerse.net, pe care se va face transmisa live, are o secțiune de comentarii similară cu cea de la Facebook, iar la finalul concertului vom mai rămâne puțin de vorbă și le vom răspunde la întrebări celor care ne vor urmări de acasă. Un fel de meet & greet virtual.

InfoMusic: 2020 a fost oricum, numai nu perfect. Dacă l-am putea face, totuși, mai bun ascultând pe repeat o piesă de pe albumul "Perfect", pe care ne-ai recomanda-o.

Dan Byron: "Songul pușcăriașului", evident. E piesa care se potrivește în aproape orice situație.

Comentează

rock

Dan Byron despre aniversarea a 18 ani de byron: "Cred că atunci când reușești să depășești granițele generației tale se poate spune că ai succes"

Trupa byron aniversează 18 ani de activitate, perioadă în care a (în)cântat ascultătorii cu numeroase piese cu mesaj, proiecte cu însemnătate și show-uri live memorabile. Cu ocazia majoratului, artiștii au pregătit un concert special, intitulat "Sindromul Impostorului În Patru Acte", ce va avea loc pe 9 noiembrie la Sala Radio (sold out). Despre acest eveniment ne-a detaliat Dan Byron, într-un interviu disponibil mai jos.

Publicat

pe

Dan Byron
Dan Byron │ FOTO: Cristian Șuțu

Povestea trupei byron ajunge anul acesta la cel de-al 18-lea capitol, reușită pe care o sărbătorește la Sala Radio cu un concert inedit - "Sindromul Impostorului În Patru Acte". Pe scenă mai urcă Muse Quartet, Dora Gaitanovici, Vichi Răileanu și Șerban Pavlu, invitați speciali a căror prezență completează conceptul evenimentului. "Sindromul Impostorului În Patru Acte" nu este doar muzică, ci un spectacol care prezintă vulnerabilitatea și complexitatea existenței umane, suișurile și coborâșurile vieții de artist, celebrarea victoriilor mari și mici.

Concertul "Sindromul Impostorului În Patru Acte" este SOLD-OUT, însă cei care nu au mai prins un bilet pot vedea formația byron și pe 1 decembrie, în Expirat, la tradiționalul concert aniversar.

Ideea concertului a pornit de la ideea că mulți artiști, dar nu numai, se confruntă cu sindromul impostorului - sentimentul că nu sunt suficient de buni sau că nu merită succesul pe care îl au, chiar dacă din exterior se vede altceva. E o luptă interioară cu îndoiala, care afectează încrederea în sine. Pornind de la asta, byron a inițiat o campanie prin care a dorit să dea voce experiențelor legate de sindromul impostorului, și i-a invitat pe fani să lase un mesaj anonim în format audio sau text despre cum se simte sindromul impostorului pentru ei.

Citește interviul acordat de Dan Byron:

InfoMusic: La mulți ani frumoși și mulțumim pentru muzica de până acum și pentru cea care va urma. Ați ales să sărbătoriți această reușită cu un concept interesant și complex, intitulat "Sindromul Impostorului În Patru Acte", ce a pornit de la ideea ca mulți oameni se confruntă cu sentimentul că nu sunt suficient de buni sau că nu merită succesul pe care îl au, chiar dacă din exterior se vede altceva. De ce acum, la cea de-a 18-a aniversare, ați considerat că este timpul de a purta această "conversație" cu ascultătorii voștri?

Dan Byron: Mulțumesc că ne-ați ascultat! Cred că e important să schimbăm un pic punctul de vedere. Da, aparent acest nenorocit de sindrom e o chestie negativă, un sentiment pe care nu ni-l dorim, dar dacă schimbăm un pic unghiul, îl putem vedea ca pe un motoraș care nu ne dă voie să ne culcăm pe o ureche și ne forțează să ridicăm încontinuu ștacheta. În plus, cred că e important să vorbim despre el, să conștientizăm că nu suntem singuri și că genul ăsta de sindrom este cât se poate de normal și de răspândit.

