Versurile piesei "Aruncă tot" au fost scrise de Florian Rus și Bogdan Todor, iar compoziția este semnată de Florian Rus, Emanuel Masson, Darius Taran, pentru producție lucrându-se cu Emanuel Masson și ReMan.
Cu piesele sale ajungând până pe locul #3 în Shazam Global House și depășind 800 de milioane de streamuri și vizualizări, ReMan nu s-a ferit niciodată să încerce genuri noi, de la Deep House la Afro House, Tech House și Melodic Techno. Melodiile sale au fost incluse în numeroase playlisturi editoriale pe Spotify, în topurile zilnice de pe toate platformele de streaming și au avut difuzări constante la radiourile din întreaga lume.
Florian Rus este unul din cei mai căutați compozitori din România. În 2019, a lansat împreuna cu Mira piesa care a avut cele mai multe difuzări la radio din acel an cu 10 săptămâni de locul întâi - "Străzile din București".
ReMan x florianrus - "Aruncă tot" | Official Visualizer
Florian Rus a avut colaborări de succes cu numeroase interprete apreciate în spațiul românesc: AMI, Nicole Cherry, Ioana Ignat, JO și EMAA. Piesele artistului sunt primite cu mare interes de fanii acestuia, "Pură ficțiune" a fost #1 în topurile radio, la fel ca "Partea mea de vină", "Dacă m-ai iubit cândva", piesa sa în colaborare cu JO și "Până îmbătrânim", colaborarea sa cu Olivia Addams.
În 2023, Florian a lansat piesa "Dududum" alături de ANTONIA, piesă foarte bine primită de fanii ambilor artiști, dar și piesele "Până atunci", "Ultima decizie" și "O fată după ce s-a despărțit", iar în acest an, artistul și-a încântat fanii cu piese precum "Dacă ne rănim", cu Sabrina Stoica, "Rege pentru o noapte", alături de DOC și single-ul "O șansă". Ultima sa lansare, alături de MIRA pentru piesa "Încă ne iubim", este deja în top 10 cele mai difuzate piese de la radio.