Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

The Cure a lansat piesa "A Fragile Thing", al doilea single de pe noul album

The Cure a lansat piesa "A Fragile Thing", al doilea single de pe noul său album. Nu are impactul primului single, care marchează o revenire a grupului după câţiva ani buni, dar orice ocazie să auzim vocea lui Robert Smith e o binecuvântare pentru iubitorii curentului goth.

Publicat

pe

Coperta single The Cure a Fragile Thing
Coperta single The Cure a Fragile Thing │ FOTO: The Cure

Până acum am avut parte de un prim single de pe "Songs of a Lost World", "Alone", care a fermecat fanii, deşi a pornit destul de greu şi lent, misterios şi mai degrabă instrumental. Dacă mă întrebaţi pe mine "A Fragile Thing" impresionează mai degrabă prin chitara sa tipic britanică, care apare imediat după pianul discret, care pigmentează aceasta creaţie melancolică.

Mi se pare interesant şi că The Cure şi-a lansat single-ul cel nou în 3 variante: lyric video în engleză, portugheză şi spaniolă. Când se lansează noul album? Ei bine, aflaţi că aceste 8 piese noi vor vedea lumina zilei pe 1 noiembrie 2024. Este primul album The Cure în ultimii 16 ani şi a fost produs de trupă împreună cu Paul Corkett la Rockfield Studios, în Wales.

Vom avea şi o lansare de două single-uri în versiunea live în luna noiembrie, "And Nothing Is Forever" şi "I Can Never Say Goodbye".

Iată tracklist-ul noului album The Cure:

01 Alone
02 And Nothing Is Forever
03 A Fragile Thing
04 Warsong
05 Drone:Nodrone
06 I Can Never Say Goodbye
07 All I Ever Am
08 End Song

Ultimul album lansat de The Cure a fost abia prin 2008, "4:13 Dream", iar Robert Smith nu a stat degeaba în această perioadă, afirmând că a lucrat la un album dublu chiar, nu doar la un LP singular. "Songs of a Lost World" este LP-ul cu numărul 14 din cariera grupului, care şi-a început activitatea în 1976. A pus bazele gothic rock-ului, ale atitudinii de goth şi ţinutelor, culturii goth.

A abordat şi genuri ca post punk, rock alternativ şi new wave.

Iată ce a spus Smith despre noul single:

Este "melodia de dragoste" a albumului, dar nu este cu adevărat o melodie de dragoste în felul în care "Lovesong" [din 1989] este o melodie de dragoste. Este despre dragoste și despre cum dragostea este cea mai durabilă dintre emoții, cred. Este cea mai puternică emoție și este incredibil de rezilientă. Și totuși, în același timp, incredibil de fragilă. Știu, și nu prea are sens. Dar cred că înțelegi ce vreau să spun. Uneori simți că ești în pericol de a distruge ceva, și totuși știi cumva că nu poate fi distrus. Mi-a fost greu să scriu melodia, care inițial s-a numit "Kill the Sun", înainte să se transforme drastic în formă finală. Ar putea fi un pic prea specifică pentru stilul meu de suferință emoțională. Dar sper că va rezona și cu alți oameni, pentru că este un sentiment universal.

Comentează

Albume noi

The Cure a lansat primul album după 16 ani, "Songs Of a Lost World"

The Cure a lansat pe 1 noiembrie 2024 "Songs Of a Lost World", primul său album după 16 ani. Înregistrat între 2019 şi 2022, el poartă melancolia şi angoasa pandemiei şi livrează o voce a lui Robert Smith care nu a îmbătrânit deloc din anii '80.

Publicat

pe

Coperta album The Cure Songs of a Lost World
Coperta album The Cure Songs of a Lost World │ FOTO: The Cure

"Songs of a Lost World" este primul album The Cure de la "4:13 Dream", din 2008. Iniţial trebuia lansat în 2019, dar a mai fost nevoie de lucru la el. Robert Smith luase în calcul chiar un album dublu. Acesta este primul album cu Reeves Gabrels la chitară de când a revenit în trupă în 2012. A mai revenit şi Roger O'Donnell la clape, începând cu 2011, după o pauză de 6 ani.

