LP, pe numele său real - Laura Pergolizzi, locuiește în Statele Unite și pentru mult timp a compus piese pentru artiste celebre, precum Rihanna, Leona Lewis și Christina Aguilera. Odată cu lansarea piesei „Lost On You” LP a reușit să atragă atenția ascultătorilor români, așa că ne-am gândit să aflăm mai multe despre ea.
Hai să ne întoarcem puțin în timp, aș vrea să îmi povestești cum s-a născut pasiunea ta pentru muzică?
M-am îndrăgostit de muzică pentru că o auzeam pe mama cântând tot timpul. Nu am avut o conexiune cu melodiile comerciale până când am ajuns la vârsta adolescenței, pentru că majoritatea pieselor pe care le ascultam erau din anii '50, cel puțin asta găseam pe cd-urile tatei, iar mama cânta opera prin casă.
La început îmi era destul de rușine să cânt, mai ales că abia pe la 10-11 ani, lumea și-a dat seama că am voce, până atunci fredonam piese pe bancheta din spate a mașinii, iar părinții nu mă auzeau în timp ce conduceau.
Într-o zi mama a reușit să mă audă și m-a întrebat „Asta ești tu? Vreau să te mai aud o dată”, iar după ce ea mi-a spus că pot să cânt, am început să capăt încrederea de care aveam nevoie.
Tu eşti şi compozitoare, iar pe lista colaborărilor tale se află Rihanna, Christina Aguilera şi Cher. Cum este să lucrezi cu personalităţi atât de diferite?
E o reacție intuitivă în funcție de oamenii cu care colaborezi. Unii compozitori au scris pentru mine și au intuit ce fel de piese mi s-ar fi potrivit în acea perioadă a vieții mele, iar acest lucru este fascinant, pentru că este important să știi să faci asta atunci când compui.
Care a fost sursa ta de inspiraţie pentru cel mai recent EP – „Death Valley?”
Sursa mea de inspirație pentru cel mai recent EP a fost chiar fosta mea relație. Uneori am impresia că acel EP ar fi trebuit să se numească „2014”, pentru că în acel an cariera mea, dar și viața personală s-au dus pe apa sâmbetei. Pe atunci nu eram în stare să fac nimic, iar uite că totul s-a transformat într-un cântec.
Hai să ciocnim un pahar sau două pentru succesul tău cu piesa „Lost On You”. Te aşteptai ca balada ta să devină hit în Europa?
Nu! Este una dintre cele mai plăcute surprize din viața mea! E unul dintre acele lucruri care te motivează să continui să faci muzică. Cu toate că nu joc la pariuri (cel puțin nu ca în Las Vegas), simt că viața mea a fost ca un pariu, și atunci când ceva merge bine, parcă simți că nimic din ce ai făcut nu a fost în zadar. Mantra mea a fost întodeauna „Următorul cântec o să fie mai bun!”. Cred că oamenii care își aleg o carieră muzicală au un apetit pentru acest gen de senzații.
Cu ce îţi place să îţi ocupi timpul liber?
Îmi place să fac Yoga și să beau ceva cu un prieten bun.
Am observat că eşti adepta unui stil androgin. Ţi s-a întâmplat să fii confundată cu un bărbat?
Da, mi se întâmplă des. Am fost dintotdeauna o fană a stilului androgin și chiar îmi place să văd când cineva se îmbracă așa. Sunt atâtea versiuni de androginie și cred că e frumos și interesant să le admiri. Eu am fost dintotdeauna naturală, așa că nu pot să spun că este vorba despre androginie în cazul meu, dar am vrut mereu ca aspectul meu să fie inspirat din trăirile mele interioare.
Care sunt cele mai mari temeri ale tale?
Cea mai mare frică a mea ar fi să nu-mi trăiesc viața cu adevărat.
Te-ai gândit vreodată să susţii un concert în România?
