Urmărește-ne în Social Media

rock

"Apatrizi" în pandemie, membrii Grimus ne îndeamnă să credem în noi: "Nu există vaccin pentru anxietate"

Cu câteva excepții reglementate, pandemia ne-a privat de emoția actului artistic trăit live, această patrie comună a noastră, a celor de pe scenă și din fața ei. Am devenit "Apatrizi", lipsa concertelor fracturând o conexiune ce nu se poate vindeca peste noapte. Orizontul e în continuare tulbure, dar trebuie să mergem înainte. "Nu ne-a rămas decât să credem în noi", ne spun membrii Grimus în noul lor single, amintindu-ne că în interiorul nostru stă puterea de a schimba ceva. Chiar dacă nu există un vaccin pentru anxietate, putem depăși neliniștea treptat, acceptând întâi realitatea și acordându-ne apoi răgazul de a ne regăsi. Istoria pandemiei se scrie în fiecare zi, ne-a spus Valentin Rauca, și depinde numai de noi dacă vom fi sau nu de partea învingătorilor.

Publicat

pe

Grimus
Grimus │ FOTO: Sebi Câmpean

InfoMusic: Mi-aș dori să încep interviul altfel, dar câte vreme pandemia rămâne elefantul din cameră, mi-e imposibil să-l ignor. Așa că am să deschid conversația cu o ancorare în context: ce planuri aveați la debutul stării de urgență și cât de tare au fost ele date peste cap de lunile de pandemie care au urmat?

Valentin Rauca (Grimus): Poate nu ai să crezi, dar planul nostru principal nu a fost dat peste cap foarte tare de pandemie. Ne propusesem încă din 2019 să lucrăm la un nou material discografic, ceea ce am și făcut pe întreg parcursul interminabilului 2020.

"Fiecare dintre noi s-a organizat cum a putut mai bine și ne-am adaptat pentru a putea să ne menținem pe linia de plutire, atât mental, prin implicare creativă, cât și financiar, în lipsa concertelor"

Desigur, în condiții normale, albumul ar fi fost probabil terminat și lansat deja anul trecut, dar cel mai important e că până acum ne-am ținut de plan și sperăm să îl putem lansa în cea de-a doua jumătate a acestui an.

InfoMusic: Care a fost momentul în care ați realizat că nesiguranța și lipsa unui orizont fac parte din "noul normal" și ce decizii ați luat ulterior, pentru a putea continua?

Valentin Rauca (Grimus): Țin minte că la începtul anului trecut ne uitam la știri și povestea din Asia părea îngrijorătoare, dar extrem de îndepărtată, la ani lumină și continente distanță. Pe măsură ce falsa senzație de siguranță se disipa și toată lumea se pregătea să petreacă majoritatea timpului în case, am început să ne dăm seama că s-a zis cu concertele pe perioadă nedeterminată.

"Apatrizi au fost în ultimul an organizatorii de festivaluri, tehnicienii de scenă, sunetiști, luminiști, proiecționiști, oameni care promovează muzica și reviewerii de concerte și evenimente, dar și multe alte domenii și categorii de artiști"

Ne-am decis împreună să folosim acel timp pentru a concretiza piese noi de la distanță și acest plan ne-a dat o siguranță și un scop bine definit în marea de incertitudine. Fiecare dintre noi s-a organizat cum a putut mai bine și ne-am adaptat pentru a putea să ne menținem pe linia de plutire, atât mental, prin implicare creativă, cât și financiar, în lipsa concertelor.

InfoMusic: Noua piesă "Apatrizi" are un mesaj dureros. Am simțit că apatrizii suntem noi, toți cei care am avut de suferit în lunile de pandemie. De ce ați ales acest titlu și cui îi este adresat, cu precădere?

Valentin Rauca (Grimus): Ne-am gândit în primul rând la concerte ca fiind patrie comună trupelor și publicului deopotrivă. Atât noi cât și fanii noștri am fost apatrizi în ultima vreme din acest punct de vedere.

"Probabil mai rea decât criza financiară care se tot preconizează după această pandemie este criza sufletească pe care a generat-o"

În același timp apatrizi au fost în ultimul an organizatorii de festivaluri, tehnicienii de scenă, sunetiști, luminiști, proiecționiști, oameni care promovează muzica și reviewerii de concerte și evenimente, dar și multe alte domenii și categorii de artiști. De aceea am considerat că e potrivit să începem promovarea albumului nou cu această piesă, pe care o dedicăm tuturor acestor oameni cu care am împărtășit sentimentul de anduranță.

