IntenCity Festival revine cu cea de-a patra ediție, programată pentru 26-29 iunie 2025 pe Stadionul Ion Oblemenco și la Sala Polivalentă. Organizatorii l-au anunțat pe J Balvin ca prim headliner, urmând să susțină un concert electrizant la Stadionul Ion Oblemenco. Sala Polivalentă, de pe altă parte, va răsuna de muzica pusă DJ-ul și producătorul american Eran Hersh.
J Balvin a început să cânte la vârsta de 19 ani împreună cu bunul său prieten, David Rivera Mazo, pe străzile din Medellin, iar în 2009 a semnat primul contract cu EMI Columbia, cu care a lansat single-ul "Ella Me Cautivo", care a ocupat locul 37 în Billboard Tropical Songs Chart.
J Balvin s-a bucurat de un adevărat succes în ultimii ani. În 2015, a câștigat 3 trofee Billboard Latin Music Awards, iar în 2016, a devenit primul artist latino recompensat cu Discul de Diamant. Un an mai târziu, videoclipul single-ului "Mi gente" a depășit 3 miliarde de vizualizări pe YouYube și s-a clasat pe primul loc în topul Spotify Global. În 2018, a lansat, alături de Cardi B și Bad Bunny, single-ul "I Like It", care l-a propulsat pe locul 1 în Billboard Hot 100, pentru ca în 2020, albumul "Oasis", lansat în colaborare cu Bad Bunny, să fie nominalizat la trei categorii Grammy.
J Balvin a mai vizitat România în 2022, în cadrul festivalului UNTOLD și anul următor, la Neversea 2023.
Despre IntenCity Festival
IntenCity își propune să devină cel mai mare festival din sudul țării, aducând împreună mai multe stiluri de muzică într-o singură experiență memorabilă: Oldies, Latino, Pop, Hip Hop și Muzică Electronică. În drumul său de a deveni un eveniment-tradiție, IntenCity cooptează în lineup unele dintre cele mai mari nume din industria muzicală mondială, dar și artiști autohtoni consacrați.
IntenCity Festival nu este doar despre muzică. Evenimentul invită publicul să exploreze noi emoții și să trăiască experiențe unice, nu doar prin artiști, dar și prin decorul avangardist, atmosfera electrizantă, sunetul de înalta calitate și spectacolul de lumini, lasere și foc. În plus, pe lângă toate acestea, Zona de Activare oferă o mulțime de activități, iar zonele de Food & Drinks prezintă o gamă variată de băuturi și delicii culinare.
Prețuri bilete IntenCity Festival 2025:
- Bilete de acces la cea de-a patra ediție a festivalului IntenCity sunt disponibile online, la prețurile de 800 lei (VIP) și 400 lei (Acces General). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.