Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Marius Moga oferă detalii din culisele noului sezon X Factor: "Am găsit în audiţiile X Factor nişte timbre vocale foarte interesante, pe care le uiţi greu, iar asta e foarte important în muzică"

Mai puţin de două săptămâni îi mai despart pe telespectatori de premiera noului X Factor, ce va fi difuzată pe 26 ianuarie, pe Antena 1 şi AntenaPLAY, iar Marius Moga dezvăluie cine i-a atras atenţia în perioada audiţiilor.

Publicat

pe

Marius Moga la X Factor 2025
Marius Moga la X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

Noul sezon X Factor aduce mai mult decât muzică - aduce povești de viață autentice și inspirație pentru generații, începând din 26 ianuarie, în fiecare duminică, de la 20.00. Marius Moga, unul dintre jurații emisiuni, a vorbit despre concurenții care și-au făcut curaj să vină la audiții:

"Noul X Factor este special prin prisma concurenţilor, a oamenilor care vin şi îşi pun sufletul pe tavă, în faţa noastră, pe scenă. Sunt oameni care au vrut să îşi dovedească în primul rând lor că pot face mai mult decât jobul pe care îl au acum, alţii şi-au pus tot pariul în muzică şi vin aici ca să-şi confirme că sunt pe drumul cel bun şi sunt şi cei, cum am văzut în multe dintre cazuri, care pur şi simplu iubesc muzica, dar nu s-au gândit că pot să treacă mai departe. Şi fix oamenii ăştia sunt surpriza!"

Juratul X Factor a mai povestit că de mai multe ori a simţit, alături de colegii săi, să se ridice în picioare şi să aplaude un concurent.

"Artistul ăla care nu mă face să cred că a pregătit ceva să să-mi demonstreze, să mă convingă, ci cel care mă face să uit că sunt într-un show, mă face să uit că trebuie să votez şi pur şi simplu mă bucur câteva minute de reprezentaţia lui ca un spectator, ca un fan, uitând că e un concurs!"

Marius Moga: "Am auzit timbre pe care e greu să le uiți"

Totodată, Marius Moga a mai dezvăluit:

"Am găsit în audiţiile X Factor nişte timbre vocale foarte interesante, pe care le uiţi greu, iar asta e foarte important în muzică. Pentru că poţi să cânţi foarte bine, dar dacă timbrul tău nu e recognoscibil, e greu. Sigur că nu poţi să hotărăşti cu ce timbre vocal te-ai născut, dar poţi să decizi cum îl foloseşti ca să fie memorabil! Am auzit timbre pe care e greu să le uiţi, ar fi păcat să nu le auzim pe piese, aşa că mă voi asigura de treaba asta!"

Comentează

Emisiuni radio-tv

Delia despre noul sezon X Factor: "Oamenii vor avea un spectacol în fiecare duminică. E de neratat!"

Noul sezon X Factor se apropie cu rapiditate, iar Delia Matache, unul dintre jurații emisiunii, sporește nerăbdarea telespectatorilor. Artista s-a declarat încântată de calitatea concurenților care au venit la audiții și care pot fi văzuți și de cei de acasă din 26 ianuarie. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Delia pentru X Factor 2025
Delia pentru X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

Show-ul X Factor revine pe micile ecrane din 26 ianuarie, de la ora 20:00, pe Antena 1. În fiecare duminică, emisiune promite să aducă în casele telespectatorilor muzică, povești de viață autentice și inspirație pentru toate generațiile.

Audiţiile pentru emisiune i-au transformat pe juraţi în martorii unui spectacol de neuitat. Concurenţi care de care mai interesanţi s-au prezentat cu toate atuurile din dotare, iar unii dintre ei s-au asigurat că nu vor trece deloc neobservaţi. Este şi cazul unei trupe care a reuşit să şocheze de-a dreptul juriul în audiţii.

"A fost un moment foarte interesant construit, pe care n-am să-l uit şi despre care cred că o să ajungă viral. A fost o trupă care pe mine m-a uimit, m-a şocat, sunt un mare fan de-al lor deja! Nu vă pot spune decât atât: că la un moment dat s-a ajuns de pe scenă, direct pe masa juriului. A fost magic momentul şi da, pot spune că sunt fana lor!", a declarat Delia.

Artista a acceptat din nou invitația de a sta la masa juriului. Alături de ea se găsesc Ștefan Banică, Puya și Marius Moga. Emisiunea este prezentată de Mihai Morar și Adelina Chivu.

Delia: "Nu e doar o competiţie, e spectacol. Oamenii vor avea un spectacol în fiecare duminică. E de neratat!"

Delia este juratul cu cele mai multe sezoane X Factor la activ, astfel că e destul de greu să mai fie surprinsă de participanți. Cu toate acestea, cântăreața s-a declarat impresionată de noul sezon:

"Mi-am dat seama încă de la început că sezonul ăsta este spectacol, de-a dreptul, pentru că nivelul meu de adrenalină a crescut, nimic nu e previzibil. Iar eu de asta am nevoie ca să funcţionez! Mi se pare unul dintre cele mai bune sezoane de până acum!

