Urmărește-ne în Social Media

pop

ShortsUP in Parc

Poster eveniment ShortsUP in Parc

Pe 30 august, ShortsUP scoate filmele scurte În Parc. Scurtmetrajele cele mai iubite de public se văd la Teatrul de Vară Herăstrău. Seara ShortsUP In Parc va fi deschisa de un concert indie-pop al formatiei We Singing Colors, autorii single-ului Good Days, Bad Days, care a invadat radio-urile alternative din Romania si din strainatate. Cunoscuti pentru prestatii spontane in locuri neconventionale precum parcuri, acoperisuri, strazi, taxi-uri, membrii We Singing Colors au pregatit pentru ShortsUP In Parcun experiment muzical ce imbina instrumentele acustice (triola, oua, chimes) cu vibratii electronice si povesti originale.

Biletele la ShortsUP În Parc

  • pot fi achiziționate în avans la prețul de 25 de lei pe seară în perioada 1-10 august sau 30 de lei pe seară în perioada 10-29 august.
  • Un număr limitat de bilete va fi disponibil spre vânzare și la intrare, la prețul de 35 de lei.

Au călătorit la festivaluri, au traversat mări și țări, au fost premiate, dar mai ales iubite și aplaudate de public. Nu mai au nevoie de podium, premii sau covor roșu, ci de un loc unde să-și exerseze magia, sub cerul liber.
Pe 30 august, la Teatrul de Vară din Herăstrău, e ShortsUP În Parc, un eveniment-retrospectivă ce aduce la un loc cele mai populare filme scurte incluse în selecțiile ShortsUP din 2013 - 2014. Înainte să se întoarcă în spații convenționale de proiecție, scurtmetrajele fac o ultimă evadare de vacanță într-un loc de poveste. Hohotele de râs si emoțiile concentrate vor ține ritmul unei seri ShortsUP de film și de muzică, ce va completa seara în parc.

Preferatele publicului sunt comedii savuroase sau drame intense despre întâmplări aparent banale, dar de fapt capabile să schimbe vieți peste noapte. Câștigătorul Ursului de Cristal la Festivalul de Film de la Berlin, Julian (r. Matthew Moore, Australia, 2011), e povestea unui baiețel de 9 ani care descoperă puterea ambiției într-o zi obisnuită la școală. Copilăria își revendică drepturile la orice vârstă, într-un scurtmetraj plin de imaginație și umor.
Circuitul iubirii e rezumat în Dragoste la prima vedere (r. Mark Playne, Spania/Marea Britanie, 2011), un romance amuzant și sensibil ce face radiografia bucuriei fără cuvinte, doar cu muzică. Inovația vizuală vine de la Eșarfa pierdută (r. Eoin Duffy, Irlanda, 2013), animație premiată la L.A. Shorts Fest și nominalizată la European Film Awards. Veverița Albert are o singura zi pentru a-și înfrunta fricile și pentru a-și găsi eșarfa, o zi care-i va schimba complet viața.

Programul ShortsUP În Parc include și marele câștigător al Premiului Publicului de la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, Problema Voorman, scurtmetraj britanic nominalizat la Oscar care-i are în plin plan pe actorii Martin Freeman și Tom Hollander.

Ultimul eveniment ShortsUP din sezonul 2013-2014 e găzduit la Teatru de Vară din Herăstrău, situat în cel mai mare parc din capitală și cel mai mare parc european din interiorul unui oraș. Spectatorii vor vedea filmele scurte din gradenele amfiteatrului înconjurat de natura, de la 21:00 până la 23:00. Accesul se face de la 19.00, caci atmosfera ShortsUP va fi completată de muzica live și povești cinematografice cu invitație la visare, ce vor anima ultimele zile ale verii. Amfiteatrul in aer liber se afla foarte aproape de intrarea in Herastrau de la Arcul de Triumf.

Trailer ShortsUP In Parc

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=iFxhFTFA7cA]

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 21 august 2014. Ref #72824

Disclaimer:
Redacția InfoMusic.ro face propria selecție de concerte și alte evenimente pentru a le include în această agendă. Dacă achiziționați bilete folosind linkurile externe din caseta evenimentului, InfoMusic ar putea câștiga un comision de afiliat, fără ca acesta să influențeze prețul plătit pe platforma recomandată. Linkurile de afiliere nu influențează conținutul editorial. Recenzăm în mod independent evenimentele la care participăm prin reprezentanți, accesul lor putând fi realizat pe baza unor acreditări de presă acordate de organizatori.

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează și indică linkuri de achiziție externe. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.