Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Artiștii de care ne-am despărțit în 2024

În 2024 ne-am luat rămas-bun de la artiști, actori, cântăreți și compozitori care au scris istorie prin muzica și arta pe care ne-au oferit-o. Pe final de an, ne reamintim de toți cei care ne-au oferit motive să zâmbim, să empatizăm, să iubim și, în definitiv, să trăim mai conștienți de noi și de emoțiile noastre.

Publicat

pe

Artiști care ne-au părăsit în 2024
Artiști care ne-au părăsit în 2024 │ FOTO: Colaj de capturi YouTube

Moni Bordeianu

Pe 6 februarie 2024 am pierdut o legendă a muzicii rock şi folk româneşti, pe Moni Bordeianu. Acesta a fost unul dintre fondatorii trupei Phoenix şi a încetat din viaţă la vârsta de 75 de ani.

Pe numele său complet Florin Bordeianu, artistul s-a născut la Dudeştii Noi, Timiş pe 26 februarie 1948. A fost muzician, cântăreţ, compozitor şi textier. S-a remarcat în anii 1960, ca solist vocal al formaţiei Phoenix. A abordat şi genul de muzică beat, provenit din occident şi inspirat de The Shadows, The Beatles sau The Rolling Stones.

A cântat cu Phoenix până în 1978, an în care grupul se destrăma. După 1990 au mai fost colaborări sporadice cu Phoenix, iar în 1998 se lansa albumul "Vremuri, anii 60", cu vechi piese Phoenix înregistrate cu Moni la voce.

Nicu Covaci

Pe 2 august 2024, la vârsta de 77 de ani, a murit Nicu Covaci, liderul și fondatorul trupei Phoenix. Compozitor, chitarist, pictor și grafician, Nicu Covaci a fost unul dintre cei mai reputați artiști și muzicieni români.

Cariera sa muzicală începea în 1961, când Nicu Covaci și Kamocsa Camo Bela fondau o "trupă de chitare electrice". Se numea Sfinții și ulterior Phoenix. În 1965 intrau în Phoenix și Florin Bordeianu ("Moni"), Claudiu Rotaru, Ioan Ștefanovici ("Pilu") și Gunter Reininger ("Spitzi"). Tinerii cântau inițial coveruri după Beatles, Rolling Stones și alte nume vestice, ulterior lansând compoziții proprii precum "Vremuri", "Canarul", "Cei ce ne-au dat nume" și albumul "Negru Vodă", primul LP scos de o formație rock din România.

Din trupa Phoenix au făcut parte și Dorel Vintilă Zaharia, Mircea Baniciu, Joszef Kappl, Costin Petrescu și Ovidiu Lipan Țăndărică. Relația lui Nicu Covaci cu membrii Phoenix a fost una tumultoasă, existând multiple divergențe pe tema drepturilor de autor. După un proces judecat în instanță, piese precum "Mugur de fluier", "Fată verde" sau "Hei, tramvai" puteau fi cântate de foștii membri Phoenix doar cu acordul lui Nicu Covaci.

Pe lângă cariera sa muzicală, Nicu Covaci a fost și un talentat pictor. A avut expoziții de artă în diverse locuri și și-a exprimat creativitatea și prin acest mediu.

Shifty Shellshock

Shifty Shellshock, co-fondator și membru al grupului Crazy Town, a murit pe 24 iunie, la vârsta de 49 de ani. Pe numele său real Seth Brooks Binzer, acesta a fost fondatorul trupei Crazy Town, înființată în 1995 alături de Bret "Epic" Mazur.

Single-ul "Butterfly", lansat în 2000, a fost marele hit al formației, ajungând pe locul #1 în topurile muzicale din mai multe țări, inclusiv în Billboard Hot 100.

Trupa s-a despărțit în 2003, la scurt timp după lansarea celui de-al doilea album de studio, "Darkhorse". S-a reunit în 2007, iar în 2015 a prezentat publicului cel de-al treilea și ultim album, "The Brimstone Sluggers".

Pe lângă Crazy Town, Shifty Shellshock a avut și o carieră solo, încununată de albumul "Happy Love Sick" (2004), dar și de o colaborare cu producătorul Paul Oakenfold pentru "Starry Eyed Surprise".

