Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Tokio Hotel a revenit, cu o piesă pop-punk Disney

E momentul să scoatem posterele cu Tokio Hotel de la naftalină, deoarece trupa germană tocmai a revenit, cu un single proaspăt. Face parte dintr-o compilaţie trăznită Disney şi se numeşte "Colors of the Wind".

Publicat

pe

Videoclio Tokio Hotel Colors of the Wind
Videoclio Tokio Hotel Colors of the Wind │ FOTO: Tokio Hotel

Cineva de la Disney a decis că ar fi oportun ca marile hituri animate Disney, mai precis melodiile lor tematice să fie convertite în pop-punk. Albumul se numeşte "A Whole New Sound" şi a primit aprobarea lui Mickey Mouse aparent. Kaulitz şi ai lui cântă un ritm catchy şi energic, iar videoclipul etalează o estetică de la începutul anilor 2000, deşi coama solistului aduce mai mult cu anii '80.

"Colors of the Wind" este o piesă compusă de Alan Menken, pe versurile lui Stephen Schwartz, pentru cel de-al 33-lea film animat al studiourilor Walt Disney, "Pocahontas" (1995). Aceasta a devenit rapid tema principală a peliculei, fiind interpretată inițial de cântăreața și actrița americană Judy Kuhn, care i-a dat vocea cântată personajului Pocahontas.

În stilul unei balade pop, versurile melodiei explorează conceptul de animism și respectul pentru natură, inspirându-se din cultura indigenă a nativilor americani. Aceste teme profunde au găsit ecou ulterior atât în literatura transcendentalistă, cât și în spiritualitatea New Age, oferind o perspectivă sensibilă și profundă asupra legăturii omului cu mediul înconjurător.

Vorbim aici despre o piesă care a fost premiată cu Oscar şi cu Grammy, dar şi cu Glob de Aur, deci ceva de excepţie. Cat despre albumul cel nou, "A Whole New Sound" a fost lansat pe 6 septembrie 2024 şi include 12 piese. Printre formaţiile ce apar pe LP se număra New Found Glory, Simple Plan, Yellowcard Magnolia Park şi We Are the Kings.

Primul single lansat a fost "Can You Feel the Love Tonight", un cover după creaţia lui Elton John pentru "The Lion King".

În ultimii ani, Tokio Hotel a rămas activa pe scena muzicală internațională, adaptându-se provocărilor și evoluând constant. Deși pandemia din 2020 i-a forțat să anuleze o parte din turneul Melancholic Paradise, membrii trupei au folosit această perioadă pentru a reflecta și a crea noi piese. Cu ocazia celei de-a 15-a aniversări a hitului lor "Monsoon", aceștia au lansat o nouă versiune intitulată "Monsoon 2020", reinterpretând piesa într-o manieră modernă, dar păstrând în același timp emoțiile și nostalgia versiunii originale.

În 2022, Tokio Hotel a lansat albumul "2001", care reflectă evoluția lor muzicală, combinând influențe pop, rock și electronice. Trupa continuă să își surprindă fanii cu stilul lor unic, iar lansările recente demonstrează că rămân inovatori în peisajul muzical actual.

În prezent, Tokio Hotel se află în plin turneu mondial, "Beyond the World", cu spectacole în Statele Unite, Europa și America Latină.

Trending