Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Limp Bizkit și Fred Durst dau în judecată Universal Music

Limp Bizkit și solistul Fred Durst au intentat un proces împotriva Universal Music. Muzicienii cer despăgubiri de peste 200 de milioane de dolari, susținând că până de curând trupa nu a primit bani din drepturi de autor.

Publicat

pe

Limp Bizkit la Electric Castle 2019 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Procesul a fost intentat marți, 8 octombrie, iar avocații lui Fred Durst acuză Universal Music de crearea unui sistem "fraudulos" din cauza căruia "posibil sute de alți artiști" nu au beneficiat de drepturile de autor cuvenite vreme de ani de zile.

"Eșecul Universul Music Group de a emite declarații de redevențe, în special în perioada 1997 - 2004 – apogeul faimei trupei și perioada în care au înregistrat vânzări record – sugerează că UMG a ascuns în mod intenționat valoarea reală a vânzărilor, și, prin urmare, redevențe, ce revin trupei Limp Bizkit, totul pentru a păstra în mod nedrept acel profit pentru sine", se arată în proces.

Potrivit Billboard, pe lângă redevențele neplătite, procesul urmărește să anuleze contractul de înregistrare al trupei și să restituie formației drepturile de autor asupra muzicii sale. De asemenea, Fred Durst solicită despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de autor.

"Având în vedere sumele mari de bani colectate de UMG din vânzările de albume ale trupei Limp Bizkit și Flawless Records de-a lungul anilor, UMG este răspunzătoare pentru încălcarea drepturilor de autor în valoare de zeci de milioane de dolari, dacă nu mai mult", se mai arată în proces.

Estimarea despăgubirilor ajunge la 200 de milioane de dolari, sumă pe care Limp Bizkit și Fred Durst se așteaptă să o primească de la Universal Music.

"Reclamanții susțin că sumele datorate de UMG în urma rezilierii acestor acorduri vor depăși cu ușurință 200 de milioane de dolari."

Limp Bizkit a încheiat recent prima parte a turneului "Loserville", dar va relua concertele în 2025. Ei se vor alătura trupei Metallica, în cadrul M72 World Tour.

Trending