Liam Payne

Pe 16 octombrie ne-am despărțit de Liam Payne. Artistul avea doar 31 de ani, iar moartea sa a întristat milioane de fani.

Liam a ajuns cunoscut în 2010, odată cu intrarea sa în trupa One Direction, unde i-a avut colegi pe Harry Styles, Zayn Malik, Louis Tomlinson și Horan. După ce One Direction s-a destrămat în 2015, Liam Payne a început să lucreze la primele sale piese pe cont propriu. Singurul album solo al artistului, "LP1", a fost lansat în 2019 și a urcat până pe locul 17 în topul albumelor din UK. Una dintre cele mai cunoscute piese ale sale a fost "For You", melodie înregistrată în colaborare cu Rita Ora pentru soundtrack-ul filmului "Fifty Shades Freed" (2018).

Paul Di'Anno

Paul Di'Anno, solist pe primele două albume ale formaţiei Iron Maiden, a încetat din viaţă la 66 de ani, pe 21 octombrie 2024. Pe numele real Paul Andrews, artistul s-a născut în Chingford, East London și a cântat în mai multe trupe de rock britanice în adolescență. În 1977 s-a alăturat formației Iron Maiden, înlocuindu-l pe fostul solist Dennis Wilcock și adoptând numele de scenă Di'Anno. Sub conducerea sa, Iron Maiden a lansat albumul omonim în 1980, considerat unul dintre cele mai bune materiale de debut ale unei formaţii metal.

După plecarea din Iron MAiden, Paul Di'Anno a avut o carieră discografică lungă și plină de evenimente, colaborând cu trupele BATTLEZONE și KILLERS, precum și prin numeroase lansări solo și apariții ca invitat.

Quincy Jones

Quincy Jones, renumitul producător și compozitor american care a lucrat cu Michael Jackson, Frank Sinatra și Aretha Franklin, a murit pe 3 noiembrie, la vârsta de 91 de ani. De-a lungul celor 7 decenii de carieră, muzicianul a primit nu mai puțin de 28 de premii Grammy.

Quincy Jones este cunoscut în special pentru colaborările sale cu Michael Jackson, producând trei dintre cele mai de succes albume ale lui Michael: "Off the Wall" (1979), "Thriller" (1982) și Bad (1987). "Thriller" a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului și este în continuare cel mai bine vândut album din toate timpurile. Quincy a lucrat, de asemenea, cu Frank Sinatra, Aretha Franklin și Donna Summer, printre alții, și a produs și dirijat piesa caritabilă din 1985 "We Are the World".

Gabriel Cotabiță

Un nume sonor din industria muzicală și de divertisment din România, Gabriel Cotabiță a plecat dintre noi pe 23 noiembrie, la vârsta de 69 de ani. Artistul a lăsat în urmă o discografie bogată, piese realizate cu trupele din care a făcut parte sau melodii solo. A debutat muzical în 1975, cu formaţia Redivivus. În anul 1983, membrii trupei Holograf i-au propus să fie solist şi împreună au lansat albumul "Holograf 1". Prezenţa trupei Holograf, în acelaşi an, pe scena Cenaclului Flacăra a reprezentat o rampă de lansare pentru muzicieni.

Gabriel Cotabiță a fost o apariție constantă pe scena Festivalului Mamaia, cucerind cu interpretările sale și obținând premii. În 2002, artistul a format, alături de Mihai Pocorschi, grupul VH2.

Marius Bațu

Interpretul de muzică folk Marius Bațu s-a stins din viață pe 23 noiembrie, la vârsta de 65 de ani. În 1977, a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. În perioada 1982-1985 activitatea sa s-a învârtit în jurul Cenaclului Flacăra, iar în 1994, după o perioadă de opt ani petrecută în Germania, a revenit în România și a reluat activitatea grupului Poesis, lansând albumul "Cântec Șoptit".

A urmat o colaborare cu formația Holograf, dar și cu alte nume mari ale muzicii românești precum Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Stepan Project sau Compact. În luna iunie a anului 2001, Marius Bațu a fost cooptat în grupul Pasărea Colibri, formație alături de care a lansat albumul "Încă 2000 de ani".

