Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Florin Ristei: „Fără respect față de public, nu primești la rândul tău respect ca artist”

Florin Ristei ne-a povestit despre experiența sa din televiziune și cea de la gala Media Music Awards, unde participă și în acest an. Urmăriți-l într-un video interviu exclusiv pentru InfoMusic.ro, răspunzând la o serie de întrebări fulger despre debutul său live, show-urile la care a participat, melodiile ascultate în vara 2016 și multe altele.

Publicat

pe

Cum ai petrecut vara 2016?

A început cu o vacanță, pentru că nu am mai avut una din ianuarie, iar după vacanță a urmat o vară productivă. Ne-am apucat să lucrăm la o nouă piesă și sperăm să o terminăm până la începutul toamnei. Oricum a fost o vară productivă și cu un pic de treabă!

Cum a fost experiența de anul trecut de la Media Music Awards?

Experiența mea de anul trecut de la Media Music Awards a fost prima, atât pentru mine cât și pentru FreeStay. Am cântat piesa pe care am lansat-o anul trecut, „Trebuia să fii tu”, chiar am deschis spectacolul, deci a fost un moment important, pe care l-am gestionat bine. A fost încălzirea pentru anul acesta, unde o să cântăm și noi, dar și împreună cu Vescan.

Ce melodii ai ascultat vara asta la radio?

Vara asta nu prea am ascultat radio, mi s-a pus pata pe niște albume pe care le am în mașină, dar din ce am mai auzit, e o piesă pe care nu aș mai vrea o ascult așa de des - „Las-o”, apoi Andra cu băiatul ăla... David Bisbal - „Without You” și o melodie care îmi place mult - „Can't Stop The Feeling” de la Justin Timberlake.

Care a fost personajul preferat interpretat la „Te cunosc de undeva?”

„Te cunosc de undeva” este formatul de emisiune perfect pentru mine! Prin al treilea sezon m-am prins și eu cam care sunt chichițele fiecărui personaj, de-asta îmi plac mai mult travestiurile, pentru că a sta pe tocuri este un sentiment unic. Așa că unul dintre personajele feminine bune a fost Tina Turner, am și semănat cu ea!

Care a fost prima piesă pe care ai cântat-o live pe scenă?

Prima piesă pe care am cântat-o live pe scenă a fost în '99 la un karaoke show la mare, când am câștigat toate edițiile. S-a chemat „Blaze of Glory”, de la Bon Jovi.

Cum l-ai defini pe Florin Ristei în trei cuvinte?

Energie, ambiție și pe al treilea nu vi-l spun, pentru că ar trebui să vă omor!

Cum te-ai simțit în postura de prezentator TV?

În postura de prezentator m-am obișnuit destul de repede, având alături de mine și oamenii de la „Te cunosc de undeva”, pe care îi cunoșteam deja. Oricum nefiind în direct puteam să evit stângăciile unui prezentator și sunt mulțumit de ceea ce a ajuns pe televizor.

Cum a fost prima ta zi în capitală?

Nu sunt din București, sunt din Galați, iar prima zi în capitală a fost pe când aveam 10-11 ani și s-a întâmplat să vin până la 18 ani cu mama mereu, care voia să mă ajute să mă fac artist. A fost o experiență nouă. Am văzut ditamai orașul pe care acum am ajuns să-l știu pe de rost și nu-i un lucru neapărat foarte bun. Dar prima experiență în București a însemnat, mi se pare, un spectacol și o piesă trasă la un studio. Deci am venit cu treabă în București.

Cât de importante sunt trofeele pentru tine?

Trofeele, ca și palmares sau ca și orgoliu? Nu știu cum să vi le explic prea bine. Ca și palmares, am o deviză. Dacă particip la un concurs sau într-o competiție este important numai locul 1. Toată lumea ține minte locul 1. Locul 2 este egal cu locul 20. Așa că, în orice competiție în care intru, îmi doresc să o câștig. Așa că, sunt foarte importante trofeele. Mai ales la orgoliu.

Câte trofee ai în colecție?