The Cure nu a fost prea generoasă cu single-urile, oferindu-ne doar "Alone" pe 26 septembrie 2024 şi "A Fragile Thing", pe 9 octombrie 2024. Acesta este albumul de studio cu numărul 14, promovat printr-un concert intim la Troxy, din Londra, ţinut chiar pe 1 noiembrie 2024. Concertul este transmis live, pe Youtube gratuit în toată lumea, de la ora 21:50, ora României.

Recenziile sunt pozitive pentru noul LP, iar The Guardian numeşte albumul drept "cel mai bun de la "Disintegration" încoace, ceea ce e foarte greu de atins. Printre temele abordate de Smith şi colegii săi se număra moartea, melancolia şi doliul. Plus iubirea adolescentină, singurătatea şi înstrăinarea. Solistul s-a inspirat din ultimii ani, în car esi-a pierdut fratele, toţi unchii şi mătuşile.

Iată tracklist-ul lui "Songs of a Lost World":

  1. Alone
  2. And Nothing Is Forever
  3. A Fragile Thing
  4. Warsong
  5. Drone: Nodrone
  6. I Can Never Say Goodbye
  7. All I Ever Am
  8. Endsong

The Cure lua naştere în 1976 în Crawley, în Sussex şi a vândut peste 30 de milioane de albume în toată lumea. În 2018 sărbătoare 40 de ani de activitate concertând în faţa a 65.000 de persoane. The Cure a avut o influență profundă asupra muzicii alternative și goth, inspirând numeroase trupe și artiști. Trupa este cunoscută pentru imaginea distinctivă a lui Robert Smith, cu machiajul său negru, părul în dezordine și vestimentația în stil gotic.

De-a lungul carierei, The Cure a vândut milioane de albume la nivel mondial și a avut un succes atât în Marea Britanie, cât și în SUA. În 2019, trupa a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Citește în continuare

Industria muzicala

Robert Smith anunță planurile de retragere pentru trupa The Cure

Robert Smith are destul de clar planificați următorii ani alături de The Cure. Formația va concerta începând cu toamna anului viitor, iar aniversarea a 50 de ani de la apariția primului album va marca și încheierea activității sale.

Publicat

pe

Solistul The Cure, Robert Smith
Solistul The Cure, Robert Smith │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Vocalistul The Cure are agenda plină pentru anii următori. Muzicianul plănuiește să se bucure de concerte cât de mult va mai putea, având la orizont și o limită de timp. Potrivit declarațiilor făcute într-un interviu cu Matt Everitt, Robert Smith vede împlinirea vârstei de 70 de ani drept un moment bun pentru retragere.

"Vom cânta la festivaluri anul viitor, dar apoi m-am hotărât să nu mai cântăm nicăieri vara care urmează. Data viitoare când vom urca pe scenă va fi toamna anului următor", a detaliat Robert, anunțând astfel planurile de turneu ale trupei.

Smith a continuat apoi să dezvăluie ce pregătiri se prefigurează odată cu viitoarele aniversări The Cure.

"Probabil că vom cânta constant până la următoarea aniversare - cea din 2028. E un orizont înfricoșător de stresant. Pentru aniversarea din 2018 am început să fac planuri din 2016, gândindu-mă: <<Am la dispoziție un an și jumătate, e ușor!>>. Și cu toate astea, nu am reușit să termin la timp. Acum încep să mă gândesc <<2028, trebuie să pun lucurile în ordine>>; mă refer la filmul documentar și lucruri de genul ăsta."

Robert Smith: "O să am 70 de ani în 2029, iar atunci va fi aniversarea a 50 de ani de la primul album The Cure. Acela e finalul, acolo se termină cu adevărat"

Continuând pe același fir de idei, Robert a anunțat și cam în ce moment vede el încheierea activității The Cure.