Mircea Diaconu

Mircea Diaconu, unul dintre cei mai mari actori români, a plecat dintre noi pe 14 decembrie, la vârsta de 74 de ani. A debutat în actorie în 1970, la Teatrul Bulandra, cu "Harfa de iarbă" de Truman Capote. În cinematografie s-a lansat în 1971, cu filmul "Nunta de piatră", după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat Mircea Diaconu se numără "Filantropica", "Actorul și sălbaticii", "Mere roșii" și "Buletin de București".

Donald Sutherland

Donald Sutherland, legendarul actor cunoscut pentru rolurile din "MASH", "Klute" sau "The Hunger Games", a murit pe 20 iunie, la vârsta de 88 de ani. A avut o carieră de 50 de ani în industria cinematografică și a apărut în distribuția a peste 100 de proiecte, atât filme, cât și seriale.

Printre cele mai notabile filme enumerăm: "The Dirty Dozen", "M*A*S*H", "Kelly's Heroes", "Klute", "Don't Look Now", "The Day of the Locust", "Fellini's Casanova", "Animal House", "Six Degrees of Separation", "Disclosure", "Without Limits", "Space Cowboys", "The Italian Job", "Pride and Prejudice" sau franciza "The Hunger Games".

Interpretarea sa din filmul "Citizen X" (1995) i-a adus premiul Primetime Emmy la categoria "Cel mai bun actor în rol secundar" într-o serie limitată sau film. Pentru interpretarea lui Clark Clifford din filmul "Path to War", Donald Sutherland a câștigat un trofeu Globul de Aur.

Shelley Duvall

Actrița americană, cunoscută mai ales pentru filme ca "The Shining", "Annie Hall" sau "Nashville", a trecut în neființă pe 11 iulie 2024, la vârsta de 75 de ani.

Ea și-a făcut debutul în filmul "Brewster McCloud", regizat de Robert Altman. Cei doi au mai colaborat și la alte proiecte, precum "McCabe & Mrs. Miller", "Thieves Like Us", " Nashville" sau "3 Women", cel din urmă aducându-i premiul Festivalului de Film de la Cannes pentru "Cea mai bună actriță".

Shelley Duvall rămâne probabil cel mai bine cunoscută pentru rolul lui Wendy, soția personajului lui Jack Nicholson din filmul "The Shining", regizat de Stanley Kubrick. Actrița a mai jucat în "Annie Hall" (Woody Allen) și în "Popeye" alături de Robin Williams.

Alain Delon

Actorul francez avea 88 de ani când a încetat din viață, pe 18 august 2024. Delon și-a început cariera la sfârșitul anilor 1950, după ce a fost remarcat datorită aspectului său fizic. După câteva roluri minore, a devenit rapid cunoscut pentru talentul său actoricesc și a fost distribuit în filme notabile.

Alain Delon a lăsat în urmă o filmografie de peste 100 de titluri și numeroase premii, printre care Palme d'Or și Cesar.

Maggie Smith

Actrița Maggie Smith, cunoscută mai ales din seria de filme "Harry Potter" și din serialul "Downton Abbey", s-a stins din viață pe 27 septembrie 2024, la vârsta de 89 de ani.

Mulți dintre cei de acasă o recunosc pe Maggie Smith drept profesoara Minerva McGonagall din îndrăgita serie de filme "Harry Potter". Actrița a atras un nou număr de fani odată cu rolul principal din serialul de mare succes "Downton Abbey". Pentru acest proiect, actrița a fost nominalizată pentru patru Premii Emmy, câștigând două trofee.

Muzică și film

A murit Mircea Diaconu; Actorul avea 74 de ani și ne-a marcat cu rolul din "Filantropica"

Finalul de an 2024 ne aduce vești triste: a murit Mircea Diaconu, unul dintre marii actori ai cinematografiei românești. Cunoscut pentru producții ca "Filantropica", dar și "De ce trag clopotele, Mitică", plus o carieră bogată și în teatru, marele actor s-a stins la vârsta de 74 de ani.

