Whitney Houston s-a născut pe 9 august 1963, talentul muzical fiindu-i descoperit încă din copilărie. La 11 ani cânta în corul juniorilor de gospel într-o biserică din orașul natal Newark, New Jersey. În 1978, la 14 ani era voce secundară în band-ul Michael Zager Band. La începului anilor '80, Whitney și-a început și cariera de model, pozând în reviste ca Seventeen, Glamour, Cosmopolitan. A semnat primul contract cu Arista în 1983, debutul discografic urmând doi ani mai târziu în 1985.
Coloana sonoră a filmului The Bodyguard (1992), în care a jucat alături de Kevin Costner, figurează în topul celor mai vândute albume din lume, numărând 17 discuri de platină doar în Statele Unite. Versiunea sa după melodia lui Dolly Parton - "I Will Always Love You" a fost definitorie pentru Whitney Houston, vocea ei devenind emblematică pentru cântec și viceversa.
Houston a câștigat în total 6 premii Grammy, acestea fiind cele mai importante din seria de 415 de distincții ce au plasat-o în Cartea Recordurilor Guinness drept cea mai premiată artistă din lume. Houston a câștigat în 1986 primul premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare pop. Un an mai târziu, în 1987, a fost prima cântăreață care a ocupat primul loc în clasamentele albumelor Billboard 200, cu cel de-al doilea disc - Whitney.
Whitney Houston a vândut peste 170 de milioane de albume potrivit site-ului oficial whitneyhouston.com. Celebra voce a lansat consecutiv 7 hituri Number One în clasamentul Billboard Hot 100 - "Saving All My Love For You," "How Will I Know," "Greatest Love Of All," "I Wanna Dance With Somebody (Who Loves Me)," "Didn't We Almost Have It All," "So Emotional", "Where Do Broken Hearts Go".
Whitney Houston a fost singurul artist cu 7 albume consecutive premiate cu multiple discuri de platină - Whitney Houston, Whitney, I'm Your Baby Tonight, The Bodyguard, Waiting To Exhale, and The Preacher's Wife soundtracks, and My Love Is Your Love. Cântăreața a revenit în activitatea muzicală în anul 2009 cu albumul "I Look to You".