"O să am 70 de ani în 2029, iar atunci va fi aniversarea a 50 de ani de la primul album The Cure. Acela e finalul, acolo se termină cu adevărat. Dacă ajung până acolo, acela e finalul.

În timpul care ne mai rămâne mi-ar plăcea să includem cât mai multe concerte, ca parte a planului nostru general de viitor. Mi-a plăcut la nebunie să cânt live; ultimii 10 ani în care am susținut concerte au fost cei mai buni 10 ani de când sunt cu trupa. Sunt mult peste ceilalți 30 de ani. Au fost niste ani grozavi."

Solistul The Cure a explicat și de ce i-a plăcut atât de mult să susțină concerte în ultimii 10 ani.

"Neavând un album nou pentru o perioadă atât de îndelungată, am cântat câte 140 sau 150 de piese, pentru că ne-am transformat într-o trupă live, care se bazează pe portofoliul ei. Putem susține concerte de două ore în care să cântăm 30 de piese, iar la fiecare show piesele pot fi diferite. Asta îți dă un sentiment de libertate."

În prezent, The Cure promovează single-uri de pe albumul "Songs of a Lost World", așteptat să apară pe 1 noiembrie. Cea mai recentă piesă lansată se numește "A Fragile Thing" și o puteți asculta pe InfoMusic.

Citește în continuare

Muzică nouă

The Cure lansează primul album în 16 ani; Ascultă piesa nouă "Alone"

Momentul mult așteptat de fanii curentului goth a sosit, iar The Cure a revenit cu o piesă melancolică și tomnatică. Se numește "Alone" și este primul single de pe noul album al trupei, primul după 16 ani, intitulat "Songs of a Lost World".

Publicat

pe

Coperta album The Cure Songs of a Lost World
Coperta album The Cure Songs of a Lost World │ FOTO: The Cure

Robert Smith, solistul The Cure, a declarat că "Alone" este piesa care a "deblocat" procesul creativ al albumului. Acest material vine la o distanță considerabilă de la lansarea ultimului lor disc, "4:13 Dream", din 2008. Noul album din 2024 a fost promovat într-un mod inedit, prin vederi trimise prin poștă fanilor, care sugerau data de lansare și titlul albumului.

În plus, au avut loc proiecții misterioase în mai multe orașe din întreaga lume, iar fanii hardcore au avut acces la un site secret și un canal de WhatsApp, prin care au primit fragmente din melodia nouă. "Alone" îl aduce pe Robert Smith în prim-plan cu vocea sa inconfundabilă, aceeași din anii '80, plină de melancolie și angoasă, tipic britanică.

Smith a promis că noul material va fi întunecat, reflectând sentimentele pe care le-a trăit în ultimii ani. El a fost puternic afectat de pierderea mamei, tatălui și fratelui său, ceea ce explică lipsa speranței sau a tonurilor luminoase pe "Songs of a Lost World". Noul album va fi lansat oficial pe 1 noiembrie 2024 și va fi al 14-lea disc al formației The Cure. Tracklist-ul oficial urmează să fie publicat pe site-ul trupei și pe canalele lor de social media în curând.

Piesele au fost compuse și aranjate de Robert Smith, iar producția și mixajul au fost realizate de Smith împreună cu Paul Corkett, care a lucrat și la albumul "Bloodflowers". Înregistrările s-au desfășurat la legendarul studio Rockfield din Țara Galilor, unde și Coldplay și Oasis au creat capodoperele lor.

Cu câțiva ani în urmă, Smith declara că lucra nu la unul, ci la două albume noi The Cure.

The Cure este una dintre cele mai influente formații britanice de rock, fondată în 1976 în Crawley, Anglia, de către Robert Smith (vocalist și chitarist), care rămâne singurul membru constant al trupei de-a lungul carierei sale îndelungate. Formația este cunoscută pentru stilul său muzical distinct, care combină elemente de post-punk, new wave, gothic rock și alternative rock.

În 2019, The Cure a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, o recunoaștere a influenței și impactului pe care l-a avut asupra muzicii moderne.

Citește în continuare

Trending