Publicat

pe

Mircea Diaconu a murit 2024
Mircea Diaconu a murit 2024 │ FOTO: Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a murit pe 14 decembrie 2024, după o suferință grea în urma luptei cu cancerul la colon. Actorul urma să împlinească 75 de ani în Ajunul Crăciunului. Trupul neînsuflețit al actorului va fi depus pe 16 decembrie la Teatrul Nottara din București, unde colegii de breaslă și admiratorii îi vor putea aduce un ultim omagiu.

Mircea Diaconu s-a născut pe 24 decembrie 1949 la Vlădești, în județul Argeș. A fost un actor de film și teatru, dar și om politic și profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București. A fost, de asemenea, director al Teatrului Nottara din București și membru al CNA până în 2004. A candidat în 2019 la alegerile prezidențiale. A fost, de asemenea, ales în Parlamentul României.

Debutul său în actorie a venit în anul 1970, la Teatrul Bulandra, cu "Harfa de iarbă" de Truman Capote. În cinematografie s-a lansat în 1971, cu filmul "Nunta de piatră", după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat Mircea Diaconu se numără "Filantropica", "Actorul și sălbaticii", "Mere roșii" și "Buletin de București".

Nu uităm și de alte pelicule apreciate, precum "Asfalt Tango" sau "Legături bolnăvicioase". Puțină lume știe, dar Mircea Diaconu era și scriitor, și unul chiar premiat. A publicat volumul său de debut, "Șugubina", în 1977, iar pentru această operă a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Iată și o listă cu piesele de teatru în care a apărut la Teatrul Bulandra și la Teatrul Nottara:

- Revizorul de Gogol, regia: Lucian Pintilie (1972);
- A 12-a noapte de Shakespeare, regia: Liviu Ciulei (1973);
- Răceala de Marin Sorescu, regia: Dan Micu (1977);
- Furtuna de Shakespeare, regia: Liviu Ciulei (1978);
- Cum vă place de Shakespeare, regia: Lucian Pintilie (1982);
- Pădurea de Ostrovski, regia: Constantin Marinescu (1983);
- Ultimul bal după Liviu Rebreanu, regia: Dan Micu (1984);
- Burghezul gentilom după Molière, regia: Alexandru Dabija (1986);
- Într-o dimineață de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988);
- Teatrul descompus de Matei Vișniec, regia: Cătălina Buzoianu.

Mircea Diaconu a jucat într-un film pentru ultima dată în 2015, "Doar cu buletinul la Paris", o dramă regizată de Șerban Marinescu. A fost și scenarist pentru filmul "Piciu" din 1985. A primit în anul 2000 Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Ofițer, "pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României".

Citește în continuare

Muzică și film

TOP 10 căutări ale românilor pe Google în 2024

Căutările românilor de pe Google scot la iveală încă o dată subiectele fierbinți ale anului. În 2024, pe lista celor mai căutați artiști se află nume precum Coldplay și Nicu Covaci, în vreme ce "Dune 2" și "Deadpool" se află în topul celor mai căutate filme. În articol găsiți și lista celor mai căutate seriale, târguri de Crăciun și rețete.

Publicat

pe

Google 2024
Google 2024 │ FOTO: Google Doodle

Interesul românilor pentru sport, politică, tehnologie și zona de divertisment se reflectă în topul celor mai poplare căutări de pe Google în 2024. Pe prima poziție în topul căutărilor se află Campionatul European de Fotbal, în vreme ce actorul român Florin Piersic se află pe poziția a 5-a în acest clasament, urmat de regretatul actor francez Alain Delon. Nu lipsesc din lista căutărilor nici Coldplay, Liam Payne sau Nicu Covaci.

La capitolul filme, românii au urmărit cu interes pelicula SF "Dune 2", premiatul la Oscar "Oppenheimer" plasându-se pe poziția a 4-a în topul căutărilor. "Griselda" conduce topul căutărilor de seriale, urmat de "Maxton Hall".

Românii au căutat "Cum arată sărăcia?" și "Cum arată fericirea mea?"

