"Niciodată singur" a fost compusă de Alexu Spătaru, Bogdan Ioniță, Sorina Moraru și Vlad Nica. Cu un sound cald, plin de emoție și versuri ce te îmbrățișează ca o promisiune, piesa rezonează cu oricine a simțit vreodată că se pierde în propriile gânduri. Este un cântec despre regăsire, despre puterea de a merge mai departe și despre oamenii care ne sunt sprijin, chiar și atunci când nu realizăm acest lucru.
"Când a fost ultima oară când vocea ta interioară a părut că a scăpat de sub control? S-a simțit de parcă e dată la maxim, ți-a spus încontinuu că e foarte greu să continui ce ți-ai propus, iar oricum nimic nu mai are rost? <<Niciodată singur>> înseamnă gândul liniștitor care, te calmează și te face să vezi realitatea dintr-o perspectivă mai optimistă, cea care te asigură că indiferent de cât de greu pare totul acum, ai întotdeauna pe cineva aproape. Doar cheamă-l, și el va fi acolo. Crede-mă. De acum, îți promit, nu o să fii niciodată singur", a transmis trupa Alexu and the Voices Inside.
"Niciodată singur" este cel de-al doilea single lansat de pe un viitor album de studio semnat Alexu and The Voices Inside. Anterior, trupa a lansat "Ultimul preț".
Bazele proiectului Alexu and the Voices Inside au fost puse în 2017. Are la activ patru materiale: "23 Minutes of Fame" (2017), "Luminescence" (2018), "The Struggle of Living Pure at Heart" (2020), "Gânduri fără frică" (2023). După o perioadă de tranziție și transformare, Alexu and the Voices Inside pregătește un nou album, ce va apărea în primăvara acestui an.