"Bilet doar dus" este compusă de Bastien, Razi și Inna, versurile sunt scrise de Bastien și Razi, iar de producție s-a ocupat Mario Dorian. Lansată pe final de noiembrie, piesa întâmpină sărbătorile de iarnă cu un mesaj menit să ne amintească de tradiții și de căldura familiei.
Piesa "Bilet doar dus" ne este dedicată "Din suflet, pe românește!", Inna anunțând lansarea melodiei cu un scurt clip, în care interpretează refrenul alături de colegi compozitori și producători.
"Mi-am luat bilet doar dus / În locu-n care fericirea-i de-ajuns / Acolo unde inima e pe plus / Și tot ce îmi doresc e să fiu cu ai mei la masă / C-oriunde-aș fi în galaxie e mai bine acasă", cântă Inna pe refrenul noii sale piese.
AUDIO: Inna - "Bilet doar dus"
INNA a obținut recent discul de platină în Franța pentru colaborarea cu R3HAB și Sash! pentru piesa "Rock My Body", care a înregistrat un record de peste 30 de milioane de stream-uri.
Anul 2024 a fost unul spectaculos pentru artistă, fiind prezentă pe scenele celor mai mari festivaluri internaționale - Tecate Pa'l Norte și Tecate Emblema din Mexic. A concertat, de asemenea, la UNTOLD Dubai, împărțind scena cu nume mari ca 50 Cent, Rita Ora, și Tiesto. Turneul său din 2024 a inclus reprezentații și în Statele Unite, susținând concerte în orașe precum Los Angeles, New York și Miami.
În luna august, INNA a oferit un spectacol inedit la deschiderea Grand Prix-ului de Formula 1 din Olanda. Artista a fost invitatul surpriză al grupului Kris Kross Amsterdam, alături de care a electrizat scena cu interpretarea piesei "Queen of My Castle". Tot anul acesta, Inna a lansat albumele "Everything or Nothing" şi "El Pasado".