Cele mai surprinzătoare întrebări pe care le-au pus românii pe Google sunt "Cum arată sărăcia?", plasat pe poziția a 7-a, și "Cum arată fericirea mea?", de pe locul 9.

Nu lipsește nici lista celor mai căutate târguri de Crăciun. În topul căutărilor se află Târgul de Crăciun București. Surprinzător, deși extrem de popular, Târgul de Crăciun de la Craiova nu este pe poziția a doua, ci pe locul 4.

TOP 10 căutări ale românilor pe Google în 2024

Căutări populare

  1. Campionatul European de Fotbal
  2. Călin Georgescu
  3. iPhone 16
  4. Jocurile Olimpice
  5. Florin Piersic
  6. Alain Delon
  7. Nicu Covaci
  8. Coldplay
  9. Liam Payne
  10. Ciocolată Dubai

Filme

  1. Dune 2
  2. Inside Out 2
  3. Deadpool
  4. Oppenheimer
  5.  Beetlejuice
  6.  Saltburn
  7.  Buzz House the Movie
  8.  Poor Things
  9.  Terrifier 3
  10.  The Idea of You

Seriale

  1.  Griselda
  2.  Maxton Hall
  3.  Shogun
  4.  Fool Me Once
  5.  House of the Dragon
  6.  Baby reindeer
  7.  Emily in Paris
  8.  Fallout
  9.  3 Body Problem
  10.  One Day

Crăciun

  1.  Târg de Crăciun București
  2.  Târgul de Crăciun Sibiu
  3.  Târg de Crăciun Cluj
  4.  Târgul de Crăciun Craiova
  5.  Vacanță de Crăciun
  6.  Târg de Crăciun Viena
  7.  Câte zile mai sunt până la Crăciun
  8.  Satul lui Moș Crăciun Predeal
  9.  Târg de Crăciun Budapesta
  10.  Târg de Crăciun Brașov

Rețete

  1.  Ciocolată Dubai rețetă
  2.  Drob de miel rețetă
  3.  Rețetă pască
  4.  Rețetă drob
  5.  Rețetă pască fără aluat
  6.  Cremă de fistic rețetă
  7.  Socată rețetă
  8.  Babka rețetă
  9.  Rețetă socată 5 litri
  10.  Rețetă cataif

Cum…?

  1.  Cum se face ciocolata Dubai?
  2.  Cum se votează?
  3.  Cum arată buletinele de vot?
  4.  Cum se vopsesc ouăle?
  5.  Cum se face drobul?
  6.  Cum se recalculează pensia?
  7.  Cum arată sărăcia?
  8.  Cum se alege viceprimarul?
  9.  Cum arată fericirea mea?
  10.  Cum aflu unde votez?

Ce este…?

  1.  Non-binar definiție
  2.  Ce este pe 24 aprilie 2024
  3.  Norovirus ce este
  4.  ARFID ce este
  5.  Ce este cataiful
  6.  Ce este Uber melc
  7.  Pinacotecă ce este
  8.  Ce este botulismul
  9.  Ce este MPox
  10.  Nuvelă definiție

Idei

  1.  Idei de afaceri 2024
  2.  Idei rețete mâncare
  3.  Idei de afaceri mici
  4.  Idei cadouri Ziua Îndrăgostiților pentru el
  5.  Mărțișoare handmade idei
  6.  Idei tatuaje
  7.  Idei cadouri femei zi de naștere
  8.  Idei târg de toamnă școală
  9.  Idei amenajări băi gresie și faianță
  10.  Idei meniu săptămânal

Investiții

  1.  În ce să investești în 2024
  2.  Aur de investiție
  3.  Cum investesc la bursă
  4.  A investi
  5.  În ce să investești 50.000 euro
  6.  În ce să investești sume mici
  7.  Cum să investești banii
  8.  În ce să investești în 2025
  9.  Sinonim investiție
  10.  Calculator randament investiție

Metodologie:

Căutările anului 2024 sunt realizate pe mai multe categorii, urmărind să surprindă trenduri de căutare din România în anul care tocmai se încheie. Listele cuprind căutările "trending", căutări care au înregistrat o creștere, în perioada 1 ianuarie 2024 - 5 decembrie 2024.

