rock, electronica
Silvester 2013 - Petrecere de Revelion
- luni, 31 decembrie 2012 - marți, 1 ianuarie 2013
- 21:00
- Cluburi & baruri
- Kulturhaus club,București
- VEZI OFERTE DE CAZARE
- Bilete in avans
Revelionul sau mai exact petrecerea de Revelion se cheamă în limba germană "Silvester". La Berlin, trecerea în anul cel nou se face puțin mai diferit decât la București. Ca și în celelalte capitale europene, lumea obișnuiește să petreacă într-o vânzoleală continuă, un soi de clubbing generalizat.
Partea simpatică este că jumătate din seară și-o petrec pe drum, pe stradă, prin taxiuri sau pe jos, încercând să ajungă undeva. Unde "rad" câteva băuturi apoi pleacă mai departe. Grupurile de prieteni se formează spontan, unii rămân priponiți în vreun club, dar se alipesc rapid alții care vor să vadă cam cum "e aerul " și în altă parte. Destinațiile se aleg tot spontan, pe bază de vot și de informațiile primite. Între cluburi (pe drum) se fac halte scurte la fast food-uri, saormării, plăcintării, magazine nonstop, cafenele, benzinării, galerii de artă sau saloane de coafură. Ei bine, ați ghicit. În noaptea de revelion toate fast food-urile, gogoșeriile, sandwich-ăriile, sunt deschise. Inclusiv magazinele de biciclete, de ceaiuri, de cadouri, de cărți, de hand made, alimentare, etc.
Kulturhaus Bukarest a pregătit în acest spirit pentru seara de revelion o seară normală de club. Cu DJ-ii rezidenți, cu muzica deja știută și fără nici un concert.
Preț intrare
- 20 de lei - în schimbul taxei veți primi la intrare un bilet înseriat, tipărit de Imprimeria Națională (conform legii)
Contact : 0733.106.064
Detalii tehnice
- În seara de 31 decembrie 2012, open doors va fi la ora 21.00 și nu 22.00 cum funcționează clubul în mod obișnuit într-o seară de sâmbătă.
- Prețurile la toate băuturile rămân exact la fel. Nimic nu se scumpește și nimic nu se ieftinește special pentru această seară.
- Sortimentele de băuturi rămân exact la fel. Nimic nu apare sau dispare brusc de pe lista de prețuri, special pentru această seară.
- Nu se fac rezervări la mese. Ele se ocupă în ordinea sosirii, sau desigur, când se eliberează. Nu se fac excepții de la această regulă.
- Nu va fi brad împodobit în această seară în club. Și nici globuri.
- În cazul în care aveți artificii prin buzunare, depozitați-le la garderobă. Nu intrați cu ele în club, și cu atât mai puțin, nu le utilizați în club. În fața clubului, le puteți folosi cu hărnicie, mai ales pentru a sublinia trecerea dintre ani.
- Cantitatea de acadele și de alune va fi considerabil mărită pentru această seară.
- Șampania de la ora 00.00 va fi din partea casei.
Eveniment adaugat de Raluca Chirilă. Ultima actualizare: 20 decembrie 2012. Ref #46301
Disclaimer:
Redacția InfoMusic.ro face propria selecție de concerte și alte evenimente pentru a le include în această agendă. Dacă achiziționați bilete folosind linkurile externe din caseta evenimentului, InfoMusic ar putea câștiga un comision de afiliat, fără ca acesta să influențeze prețul plătit pe platforma recomandată. Linkurile de afiliere nu influențează conținutul editorial. Recenzăm în mod independent evenimentele la care participăm prin reprezentanți, accesul lor putând fi realizat pe baza unor acreditări de presă acordate de organizatori.
InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează și indică linkuri de achiziție externe. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.