Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Ralph Macchio și Jackie Chan joacă în "Karate Kid: Legends" - TRAILER

Seria "Karate Kid" beneficiază de un nou capitol cinematografic, intitulat "Karate Kid: Legends". În rolurile principale îi vedem pe Ralph Macchio, deja cunoscut pentru personajul Daniel LaRusso pe care a început să îl joace din 1984, și pe legendarul Jackie Chan. Detalii și video în articol.

Publicat

pe

Trailer "Karate Kid: Legends"
Trailer "Karate Kid: Legends" │ FOTO: captură YouTube / Sony Pictures Entertainment

A fost lansat trailerul oficial pentru "Karate Kid: Legends", următorul capitol din cunoscuta franciză de arte marțiale. Pelicula va ajunge în cinematografe pe 30 mai 2025.

"Karate Kid: Legends" îi reunește pe Ralph Macchio, care a început să îl interpreteze pe Daniel LaRusso în filmul original "Karate Kid" din 1984, și pe Jackie Chan, care l-a interpretat pe domnul Han în remake-ul "Karate Kid" din 2010. Actorul Ben Wang joacă rolul unui nou student pe nume Li Fong, care devine protejatul lui Daniel și al domnului Han.

Wang a primit rolul în urma unui casting impresionant, organizat de Macchio și Chan. Mii de tineri actori din întreaga lume au participat la audiții. Unul dintre motivele pentru care Ben Wang a fost ales este reprezentat de abilitățile lui în arte marțiale, inclusiv karate, wing chun/kung fu, gumdo, kempo și taekwondo.

Distribuția este completată de Ming-Na Wen, Joshua Jackson și Sadie Stanley. "Karate Kid: Legends" este regizat de Jonathan Entwistle, creatorul și regizorul filmelor Netflix "I Am Not Okay With This" și "The End of the F—ing World", pe baza unui scenariu scris de Rob Lieber.

TRAILER "Karate Kid: Legends":

Trending