Ierarhizarea în fiecare listă este făcută după volumul căutărilor. Listele "trending" sunt diferite de cele cu cele mai căutate expresii/cuvinte pe Google, care cuprind volume absolute și tind să se schimbe foarte puțin de la an la an. Analiza căutărilor trending permite identificarea intereselor specifice anului 2024.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Toboșarul Nicko McBrain nu mai merge în turneu cu Iron Maiden; vezi cine îl înlocuiește

Nicko McBrain și-a anunțat retragerea din turneele cu Iron Maiden, după 42 de ani de activitate live. Concertul din Sao Paulo de pe 7 decembrie a fost ultima sa reprezentație alături de formație. Află ce a declarat toboșarul și cine va umple golul.

Publicat

pe

Concert Iron Maiden la București pe 26 mai 2022

Cu toate că a suferit un accident vascular cerebral în ianuarie 2023, Nicko McBrain nu a menționat nicio problemă de sănătate vizavi de retragerea sa. Bateristul s-a alăturat trupei în 1982 și a apărut pe fiecare album, de la "Piece of Mind" din 1983 până la "Senjutsu" din 2021.

McBrain a clarificat că în ciuda faptului că nu va mai călători împreună cu trupa, va face în continuare parte din familia Iron Maiden. Așadar, nu ar fi surprinzător să colaboreze la viitoare melodii.

"După multă considerație, atât cu tristețe, cât și cu bucurie, îmi anunț decizia de a mă retrage din stilul solicitant și extins al turneelor [...]. Cu toate acestea, voi rămâne cu siguranță parte din familia Iron Maiden, lucrând la o varietate de proiecte pe care managerii mei, Rod Smallwood și Andy Taylor, le au în plan pentru mine. De asemenea, voi lucra la o varietate de proiecte personale și mă voi concentra pe afacerile și proiectele mele existente, inclusiv The British Drum Company, Nicko McBrain’s Drum One, Titanium Tart și, desigur, Rock-N-Roll Ribs!

Ce pot spune? Turneele cu Maiden în ultimii 42 de ani au fost o călătorie incredibilă! Pentru baza mea de fani devotați, ați făcut ca totul să merite și vă iubesc! Soției mele devotate, Rebecca, ai făcut totul infinit mai ușor și te iubesc! Copiilor mei, Justin și Nicholas, le mulțumesc că ați înțeles absențele și vă iubesc! Prietenilor mei care sunt mereu alături de mine, vă iubesc! Pentru colegii mei de trupă, ați transformat un vis în realitate și vă iubesc!", este mesajul transmis de Nicko McBrain.

Simon Dawson este noul toboșar live al trupei Iron Maiden

La scurt timp după ce bateristul Nicko McBrain a anunțat că se retrage din turneele cu Iron Maiden, formația de metal a dezvăluit că Simon Dawson se va îmbarca în turneul din 2025. Dawson nu este străin de Iron Maiden: a cântat timp de 12 ani în British Lion, cealaltă trupă a basistului Steve Harris.

"Iron Maiden este încântată să anunțe că locul din spatele set-ului de tobe pentru 2025 va fi ocupat de un nume cunoscut multora dintre fanii noștri - Simon Dawson, fost baterist de înregistrare și partener cu Steve în ultimii 12 ani de British Lion. Originar din Suffolk, Anglia, Simon a făcut echipă pentru prima dată cu Steve Harris în 2012. A debutat pe trei piese de pe primul album British Lion și pe toate piesele de pe cel de-al doilea, apreciat de critici, <<The Burning>>. În plus, a luat parte la numeroasele turnee ale trupei din SUA, Marea Britanie, Europa, Australia, Japonia, Noua Zeelandă și, cel mai recent, Mexic și America de Sud", a anunțat formația Iron Maiden.

Iron Maiden va sărbători 50 de activitate cu turneul "The Run For Your Lives", ce va debuta la Budapesta pe 27 mai 2025. Călătoria muzicală se va concentra pe primele nouă albume din discografie, începând cu albumul de debut din 1980 până la "Fear of the Dark" din 1992.

Citește în continuare

Trending