InfoMusic: Dan, ai detaliat pe blogul tău despre momentele în care te-ai simțit impostor în propria artă. Cum a evoluat în timp această relație cu tine însuți, cu gândurile care îți strigau că nu ești suficient de..., cu anxietățile care funcționau ca o frână în domeniul creativ?

Dan Byron: Tot acolo am spus că sindromul impostorului m-a făcut să insist să tot scriu alte și alte cântece, ca să-mi demonstrez că cele deja scrise n-au fost doar o întâmplare. Cu anxietățile am avut o relație mai dificilă, însă tot am reușit să le transform în câteva cântece.

InfoMusic: Tot în acel articol ai menționat câteva piese din discografia trupei și felul în care te-ai raportat la ele ("Chalk line", de exemplu). Voi, muzicienii, luați în calcul numeroase aspecte când vine vorba de compunerea unei melodii, pe care noi, ascultătorii, nu le cunoaștem în întregime. Din acest punct de vedere, ce piesă byron simți că a fost subestimată de public?

Dan Byron: N-am nici cea mai mică idee. Probabil una dintre cele în engleză de pe la începuturi.

InfoMusic: Sindromul impostorului este asociat atât cu frica de eșec, cât și, în mod paradoxal, cu cea de succes. Ce definiție are acum succesul pentru tine, după 18 ani de byron?

Dan Byron: Cred că atunci când reușești să depășești granițele generației tale se poate spune că ai succes. La fel când primești înapoi o parte din energia pe care ai dat-o.

InfoMusic: Ce sfat i-ai oferi unui muzician la început de drum care își pune la îndoială abilitățile și creativitatea?

Dan Byron: Să uite de imaginea rockstarului din filme și să pună mâna să studieze. Să nu aștepte să-i vină inspirația, ci să caute metode de a o provoca. Să nu facă asta doar din când în când.

InfoMusic: În tandem cu proiectul muzical "Sindromul Impostorului În Patru Acte", ați inițiat și o campanie prin care îi invitați pe fani să lase un mesaj anonim în format audio sau text despre cum se simte sindromul impostorului pentru ei. Mesajele colectate vor fi folosite anonim și prelucrate artistic în cadrul concertului de la Sala Radio. Ce rol a jucat acest demers în relația cu ascultătorii voștri?

Dan Byron: Suntem conștienți că facem parte din viața ascultătorilor noștri, la fel cum și ei fac parte din viața noastră. Drept urmare, ni s-a părut natural să încercăm să-i implicăm într-un soi de dialog pe temele astea despre care nu prea se vorbește. Am început "joaca" de-a mesajele anonime acum vreo doi ani și jumătate, când am lansat "Memento", primul single de pe "Efemeride", și am continuat-o cu "Monstrul de sub pat". De altfel, în clipul Monstrului pe fețele noastre sunt proiectate bucăți din mesajele de la "Memento".

InfoMusic: Sindromul impostorului este un concept personal și se manifestă diferit la fiecare om în parte. Cu toate acestea, ce mesaj speri să rămână cu spectatorii după concertul vostru de la Sala Radio?

Dan Byron: Sper doar să plece de la concert cu o stare mai bună decât cea cu care au venit.

InfoMusic: Fără a da prea mult din casă, la ce să ne așteptăm de la concertul byron de la Sala Radio? Cum arată schița celor Patru Acte ale Sindromului Impostorului?

Dan Byron: Actul 1 - Tot ce nu vreau să fiu sunt deja
Actul 2 - Totul e sub control
Actul 3 - Right here, right now
Actul 4 - Again and again and again and again

InfoMusic: Dora Gaitanovici, Muse Quartet și Vichi Răileanu sunt invitatele speciale ale evenimentului. Ce anume v-a inspirat în alegerea acestor artiste ca invitate și cum crezi că prezența lor va completa atmosfera show-ului?

Dan Byron: Scena noastră era cam searbădă, așa că am invitat niște culori care ne plac să o împlinească. Bine, l-am mai invitat și pe Șerban Pavlu, așa, ca să fim la egalitate.

Citește în continuare

Trending