Mă gândesc la asta tot timpul. Mi-ar plăcea mult!
Ce piese din playlist-ul tău ne-ai putea recomanda?
În general ascult muzica prietenilor mei și chiar merg la concertele lor din L.A. Acum ascultam „Sunshine” de la POWERS, Tame Impala, Father John Misty, Patsy Klein, Jr Jr, Sam Cooke, The Temptations.
Cum te-ai descrie în trei cuvinte?
A naibii de grozavă! / Totally Fucking Awesome. ( sau Totally Freaking Awesome)
Care este cel mai important lucru pe care l-ai pierdut?
Din păcate, mi-am pierdut ambii părinți când eram mai mică.
Numele tău – Laura Pergolizzi, nu sună ca unul american. Ai rădăcini italiene?
Sigur că da! Sunt italiancă și puțin irlandeză. Părinții mamei erau din Napoli, iar părinții tătalui meu erau din Sicilia.
English Version
Let’s go back in time and tell me when did you fall in love with music?
I fell in love with music just from my mother singing to me all the time. I didn't really have a connection with popular music at all until I was a teenager, so a lot of my music came from my dad's old 50's records, and my mom singing opera and show tunes in the house. I fell in love with melodies and singing. I was very shy about singing when I was young and no one knew I could sing until I was about 10 or 11... I would make up songs in the back of the car while no one could hear me when they were driving. One day my mother heard me singing and said "is that you??" she said "let me hear that again" and as soon as she said I could sing, it gave me the confidence I needed.
You are also a songwriter, and on your list are artists like Cher, Christina Aguilera and Rihanna. How does it feel to work with different kinds of personalities?
It's an intuitive reaction to people that you have. I've had songwriters write for me and completely assessed where I was at in my life in one sitting, which was pretty fascinating and I think that's part of the skill of songwriting.
What was the source of inspiration for your latest EP - “Death Valley”?
My source of inspiration for my latest EP was my past relationship. Sometimes I feel like I should have called the EP "2014" because in that year both my professional and personal life was falling apart right in front of me. I couldn't really see it or do anything about it, at the time, but it all came out in song.
Let’s raise a glass or two, for your success with “Lost on you”! Have you expected that your ballad would become a hit in Europe?
No! It's the most pleasant surprise, probably of my life! It's one of those things that always makes you want to stay in music because I'm not really a gambler (as far as Las Vegas goes), but I feel like my life has been a gamble and when something works, it feels like it can be all worth it in the end. My mantra has always been "you're one song away, always." I think people that go for this career have an appetite for that thrill.
What do you enjoy doing when you have nothing on your schedule?
I enjoy doing Yoga in my free time and I like to have a good drink with a good friend.
Let’s talk about your androgynous sense of style. Have you ever been mistaken for a guy?
Yes, often that happens. I've always been a fan of androgyny and I really enjoy when I see someone do it well because I feel the there's many different styles of androgyny and I think it's beautiful and interesting. It's always been my natural state so I don't know if I'd call it Androgyny for me but I feel like I've come as close as I can to looking the outside how I feel on the inside.
What are your biggest fears?
My biggest fear is to not live truthfully.
Have you ever thought of having a concert in Romania?
I think about it all the time. : ) I'd love to!
Which songs from your playlist would you recommend us to listen to?
I tend to listen to my friends' music, I go see a lot of local shows here in LA. Right now I'm listening to my friends POWERS "Sunshine", Tame Impala, Father John Misty, Patsy Klein, Jr Jr, Sam Cooke, The Temptations.
How would you describe yourself in three words?
Totally Fucking Awesome. (or Totally Freaking Awesome)
What’s the most important thing that you’ve lost?
Unfortunately, I lost both my parents when I was younger.
Your name doesn’t sound like an American one. Do you have Italian roots?
I sure do. I'm Italian and a little bit Irish. My mother's parents were from Naples and my father's parents were from Sicily.