Urmărește-ne în Social Media

rock

Tribut A VISION OF ELVIS

Legends TRIBUTE in concert - ELVIS la Hard Rock Cafe

La Hard Rock Cafe, 8 februarie este o zi serbată în amintirea Regelui rock’n’roll-ului. Showul A VISION OF ELVIS, cel mai bine cotat tribut ELVIS din lume ajunge la București. Reprezentația îl are în prim plan pe Rob Kingsley și se bucură de aprecieri din partea lui Ed Bonja, fotograful oficial și road manager al lui Elvis Presley.

Ed Bonja, care a lucrat cu și pentru Elvis Presley la peste 1000 de spectacole, în perioada 1970 - 1977, caracterizează showul A Vision Of Elvis, astfel:

"Imediat ce concertul începe publicul se îmbarcă într-un carusel al emoțiilor și călătorește în timp, prin intermediul lui Rob, care întruchipează o adevărată Vision Of ELVIS. Pe scenă, Rob arată și cântă ca Elvis, dar ceea ce este și mai uimitor este faptul că reușește să captureze însăși esența lui Elvis - carisma și gesturile lui."

Piese precum "That’s Allright Mama",  "Blue Suede Shoes" sau "Jailhouse Rock", care întruchipează spiritul efervescent al anilor 50-60 se împletesc cu melodii răscolitoare precum "Love Me Tender", "Are You Lonesome Tonight" sau "Suspicious Minds", într-un show spectaculos și impresionat.

Rob Kingsley este un entertainer înnăscut, pasionat din copilărie de cariera și showurile inegalabilului Elvis Presley. După ani în care a studiat prestațiile live ale regelui, Rob a dobândit statutul de cel mai apreciat artist tribut Elvis, atât în rândul fanilor regelui cât și printre ceilalți artiști de profil. În anul 2007 Rob Kingsley a dobândit locul 1 la Best UK Vegas Elvis, una din cele mai ample competiții destinate artiștilor tribut Elvis, iar în 2008 și-a adjudecat titlul de Campion European în cadrul Largest Official Elvis Competition. Rob Kingsley este cotat ca un showman desăvârșit, ce farmecă publicul la fiecare reprezentație, reușind să reaprindă flacăra pasiunii și să recreeze atmosfera electrizantă a unui show al regelui.

Urmărește o prezentare video A Vision Of Elvis - Rob Kingsley

Prețurile biletelor:

  • VIP - 120 lei - poster, întâlnire & poză* cu artistul
  • Categoria I - 80 lei -  loc în fața scenei
  • Categoria II - 60 lei - loc în sală

Spectacolul face parte din seria Legends Tribute In Concert @ Hard Rock Cafe, în cadrul căreia va ajunge la Bucureşti pe 1 martie și reprezentația A VISION OF MERCURY, ce îl are în prim plan pe foarte îndrăgitul solist Joseph Lee Jackson. Prețurile pentru abonamente valabile pentru ambele reprezentații sunt următoarele:

  • Categoria VIP - 220 lei - poster, întâlnire & poza* cu artistul
  • Categoria I - 140 lei - loc în fața scenei
  • Categoria II - 100 lei - loc în sală

Pentru toate categoriile de bilete și abonamente rezervarea mesei se face prin telefon, direct la Hard Rock Cafe (la numărul din caseta tehnică de mai sus).

* Pentru pozele din cadrul sesiunii de meet & greet fiecare persoană este rugată să aibă propriul aparat foto.

Comentarii

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 08 ianuarie 2013. Ref #46996

Disclaimer:
Redacția InfoMusic.ro face propria selecție de concerte și alte evenimente pentru a le include în această agendă. Dacă achiziționați bilete folosind linkurile externe din caseta evenimentului, InfoMusic ar putea câștiga un comision de afiliat, fără ca acesta să influențeze prețul plătit pe platforma recomandată. Linkurile de afiliere nu influențează conținutul editorial. Recenzăm în mod independent evenimentele la care participăm prin reprezentanți, accesul lor putând fi realizat pe baza unor acreditări de presă acordate de organizatori.

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează și indică linkuri de achiziție externe. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.