N-am foarte multe trofee în colecție. Am un X Factor în 2013, am un „Te cunosc de undeva” în 2015, premiul 1 din clasa I până într-a 8-a, la școală. Și ce-am mai câștigat? Și destule realizări pe plan muzical cât să le zic trofee, la mine acasă, pe perete.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat din viața de artist?

Am învățat că respectul și bunul simț au loc în orice domeniu și că fără respect față de public, nu primești la rândul tău respect ca artist.

Comentează

Concerte & turnee

Florin Ristei concertează pentru prima dată la Arenele Romane

Florin Ristei va urca pentru prima dată pe scena de la Arenele Romane cu un concert electrizat. Biletele sunt disponibile pentru achiziționare, află cât costă.

Publicat

pe

Florin Ristei
Florin Ristei │ FOTO: Antena 1

Pe 1 iunie 2025, Florin Ristei va concerta pentru prima dată la Arenele Romane din București. Cântărețul și trupa sa vor interpreta cele mai apreciate piese din discografie și vor crea o seară specială pentru toți cei care vor veni să îi asculte live.

Personalitatea energică și talentul muzical sunt cele două ingrediente care l-au propulsat pe Florin Ristei în atenția publicului. El și-a început cariera la începutul anilor 2000, ca membru al trupei Amicii, iar piesa care l-a consacrat este "Dana".

Câștigarea competiției de talente X Factor Romania i-a adus și mai multă popularitate, iar cariera lui Florin se bucură de succes, numeroase lansări muzicale și concerte pe multe scene din țară. Printre cele mai noi piese create de artist menționăm "Înainte de timp", "Fără Sunete" sau "Mândria".

Florin Ristei a apărut pe micile ecrane în calitate de co-prezentator al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", iar în trecut a participat la "Te cunosc de undeva", unde a câștigat de două ori. Ristei a fost jurat în emisiunea X Factor, iar odată cu noul sezon ce debutează pe 26 ianuarie, artistul revine în ipostaza de producător muzical.

Prețuri bilete concert Florin Ristei la Arenele Romane

  • Biletele de acces se găsesc online, la prețurile de 139 lei, la categoria Acces General și 53 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani. La prețurile afișate se adaugă comision de emitere bilet. Pentru mai multe detalii despre modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Elena Gheorghe, Feli, Florin Ristei, Ducu Bertzi cântă la Târgul de Crăciun București, în weekendul 20-22 decembrie

Târgul de Crăciun București găzduiește un nou weekend cu muzică pentru toate gusturile. Colinde, piese de Crăciun, dar și melodii pop vor crea fundalul perfect pentru o vizită alături de cei dragi în Piața Constituției. Te invităm să descoperi programul complet.

Publicat

pe

Elena Gheorghe / Feli
Elena Gheorghe / Feli │ FOTO: captură YouTube

În ultimul weekend înainte de Crăciun, bucureștenii și turiștii sunt invitați din nou în Piața Constituției pentru un weekend plin de emoție și voie bună. Colindele, tradițiile și artiștii ce vor urca pe scenă vor transforma serile în povești muzicale de neuitat.

Târgul de Crăciun București înglobează atmosfera magică a sărbătorilor, chiar în inima orașului. Brad spectaculos, decorațiuni luminoase, căsuțe frumos ornate, delicii tradiționale și internaționale, activități de poveste pregătite pentru toți vizitatorii, concerte de colinde și muzică specifică sărbătorilor sunt câteva dintre atracții.

Program muzical Târgul de Crăciun București 2024 (20-22 decembrie)

Vineri, 20 decembrie

  • 18:30 - 18:50 - Florin Grigore
  • 19:00 - 19:45 - Colindătorii din Mureș, cu Mihaela și Ciprian Istrate
  • 19:45 - 20:30 - Grupul de copii "Mlădițe Ilfovene", cu Mărioara Man Gheorghe și Grigore Gherman
  • 20:30 - 21:30 - Elena Gheorghe

Sâmbătă, 21 decembrie

  • 19:00 - 19:30 - Ansamblul "Zestrea" din Bacău
  • 19:30 - 20:30 - Narcisa Suciu
  • 20:30 - 21:30 - Feli