Show-ul ăsta le oferă oamenilor în primul rând entertainment pe pâine. Nu trebuie decât să stai confortabil pe canapea şi să îl primeşti. Pur şi simplu vine concertul la tine acasă, deschizi televizorul şi îl primeşti. Nu e doar o competiţie, e spectacol. Oamenii vor avea un spectacol în fiecare duminică. E de neratat!"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe noul sezon al emisiunii X Factor

Delia, Puya, Ştefan Bănică şi Marius Moga sunt pregătiţi să aducă în faţa telespectatorilor un spectacol de neuitat, în vreme ce Adelina Chivu şi Mihai Morar vor fi alături de concurenți. Noul sezon X Factor aduce mai mult decât muzică - aduce povești de viață autentice și inspirație pentru generațiile viitoare de participanți.

Publicat

pe

Juriu premieră X Factor 2025
Juriu premieră X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

Într-un decor cu totul şi cu totul nou, concurenţi senzaţionali, deopotrivă emoţionaţi și dornici să convingă că au toate ingredientele unui superstar vor veni în audiţiile noului sezon X Factor din 26 ianuarie, de la 20.00, la Antena 1.

Înainte de marea premieră de la începutul noului an, Delia, juratul cu cele mai multe sezoane X Factor la activ, dezvăluie:

"Mi se pare unul dintre cele mai bune sezoane de până acum. Mai mult ca oricând, sezonul ăsta am asistat la un spectacol. Ne-am jucat un pic şi cu emoţiile, şi noi şi ei, concurenţii, pentru că şi-au dat seama ce să facă încât să ne intre pe sub piele. Ca artist, n-ai cum să nu te foloseşti de emoţie, e o artă asta. Pot să vă spun şi ce nu avem. Nu avem deloc rutină. Iar eu de asta am nevoie ca să funcționez ca jurat. Am nevoie de doza mea de entertainment, iar X Factor mi-a oferit asta, așa că sunt profund recunoscătoare. Am niște colegi adorabili, deși încă nu mi-e clar cine e final boss la această masă, poate sunt chiar eu (râde)".

La rândul lui, Ștefan Bănică mărturisește:

"Oamenii sunt impresionați de povești. Sunt impresionați de modul în care un concurent vorbește, cât e de sincer, cât e de disponibil să se joace, să se adapteze, să se pună sub lupă. Sigur că, pe mine, ca jurat, mă interesează în primul rând cel care cântă, cel care se poate adapta, cel care are puterea să-și stăpânească emoțiile, ca să mergi cu el în semifinale și mai apoi în finale. Asta cred că e frumusețea concursului, asta mi-a plăcut întotdeauna la X Factor. Și faptul că devine un exemplu pentru cei care n-au avut curaj până acum, care s-au îndoit de vârsta lor, de felul cum arată, de ce o să zică familia, sau vecinii. Dar când pasiunea e mare și când îți place ceea ce faci, se pot întâmpla minuni. Care nu sunt întâmplătoare. Pentru că eu nu mai cred de mult în întâmplare."

Aflat pentru prima oară în scaunul de jurat, la X Factor, Puya dezvăluie că a fost pur şi simplu cucerit de talentul şi atitudinea concurenţilor noului sezon:

"La audiţii, m-au surprins vocile lor, în primul rând. La o vârstă de 15 ani, de 16 ani, să vii cu o voce atât de bună, și în primul rând cu o tehnică și cu o conduită de artist.... Eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Nu aveam nici pe departe organizarea copiilor ăștia. Adică au venit unii deja artiști. În același timp, m-au impresionat și poveștile lor. Eu știu cât de greu ți-e să te mobilizezi când ești artist şi n-ai alt job, dar d-apăi dacă ai avea și o slujbă de la 7 la 18, aşa că nu-mi explic cum oamenii ăștia îşi mai găsesc energia. Asta înseamnă că își doresc foarte, foarte mult. Eu apreciez asta și am început, după filmările pentru audiţiile X factor, să apreciez mai mult când mă duc la spectacol sau când mă duc la studio, pentru că îmi dau seama că noi luăm cam de-a gata asta, ca artiști."

Marius Moga a declarat:

"Noul X Factor e special prin prisma concurenților, a oamenilor care vin și își pun sufletul pe tavă, pe scenă. Sunt oameni care au vrut să își dovedească lor că pot să facă mai mult, alţii şi-au pus tot pariul în muzică şi au venit să-şi confirme că sunt pe drumul cel bun, sunt şi unii care pur şi simplu iubesc muzica şi au venit necrezând nici măcar ei că trec mai departe, şi fix oamenii acestia sunt surpriza. Unii dintre ei nici nu ştiu cât de talentaţi sunt, pentru că nu le-a spus-o nimeni niciodată şi au fost momente în care am simțit să mă ridic în picioare tocmai pentru că pe scenă nu era un interpret sau concurent, era un artist în devenire și eu eram acolo la primele lui cântări cu public".

