"Avicii - I'm Tim" prezintă interviuri cu mai multe nume din industria muzicală, inclusiv David Guetta și Chris Martin de la Coldplay, și este narat de Avicii însuși, prin intermediul înregistrărilor și videoclipurilor de arhivă. Documentarul este acompaniat de un film-concert de 30 de minute preluat din ultima reprezentație a lui Avicii la Ushuaïa, Ibiza.
Prin intermediul filmărilor de acasă și a unei arhive personale, "Avicii - I'm Tim" devine o călătorie vizuală prin viața artistului. De la prima respirație la maternitatea din Stockholm în 1989 până la sfârșitul tragic din 2018. Telespectatorii au ocazia să îl cunoască pe Tim, tânărul talentat din spatele celebrului Avicii.
"Ca artist, trebuie să începi să te percepi drept un personaj. Granița dintre Tim și Avicii era neclară", este menționat în trailer.
Avicii, pe numele său real Tim Bergling, a trecut în neființă pe 20 aprilie 2018, la vârsta de 28 de ani. Un album postum, "Tim", a fost lansat în 2019. De atunci, Suedia a continuat să-i onoreze memoria prin deschiderea unui muzeu Avicii și redenumirea Ericsson Globe din Stockholm drept Avicii Arena.
Cariera artistului a început în 2007, după ce a colaborat cu mulți producători și DJ cunoscuți, precum John Dahlback și David Guetta. Avicii a cunoscut pentru prima dată succesul internațional la doar 22 de ani, când single-ul "Levels" (2011) s-a aflat pe primele poziții în topuri din peste 50 de țări. Au urmat hiturile "Wake Me Up!", "Hey Brother" și "Addicted to You". Avicii a concertat în România în 2015, în cadrul Untold Festival.