Regizat de Alex Coteț și scris de același Coteț, acesta este un proiect semnat Bromania și compania sa, Vidra. Spune povestea lui Costică Frântu, jucat de un excelent ingenuu Nicu Banea, care devine peste noapte candidatul perfect la președinția României. Banea e noul Vizante, ingenuul și tontul de care aveam nevoie în comediile românești. Îl știm din sketchuri, seriale și colaborări, dar a început să primească și roluri în filme în ultima vreme.
Jojo, sau mai bine zis Cătălina Grama, face un rol excelent, fiind o vampă a politicii românești, care nu e deloc greu de ghicit după ce personaj real e modelată. Îl avem și pe Andi Vasluianu, șef de partid, și pe Alex Bogdan, drept "ciudatul grupului". Fiecare s-a achitat cu brio de rol, mai puțin Iulian Postelnicu, actor excelent în general, dar care nu prea livrează aici în rol comic.
Și Bromania, Matei Dima pe numele său, împinge ideea de beizadea dincolo de marginea ridicolului. Nu o face chiar 100% rău, iar adicția de escorte și lipsa de conectare la viața omului de rând sunt binișor zugrăvite. Povestea sună așa: partidul cel mai mare din țară, PLS (sau PSL?), caută un țap ispășitor să-l facă președinte. Asta pentru că UE ne pregătește o amendă de 43 de miliarde de euro, și asta înseamnă suicid politic pentru câștigător.
Nicu Banea ajunge de la banal membru de partid și pierzător al alegerilor de șef de scară de bloc un star al partidului și favorit la prezidențiale. Nu e singur în cursă și apar cei care îl sapă, inclusiv... el însuși. Cu declarații controversate, reporteri bătuți în direct, consum de alcool și țigări în direct. Practic face tot ce e mai rău pentru un candidat și totuși... își are fanii săi. Scena cu nepotismul și pilele de la început e delicioasă, definind tot putregaiul aparatului de stat din România.
La fel și dezbaterea de la Mânia TV, cu un DJ Gojira care mai are puțin și izbucnește în râs în rolul moderatorului. Foamea după ciolan sclipește în ochii "catindaților", iar Nicu Banea nu e prea credibil atunci când se metamorfozează în... altceva. Cumva, e greu să crezi că un naiv, inocent, tont, luat de fraier de toți, are și o latură violentă, răzbunătoare, depravată. Totuși, lăcomia și corupția nu și-au găsit loc în el.
Sunt și momente halucinante, precum propunerea de limitare a șpăgilor la 4000 de euro pe zi, 200.000 de euro dați fiecărui român sau un guvern format din livratori nepalezi. Aici scenaristul și-a luat toate libertățile posibile, și am zis adio oricărui realism. Dar o comedie nu trebuie să fie realistă, și chiar dacă ni se pare grobian sau exagerat, acest film are ceva din Farfuridi-ul și Brânzovenescu-ul lui Caragiale, aduși în 2024.
Cu tot cu droguri, escorte, șantaj, mize mici, litrul de ulei și zahăr dat la sate și bătăi pe locuri de parcare. Aș zice că Jojo face tot filmul, ea având personajul cel mai puternic și credibil. Banea începe bine personajul, dar parcă nu are un "arc" clar până la capăt. Zic că merită să fiți atenți la acest film când apare inevitabil pe Netflix, pentru că sunt și niște metafore ascunse pe acolo, printre replici și zise pe sub mustăți, cu aluzii la scandaluri celebre cu politicieni sau la momente și personaje pe care le știm cu toții.
Nu am pretenția că e film de Gopo, de Oscar, nici măcar de hit de box office. Dar merită văzut pentru a înțelege ce se întâmplă cu actualele alegeri și cum arată, în tușe groase, portretul robot al politicianului român. Fie și prin lentila copilăroasă și reducționistă a lui Coteț și Bromania. Știu, știu, sunt glume de clasa a patra, candidatul la prezidențiale țipă "m*ie" la TV, dar simplul fapt că filmul se duce ACOLO, când credeai "doar nu o să ducă ACOLO", înseamnă că e ceva curaj la mijloc și libertăți creative blocate până acum în cinematografia românească.