Duminică, 22 decembrie

  • 18:30 - 19:00 - Ansamblul de datini și obiceiuri "Brezaia" din Argeș
  • 19:00 - 19:40 - Ducu Bertzi
  • 19:40 - 20:40 - Prestige Orchestra "Christmas Show"
  • 20:40 - 21:30 - Florin Ristei

 

Citește în continuare

Concerte & turnee

Cum e la Târgul de Crăciun din București 2024 - Programul concertelor gratuite și prețurile principalelor atracții

Târgul de Crăciun din București 2024 s-a deschis. În Piața Constituției s-au aprins luminițele, iar primele concerte au dat tonul atmosferei festive. Până pe 26 decembrie, sărbătoarea continuă. În articol găsești programul concertelor, dar și prețurile atracțiilor principale, de la roata panoramică și trenuleț la delicii culinare.

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din București 2024
Târgul de Crăciun din București 2024 │ FOTO: Târgul de Crăciun București

Pe 29 noiembrie, Târgul de Crăciun din Piața Constituției s-a deschis. Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun din București a debutat cu aprinderea luminițelor și concertele susținute de Nicole Cherry și Loredana Groza. Târgul va rămâne deschis până pe 26 decembrie, perioadă în care vizitatorii se pot bucura de produsele comercializate în cele peste 130 de căsuțe, de roata panoramică, de trenulețul electric, de carusel și, nu în ultimul rând, de Casa lui Moș Crăciun.

Câteva prețuri orientative de la Târgul de Crăciun din București 2024:

  • Un pahar de vin fiert - 10 lei / 14 lei / 20 lei
  • Ciocolată caldă Dubai - 30 de lei
  • O căsuță de turtă dulce - 22 de lei
  • Un Moș Crăciun de turtă dulce - 20 de lei
  • Kataif cu nucă - 10 lei / 100 g
  • Baclava cu fistic - 8 lei / 100 g
  • Cozonac cu mac - 9 lei / 100 g
  • Pizza Margherita - 25 lei
  • Pizza Salami - 30 lei

În cele peste 130 de căsuțe, vizitatorii vor găsi și produse realizate de meșteșugari și artizani locali. Printre acestea se numără obiecte din ceramică pictate manual, obiecte de vestimentație tradițională, bijuterii și obiecte de decor.

Cât costă atracțiile pentru copii

Copiii se pot da în carusel, în trenulețul electric sau în roata panormică. În timpul săptămânii, programul este de la ora 12:00 la ora 22:00, iar în weekend-uri de la ora 10:00 la ora 22:00.

  • O tură cu caruselul sau cu trenulețul electric - 15 de lei
  • O tură în roata panoramică - 25 de lei

Casa lui Moș Crăciun

În casa lui Moș Crăciun, spiridușii ajută la redactarea scrisorilor cu dorințe. Pe 14 decembrie, la ora 17:00, sosește Moș Crăciun, iar scrisorile le vor fi înmânate elfilor. Timp de 11 zile, Moșul va fi prezent în Piața Constituției și va asculta dorințele copiilor.

Programul de întâlniri cu Moș Crăciun este:

  • 15, 21, 22 decembrie – în intervalele orare 10:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00,
  • Între 16 – 20 și 23 – 24 decembrie, în intervalele orare 12:00 – 14:00 / 17:00 – 22:00.

"Atelierul Elfilor"

Un spațiu inspirat de povestea Moșului și de elfii săi harnici, unde participanții pot experimenta magia pregătirilor de Crăciun, prin confecționarea unor jucării și decorațiuni de hârtie. Acest atelier creativ, cu o capacitate de 8 locuri concomitent și dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani, va avea loc:

  • luni – joi (16:00 – 21:00),
  • vineri – duminică (14:00 – 21:00)
  • între 20 și 24 decembrie (13:00 – 22:00).

Care sunt costurile și așteptările organizatorilor

"Ediția din 2024 este similară cu cea din 2023. Am avut anul trecut 1, 3 milioane de vizitatori, din care 30% turiști străini. Ne costă cam 8 - 9 milioane și recuperăm cam 3 - 4. Diferența e plătită de municipalitate", a declarat Nicușor Dan, intervievat de prosturile de tevelviziune prezente la târg.