InfoMusic: "Nu ne-a rămas decât să credem în noi" e versul care mi s-a întipărit în minte după ce am ascultat noua voastră piesă. Cum accesăm aceste rezerve interioare pentru a depăși anxietatea cu care, mulți dintre noi, trăim de câteva luni încoace?

Valentin Rauca (Grimus): Probabil mai rea decât criza financiară care se tot preconizează după această pandemie este criza sufletească pe care a generat-o.

"Pe grupul trupei au apărut expresii de de genul "bă, mi-e dor de noi", "mi s-a ridicat părul în cap" sau chiar ‚"mi-au dat lacrimile""

Nu există vaccin pentru anxietate, de aceea cred că în primul rând oamenii ar trebui să își accepte starea și trauma prin care au trecut. Să își dea timp și să fie înțelegători cu ei și cu cei dragi. Va trece și anxietatea până la urmă.

InfoMusic: Videoclipul acestei melodii este deopotrivă de răscolitor pentru artiști, cât și pentru iubitorii de muzică live. Ce emoții v-au stârnit vouă aceste înregistrări din concerte?

Valentin Rauca (Grimus): Reacțiile au fost puternice, pe grupul trupei au apărut expresii de de genul "bă, mi-e dor de noi", "mi s-a ridicat părul în cap" sau chiar ‚"mi-au dat lacrimile".

"Multe dintre piesele compuse în perioada martie-iunie 2020 ocupă un loc central în angrenajul viitorului album"

Nu mai văzusem niciunul dintre noi aceste materiale de multă vreme, iar emoția a fost completată și de faptul că apar în clip și alte trupe faine alături de care am crescut și cu care ne-am intersectat la numeroase festivaluri de-a lungul timpului.

InfoMusic: "Apatrizi" anunță lansarea unui nou album Grimus. Când ați început să lucrați la el și în ce măsură a fost influențat de emoții sau trăiri născute în pandemie?

Valentin Rauca (Grimus): Albumul nou Grimus va conține în proporție de 70% materiale compuse în timpul pandemiei.

"Multe dintre cuvintele care au surprins cel mai bine starea acelor vremuri sunt repetate de multe ori aproape obsesiv în versuri, amintind de senzația de sufocare și de rutină a acelor zile"

Noi aveam deja material pentru un disc întreg încă din anul 2019, dar această situație limită prin care am trecut cu toții, cel puțin în cazul meu, a însemnat și accesarea unor zone creative noi și surprinzătoare care am simțit că mă reprezintă mai mult decât materialul pre-pandemic. Din acest motiv multe dintre piesele compuse în perioada martie-iunie 2020 ocupă un loc central în angrenajul viitorului album.

InfoMusic: În ce direcție se va îndrepta noul LP, din punct de vedere sonor, și când îl vom putea asculta?

Valentin Rauca (Grimus): Întotdeauna mi-a fost greu să descriu o direcție anume în ceea ce privește albumele noastre. Important e în acest caz faptul că nu am făcut concesii de calitate și am încercat să amplificăm o stare mai mult decât să construim hook-uri instrumentale sau ritmice. Din acest motiv nu s-a ținut prea mult cont de structură sau de modele de durată standard a pieselor.

"Vom lăsa piesele să vorbească pentru noi, când prea multe cuvinte sunt de prisos"

Multe dintre cuvintele care au surprins cel mai bine starea acelor vremuri sunt repetate de multe ori aproape obsesiv în versuri, amintind de senzația de sufocare și de rutină a acelor zile. Albumul va putea fi ascultat în toamna acestui an.

InfoMusic: Cum plănuiți să promovați acest material, considerând cât de instabil este, în continuare, sectorul de evenimente?

Valentin Rauca (Grimus): Vom încerca să lansăm două sau trei single-uri înainte de lansarea propriu-zisă de album, și ne vom păstra o direcție de bun-simț atât în mediul online cât și în ceea ce privește aparițiile radio-TV.

"Radiourile de la noi, cu puține excepții, s-au ferit mereu să difuzeze piese care ieșeau din tiparul fleoșcăit de hit"

Iar în multe alte cazuri, vom lăsa piesele să vorbească pentru noi, când prea multe cuvinte sunt de prisos.

InfoMusic: Cum am putea să contribuim, individual, la o schimbare în bine în ce privește viitorul muzicii live din România?