Noul sezon X Factor poate fi vizionat în fiecare duminică, începând din 26 ianuarie, pe Antena 1 și AntenaPlay.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

VIDEO: Începe X Factor la Antena 1; Delia: "Este un sezon senzaţional"

Antena 1 anunță că noul X Factor începe în curând. Emisiunea va fi difuzată duminica, jurații Delia, Puya, Ștefan Bănică și Marius Moga declarându-se impresionați de concurenți și poveștile lor de viață.

Publicat

pe

Delia și Ștefan Bănică în juriul noului X Factor
Delia și Ștefan Bănică în juriul noului X Factor │ FOTO: Captură YouTube

Într-un decor nou, concurenţii s-au prezentat în faţa juriului în noul sezon X Factor, deopotrivă emoţionaţi și dornici să convingă că au toate ingredientele unui superstar.

"Am încercat să îmi ascult mai mult inima şi mai puţin urechile, cu care oricum nu mai aud aşa bine de la atâta hip hop dat la maximum. Chiar dacă uneori nu am fost în asentimentul colegilor mei, pot spune cu mâna pe inimă că am votat doar aşa cum am crezut eu că e mai bine! Dacă l-am ales pe cel mai bun, nu ştiu.

Ştiu doar că eu, Delia, Marius şi Ştefan suntem patru personalităţi diferite, cu background-uri diferite, ascultăm genuri muzicale diferite, dar avem un scop comun: să-l găsim pe următorul artist de succes din România! Doamne, ajută şi succes tuturor celor care au trecut în faza următoare! Ne vedem duminica, la Antena 1!", dezvăluie Puya, artistul aflat pentru prima oară în postura de jurat al unui show de talente.

VIDEO Promo: Duminica are X Factor

La rândul lui, Marius Moga spune că noul sezon se bucură de concurenți cu "povești care te lasă fără cuvinte".

"Noul X Factor promite! Am alături niște muzicieni incredibili la masa juriului – Delia, Puya și Ștefan Bănică – fiecare cu un vibe și o experiență care adaugă ceva special acestei competiții. Concurenții au fost o surpriză plăcută: diversitate de stiluri muzicale, energie și, uneori, povești care te lasă fără cuvinte. Eu am fost mai pretențios cu "DA"-urile, pentru că vreau să văd adevărați gladiatori ai talentului în etapele următoare. Cred că publicul va avea parte de un show care o să ridice ștacheta pentru toate sezoanele viitoare. Vã invit să descoperiți singuri ce înseamnă", spune Marius Moga.

Delia: "Oamenii sunt extrem de talentaţi şi foarte originali, iar asta e ceva ce cu greu mai găseşti"

Pentru Delia, jurat experimentat la X Factor, noul sezon este un prilej de bucurie. Artista e de părere că "vocile sunt mai bune ca oricând".

"Pentru mine, X Factor înseamnă Bucurie, întâi de toate! Pentru că eu cu asta asociez muzica! M-am bucurat tare să descopăr în acest sezon foarte mulţi concurenţi talentaţi, siguri pe ei, capabili să transmită emoţie pe scenă, oameni cu poveşti wow! Ne-am simţit cu toţii minunat la audiţii, este un sezon senzaţional, vocile sunt mai bune ca oricând, oamenii sunt extrem de talentaţi şi foarte originali, iar asta e ceva ce cu greu mai găseşti. Un lucru e cert: ne va fi greu să alegem concurenţii alături de care să mergem în etapa următoare!”.

Ștefan Bănică: "Noi, la X Factor, nu jurizăm doar vocea, ci şi atitudinea scenică, puterea concurentului de a transmite emoţie, carisma lui, care întotdeauna va face diferenţa"

Prima etapă a show-ului fenomen a fost o surpriză plăcută şi pentru juratul Ştefan Bănică.

"Am pornit la drum cu dorinţa de a găsi concurenţi talentaţi, pe care spectatorul să-i urmărească din stadiul audiţiilor şi evoluând până în marea finală. Pe mine unul mă interesează să întâlnesc oameni pasionaţi, implicaţi în muzică şi cât mai autentici, cărora să le pun la dispoziţie experienţa mea artistică. Şi, slavă Domnului, am întâlnit din plin în acest sezon.

X Factor a dat, de-a lungul timpului, nume cunoscute în show-biz-ul românesc şi ne dorim ca asta să se întâmple şi în acest sezon. Mai ales că noi, la X Factor, nu jurizăm doar vocea, ci şi atitudinea scenică, puterea concurentului de a transmite emoţie, carisma lui, care întotdeauna va face diferenţa, după părerea mea. Telespectatorii au toate motivele să urmarească show-ul pentru diversitatea momentelor, a stilurilor muzicale, a poveştilor concurenţilor şi, bineînţeles, a imprevizibilului care se naşte inevitabil într-un concurs de acest gen."

Noul sezon X Factor aduce mai mult decât muzică – aduce povești de viață autentice și inspirație pentru viitoarele generații. Show-ul se va difuza în curând, în fiecare duminică, la Antena 1.

Citește în continuare

Trending