Care este programul concertelor gratuite de la Târgul de Crăciun din București 2024

În Piața Consituției au fost amenajate două zone artistice - O zonă urbană și una tradițională. În Zona Urbană vor întrețina atmosfera diferiți DJ, iar în zona tradițională vor avea loc momente artistice susținute de cunoscuți interpreți români.

Publicul se va bucura de show-uri live din partea unor artiști precum: Alina Eremia, Mario Fresh, Andia, Iris, Bosquito, Marius Mihalache Band, Elena Gheorghe, Feli, Narcisa Suciu, Florin Ristei, Ducu Bertzi, Ștefan Hrușcă, Direcția 5, Damian & Brothers. Programul complet al concertelor este disponibil mai jos.

În articolul nostru de pe InfoMusic găsiți și harta Târgului de Crăciun din București 2024, precum și detalii privind mijloacele de transport în comun.

Vineri, 6 decembrie

12:00 – 13:00 Momente de teatru "Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie "Ţăndărică"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Corul de copii "Andantino"
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Sunetul Muzicii", coordonator Cristina Manoliu
  • 19:30 – 20:30 Moonlight Breakfast – "Christmas Magic"
  • 20:30 – 21:30 Alina Eremia

Sâmbătă, 7 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăciunul Domnului Scrooge"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Grupul de copii "Dor, Lior Dor", coordonator Alin Rusu
  • 19:30 – 20:00 Corul de copii "Andante"
  • 20:00 – 20:30 Orchestra "Mezzoforte Soul Music", dirijor Marian Alexandru
  • 20:30 – 21:30 Mario Fresh

Duminică, 8 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Magia Crăciunului"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul "Poieniţa" din Poiana Stampei, jud. Suceava
  • 19:00 – 19:30 MA RA MU
  • 19:30 – 20:30 Zeyla şi Mircea Ardeleanu
  • 20:30 – 21:30 Andia

Vineri, 13 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Far Away From Earth
  • 19:30 – 20:30 Bere Gratis
  • 20:30 – 21:30 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro

Sâmbătă, 14 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăiasa Zăpezii şi povestea ei"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Trupa "Aryma" și Corul de copii "Meloritm"
  • 19:00 – 19:30 Picii lu’ Soreasca
  • 19:30 – 20:30 "Winter Love" by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache
  • 20:30 – 21:30 Bosquito

Duminică, 15 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Alertă în Laponia" al Teatrului "Ion Creangă"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Opereta Stars
  • 19:00 – 19:45 XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc
  • 19:45 – 20:30 Cosmin Seleși Orchestra
  • 20:30 – 21:30 Marius Mihalache Band

Vineri, 20 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 18:50 Florin Grigore
  • 19:00 – 19:45 Colindătorii din Mureş cu Mihaela şi Ciprian Istrate
  • 19:45 – 20:30 Grupul de copii "Mlădiţe Ilfovene" cu Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman
  • 20:30 – 21:30 Elena Gheorghe

Sâmbătă, 21 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Ansamblul "Zestrea" din Bacău
  • 19:30 – 20:30 Narcisa Suciu
  • 20:30 – 21:30 Feli

Duminică, 22 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Brezaia" din Argeş
  • 19:00 – 19:40 Ducu Bertzi
  • 19:40 – 20:40 PRESTIGE ORCHESTRA – "Christmas Show"
  • 20:40 – 21:30 Florin Ristei

Luni, 23 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Urşii din Comăneşti", jud. Bacău
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Tronos Junior" al Patriarhiei Române
  • 19:30 – 20:00 Daniel Trifu
  • 20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Ţinutul Momârlanilor"
  • 20:30 – 21:30 Ştefan Hrușcă

Marţi, 24 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 20:30 Concert extraordinar de Crăciun "SILENT NIGHT" – Orchestra Metropolitană Bucureşti – dirijor Daniel Jinga cu soliştii: Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic

Miercuri, 25 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Angely’s Santa Claus
  • 19:30 – 20:30 The URS
  • 20:30 – 21:30 Direcția 5

Joi, 26 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Alexia Ţalavutis
  • 19:30 – 20:30 Diana Matei & Taraful Cleante
  • 20:30 – 21:30 Damian & Brothers
Citește în continuare

Trending