Andra și Andrei Ursu sunt unii dintre cei mai apreciați artiști ai industriei muzicale din România. Vocile lor calde și timbrele speciale le-au adus nenumărați ascultători de-a lungul timpului, iar lansările muzicale, solo sau în colaborare, s-au bucurat de aprecieri și milioane de vizualizări. Acum, cei doi își unesc forțele creative și scot la lumină "De-ai Fi În Locul Meu".
Din teaserul lansat pe social-media, noua colaborare Andra și Andrei Ursu pare a fi piesă sensibilă de dragoste. "De-ai fi în locul meu / Cum te-ai vedea? / Tu te-ai vedea cum te văd eu? / Te-ai umple de iubire dacă ai vedea / Cum te văd eu", sună refrenul melodiei.
"Cu nemărginită fericire vă anunț numele partenerei de pe piesa <<De-ai Fi In Locul Meu>>: nimeni alta decât Andra! Sunt foarte onorat că vocile ni s-au întâlnit pentru acest proiect și sper să ajungă la inimile voastre cum a ajuns și la a mea", a transmis Andrei Ursu.
Piesa "De-ai Fi În Locul Meu" va fi lansată oficial pe 23 ianuarie împreună cu un videoclip.
TEASER VIDEO: Andrei Ursu x Andra - De-ai Fi În Locul Meu
Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea la Eurovision cu piesa "Llamame".
În 2022, a lansat și primul său EP, "Mandala", ce conține cinci piese, printre care și "Llamame". În 2023, artistul a prezentat primul album, "Fiesta'23 ", o combinație de sunete latino clasice și noi. La începutul acestui an, Andrei a prezentat publicului "Cântece de inimă", un EP ce a reprezentat un moment de cotitură în parcursul său muzical, simbolizând nu doar un nou început, ci și o dezvoltare semnificativă în exprimarea sa artistică. Recent, artistul le-a prezentat fanilor EP-ul "Vanilla Boy", un mix de vibrații suave și emoții delicate.
Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă.
Sub numele său stau multiple colaborări cu artiști români de succes, dar și cu muzicieni onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii Românii au talent încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor Vocea României și Vocea României Junior.