Valentin Rauca (Grimus): Ascultând muzică românească, plătind bilete la concerte, cumpărând albume și respectând activitatea de muzician ca pe oricare altă meserie. Radiourile de la noi, cu puține excepții, s-au ferit mereu să difuzeze piese care ieșeau din tiparul fleoșcăit de hit, iar acest mecanism a fost devastator în ultimii 10 ani, mai ales pentru trupe tinere care ar fi vrut să aibă personalitatea și stilul lor propriu, așa cum e firesc. Organizatorii de festivaluri mari de la noi, tot cu câteva excepții, ar face bine să respecte trupele românești, să le ofere sloturi decente și să nu le mai plătească astronomic mai puțin în comparație cu trupele invitate de afară. Sunt doar câteva aspecte, e mult de lucru, dar pas cu pas ar fi posibilă această schimbare. Ține de fiecare dintre noi într-o măsură mai mică sau mai mare.

InfoMusic: Istoria e scrisă mereu de învingători. Cine va scrie istoria acestei pandemii, atunci când ea va fi rămas doar un vis urât?

Valentin Rauca (Grimus): Istoria acestei pandemii se scrie în fiecare clipă. Inclusiv prin acest interviu în care am abordat subiectul, noi luăm partea învingătorilor și cine știe, poate chiar contribuim într-un fel sau altul la ideea pe care și-o vor forma generațiile viitoare despre această perioadă greu de conceput.

Despre Grimus

Grimus activează din 2005, definitivându-și poziția pe scena rock-ului alternativ românesc printr-un stil aparte și o abordare foarte matură. "Grimus" este anagrama (aproximativă) a cuvântului "simurgh", ce reprezintă o pasăre gigantică din mitologia persană. Este, de asemenea, titlul primului roman al scriitorului Salman Rushdie, cel care a făcut anagramarea.

Trupa a împărțit scena cu Red Hot Chili Peppers, Moby, Motorhead, Kasabian, Prodigy, Eros Ramazzotti, Garbage, Placebo, Roxette sau Hurts și are la activ patru albume: "Panikon" (2008), "Egretta" (2011), "Emergence" (2014) și "Unmanageable Species" (2018).

Albume noi

Grimus pregătește un nou album, iar primul single apare pe 12 decembrie

Trupa de rock alternativ Grimus pregătește lansarea celui de-al 6-lea album de studio. Formația a intrat deja în studio, primul single urmând să fie lansat pe 12 decembrie.

Publicat

pe

Grimus
Grimus

Griimus anunță cu entuziasm că lucrează la un noul material. După succesul ultimului album Grimus, "Abandonic" (2022), trupa e gata să prezinte publicului un nou album. Primul single a fost deja ales și va fi lansat pe 12 decembrie, în cadrul unui concert special la Cluj-Napoca.

"Ne bucurăm să anunțăm că am început înregistrările pentru Grimus 6. Deși viața ne-a dus pe fiecare dintre noi în tot felul de direcții, revenim periodic la această trupă, care e spațiul nostru de joacă și de evadare.

mpreună cu Dan Georgescu, cu care ne-am decis să înregistrăm și acest album, vom încerca să vă povestim ce mai facem, cum mai suntem, ce ne mai bucură și ce ne mai frământă", a declarat Vali Rauca, chitaristul trupei.

Concertul de lansare al noului single va avea loc în Form Space din Cluj-Napoca, publicul fiind așteptat începând cu ora 19:00. Invitați speciali sunt cei din trupa Villa Gorilla.  

VIDEO: Villa Gorilla - "Change It All"

Grimus activează din 2005, definitivându-și poziția pe scena rock-ului alternativ românesc printr-un stil aparte și o abordare foarte matură. "Grimus" este anagrama (aproximativă) a cuvântului "simurgh", ce reprezintă o pasăre gigantică din mitologia persană. Este, de asemenea, titlul primului roman al scriitorului Salman Rushdie, cel care a făcut anagramarea.

Cu mai bine de 18 ani de activitate, clujenii au lansat până acum cinci albume de studio, cel mai recent - "Abandonic" - în mai 2022, și au avut concerte în deschiderea unor mari artiști internaționali precum Queen, Red Hot Chili Peppers, Placebo, Kasabian, Moby. Grimus au cântat în toate colțurile țării, dar și în UK, India, Olanda, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia sau Republica Moldova.

Citește în continuare

Trending