Toate cele 10 episoade al ultimului sezon "You" vor fi disponibile pe Netflix începând cu 24 aprilie. Joe Goldberg (Penn Badgley) se întoarce la New York pentru a se bucura de fericire odată pentru totdeauna... Sau până când viața lui perfectă este amenințată de fantomele trecutului și de propriile dorințe întunecate.
În teaserul proaspăt lansat, Joe revine în librăria Mooney și își aduce aminte de toate evenimentele care l-au condus până în acest punct. Îi trec prin fața ochilor toate partenerele, precum și alte personaje care i-au pus bețe în roate de-a lungul celor patru sezoane.
"Iată-ne, din nou împreună, înapoi unde tot a început. Și singura constantă, singurul lucru care a fost mereu acolo pentru mine ești tu", mărturisește Joe Goldberg în teaser.
În ceea ce privește distribuția, Penn Badgley este din nou acompaniat de Charlotte Ritchie, care o interpretează pe iubita lui Joe, Kate. Telespectatorii au făcut cunoștință cu ea sezonul trecut. Acestora li se alătură Madeline Brewer, Griffin Matthews și Anna Camp.
Bazat pe romanele lui Caroline Kepnes, "You" se concentrează pe Joe, o fire romantică, iubitoare de cărți, dar cu o înclinație spre urmărirea și uciderea femeilor pe care (pretinde că) le iubește, precum și pe oricine altcineva care îi iese în cale. Căutarea lui Joe pentru a-și găsi sufletul pereche a început la New York cu Guinevere Beck (sezonul 1), a continuat la Los Angeles cu Love Quinn (sezonul 2), apoi în suburbiile sufocante din San Francisco în sezonul 3, cu Marienne Bellamy ca interes amoros. Cel de-al patrulea sezon s-a desfășurat în Londra.