jazz
Miles Davis - Kind of Blue
- duminică, 19 mai 2019
- 20:00
- Săli de concerte
- Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca,Cluj-Napoca
- VEZI OFERTE DE CAZARE
- Bilete in avans
- Jazz Syndicate Live Sessions
La împlinirea a 60 de ani de la realizarea şi lansarea albumului "Kind of Blue", şase admirabili instrumentişti – saxofonistul Gianni Gagliardi Del’Agnollo, trompetistul Sebastian Burneci, trombonistul Florian Radu, pianistul George Natsis, contrabassistul Adrian Flautistu și bateristul Iulian Nicolau, vor concerta pe 19 mai la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Aceștia vor ajunge și la Sala Radio din București pe 18 mai.
Bilete concert Miles Davis - Kind of Blue la Cluj
- Categoria I - 145 lei
- Categoria II - 115 lei
- Categoria III - 95 lei
- Categoria IV - 75 lei
- Student - 50 lei
În zilele de 2 martie şi 22 aprilie 1959, Miles Davis şi saxofoniștii John Coltrane și Julian "Cannonball" Adderley, basistul Paul Chambers, bateristul Jommy Cobb și pianistul Bill Evans înregistrau în studioul newyorkez al Casei de discuri Columbia un album ce avea să devină de referinţă - "Kind of Blue", lansat pe 17 august 1959. LP-ul a cuprins cinci piese, toate compoziţii ale lui Miles Davis (două dintre ele avându-l drept coautor pe pianistul Bill Evans), secvenţe ce au evidenţiat orientarea către jazz-ul modal a celor şase instrumentişti, de fapt, şapte dacă ţinem cont de faptul că în piesa "Freddie Freeloater" pianistul titular Bill Evans a fost înlocuit de Wynton Kelly.
Tema amintită şi celelalte patru, deosebit de inspirate, "So What", "Blue In Green", "All Blues", "Flamenco Sketches" s-au reunit într-un album considerat o capodoperă a genului, graţie unor trăsături distinctive precum claritatea, firescul exprimării melodice, complexitatea armonică, intensa creativitate vădită de interpreţi în intervenţiile lor solistic-improvizatorice, dar mai ales acel superior interplay (interacţiunea liberă a ideilor muzicale) revelat de instrumentişti.
Trompetist, compozitor, şef de formaţie, Miles Davis rămâne un prolific inovator, un cameleon al stilurilor. Practicant al compartimentului hard bop, dar totodată inventator al jazz-ului cool şi şef de şcoală în impunerea conceptului modal jazz şi a fuziunii jazz rock, Miles Davis a marcat o contribuţie de inestimabilă importanţă la afirmarea jazz-ului modern din a doua jumătate a veacului trecut.
Eveniment adaugat de Alina Ghimus. Ultima actualizare: 04 aprilie 2019. Ref #122837
Disclaimer:
Redacția InfoMusic.ro face propria selecție de concerte și alte evenimente pentru a le include în această agendă. Dacă achiziționați bilete folosind linkurile externe din caseta evenimentului, InfoMusic ar putea câștiga un comision de afiliat, fără ca acesta să influențeze prețul plătit pe platforma recomandată. Linkurile de afiliere nu influențează conținutul editorial. Recenzăm în mod independent evenimentele la care participăm prin reprezentanți, accesul lor putând fi realizat pe baza unor acreditări de presă acordate de organizatori.
InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează și indică linkuri de achiziție externe. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.