Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Din culisele noului album Alexandrina - VIDEO INTERVIU

Urmareste un video interviu cu Alexandrina despre videoclipul Orasul Umbre, cel de-al doilea disc așteptat în primăvara lui 2013. Alexandrina își dezvăluie planurile muzicale la InfoMusic. Afla titlul discului, tracklistul și alte aspecte legate de producție.

Publicat

pe

Alexandrina Hristov intervievata de InfoMusic.ro
Alexandrina Hristov intervievata de InfoMusic.ro

Cei mai mulți o știu poate pentru "Fata care merge pe jos", melodia ce a consacrat-o în 2006. Venită din Republica Moldova, Alexandrina a cunoscut scena muzicală și recunoașterea valorii artistice urmând o traiectorie mai puțin comercială. A reușit să capteze un public numeros fiind difuzată pe posturi ca CityFM și Radio Guerrilla. Fanii simt că au o relație specială cu muzica Alexandrinei, judecând după atmosfera live creată oriunde ar concerta. Lansarea recentă a videoclipului "Orașul Umbre" ne-a făcut tot mai curioși despre planurile sale muzicale.

Alexandrina Hristov intervievata de InfoMusic.ro

Alexandrina Hristov intervievata de InfoMusic.ro

Alexandrina vrea să dețină controlul 100% asupra muzicii ei și a decis să producă și să orchestreze singură următorul material discografic. Cel de-al doilea album se va intitula Alexandrina, potrivit planurilor actuale ale artistei. Ne-a dezvăluit că are numeroase satisfacții în domeniul producției muzicale, descoperind tot mai multe lucruri noi. Când te ocupi singură de toate, apar însă și unele probleme. Inițial, Alexandrina a vrut să lanseze albumul în această toamnă, rezervând Sala Palatului în octombrie, dar a fost nevoită să amâne lansarea până în primăvara lui 2013. Câte piese are noul album? Care vor fi următoarele single-uri? Ce teme abordează? Cum va fi lansarea? sunt toate întrebări ale căror răspuns le veți afla în video interviul de mai jos (selectați redarea Full HD 1080p).

VIDEO INTERVIU - Alexandrina vorbește despre clipul Orașul Umbre și albumul de anul viitor

Primul extras de pe viitorul album se intitulează Orașul Umbre, al cărui videoclip a fost proiectat prima dată în club Control pe 5 noiembrie 2012. Pentru realizarea acestuia, Alexandrina a colaborat cu Oltin Dogaru. Au dorit pur și simplu să realizeze ceva frumos și nu au apelat la un scenariu, ci au improvizat.

„Am zis să facem ceva frumos, să fim mulțumiți și eu și el. A fost pură improvizație, creație pe loc. Așa am pornit la drum cu Oltin. Am zis să fim liberi, fără scenarii, fără idei și în funcție de anturaj, de peisaj să ne jucăm cu lumina. Am vrut să transmitem o stare” - Alexandrina

Discul "Alexandrina" va fi lansat în primăvara lui 2013. Artista va pregăti pentru lansare un vernisaj special, cu tablouri proprii ce vor ilustra piesele albumului.

„Noul album va fi gata anul acesta și îl voi lansa în primăvara lui 2013. Se va numi "Alexandrina" pentru că îl produc eu, producția muzicală îmi aparține, de asemenea. Dacă o să apară altă idee, bineînţeles că o să-l schimb.” - Alexandrina

Piesele discului pot fi împărțite în 3 categorii: unele vechi, compuse de artistă cu ceva timp în urmă, dar care nu au ajuns pe albumul de debut Om de lut, altele mai puțin vechi, pe care artista le-a mai cântat în concerte și cele mai noi, ale căror acorduri nu au fost încă dezvăluite. În total acestea vor fi în jur de 15, iar InfoMusic a aflat o parte din titlurile lor. Alexandrina ne-a povestit cum lucrează la orchestrație și producție. Ambele aspecte sunt capitole noi pentru cântăreață, mărturisind că are multe de învățat, dar în același timp este extrem de satisfăcută de rezultate.

Tracklist album Alexandrina (parțial)

  1. Orașul Umbre
  2. Te simt
  3. Te iubesc
  4. Tu cu soarele
  5. Tu ești cea mai frumoasă parte din mine
  6. Turturica
  7. Flori de spin
  8. Avionul de aur
  9. Drom
  10. Spre Sud
  11. Noaptea
  12. România
„Albumul va include vreo 15 piese, cel puțin. Inițial mi-am propus să includă 19 piese, dar mi se pare foarte mult și oricum se duce o groază de timp pentru fiecare piesă, pentru că mai nou am început să și orchestrez în studio. Orașul Umbre este prima mea experiență cu orchestrarea muzicală. Este un drum nou și durează mult pentru că nu cunosc mai nimic din toată povestea asta, dar ne mișcăm. Așa am simțit, sunt foarte împlinită. Și mi-am dat seama că pot să fac asta, evident, cu inginerul de sunet alături. Nu le poți face chiar pe toate...” - Alexandrina

Inginerul de sunet este într-adevăr un om deosebit, la care Alexandrina ține foarte mult. Anumite conexiuni sunt greu de găsit în lumea muzicală, iar artista a descoperit la Timișoara un studio în care se simte excelent, motiv pentru care acolo își înregistrează și cel de-al 2-lea album.

În privința sound-ului, pianul va domina, chiar dacă va lipsi de pe unele piese. Vom auzi harpa, violoncelul și multe altele. Stilul șoptit de a cânta al artistei din Orașul Umbre se va regăsi pe alte melodii de pe viitorul disc. Principalele teme abordate de Alexandrina sunt iubirea și familia, artista având o piesă dedicată bunicii sale și o alta despre România.

Dupa interviu la InfoMusic, Alexandrina Hristov si Alexandra Necula

Dupa interviu la InfoMusic, Alexandrina Hristov si Alexandra Necula

Lansarea noului album va fi cu totul specială. În afara unui concert de lansare, fanii vor avea ocazia să vadă și o galerie cu picturile Alexandrinei ce vor ilustra cântecele de pe disc. Până atunci, artista își propune să mai lanseze alte 2 single-uri. Este vorba de piesele Te iubesc și Te simt, care îi sunt foarte dragi și care vor beneficia de clipuri.

„Mi-am propus să fac lansarea în toamna aceasta, am și rezervat o seară la Sala Palatului pe 20 octombrie, însă n-am reușit cu albumul, asta este când pornești la drum singur, iar drumul este nou practic. Nu știu unde îl voi lansa în primăvară. Mi se pare Sala Palatului, nu neapărat mare, ci puțin fără personalitate, deși alte săli nu prea există, mai mici și cu personalitate. Este mai complicat în București. O să fie și o expoziție în cadrul lansării” - Alexandrina

De asemenea, artista ne-a mărturisit că noul material este mai cald și sincer pentru că deja este stăpână pe voce, pe felul în care se exprimă pe scenă sau în studio. Până la apariția discului, Alexandrina va interpreta unele piese noi în concerte. Spectacolele nu vor fi dese, lucrul la album consumându-i foarte mult timp. O vom putea asculta live cel mai probabil la Timișoara și București.

Distribuția viitorului material va urma aceeași rețetă ca Om de lut, adică va fi disponibil prin A&A Records și va putea fi cumpărat de la Cărturești. Fanii care îl vor achiziționa vor avea plăcuta surpriză să vadă un ambalaj de album deosebit, care reflectă personalitatea artistei.

Trending