Cel mai iubit personaj negativ din ultimii ani a fost, fără îndoială, Joker. Încasările peliculei din 2019 au fost fabuloase, ajungând să depășească suma record de un miliard de dolari la nivel global. Mai mult decât atât, filmul lui Todd Phillips a primit și binecuvântarea criticilor, rolul lui Arthur Fleck aducându-i lui Joaquin Phoenix primul său Oscar.
După un asemenea succes, povestea Joker-ului trebuia să continue. Nu mai ești regizor de Hollywood dacă nu accepți provocarea. Așa că Todd Phillips a venit cu partea a doua a poveștii - "Joker: Folie à Deux", în traducere "Joker: Delir în doi". Lady Gaga a fost aleasă pentru rolul iubitei Joker-ului, iar publicul a părut să răspundă pozitiv la această alegere. Potrivit declarațiilor lui Todd Phillips, ideea de musical a existat de dinainte de a o aduce pe Gaga, deci prezența artistei nu ar fi influențat scenariul.
"Joker: Folie à Deux", cifre mici la box office
Deși a debutat pe prima poziție în box office, "Joker: Folie à Deux" a încasat doar 37,8 milioane de dolari. THR relatează că așteptările pentru acest film ajungeau la 60 de milioane de dolari, suma scăzând constant pe măsură ce criticile cu privire la peliculă continuau să apară.
La nivel internațional, încasările au fost ceva mai bune, filmul cu Lady Gaga și Joaquin Phoenix obținând încasări de 81 de milioane de dolari, potrivit datelor de la site-ul de specialitate boxofficemojo.
"Joker: Folie à Deux" - Cel mai mic calificativ de la CinemaScore
"Joker: Folie à Deux" a primit din partea CinemaScore calificativul "D", cea mai mică notă acordată până acum unui film inspirat din benzi desenate. CinemaScore este o companie americană de cercetări de piață care cere opinia spectatorilor cu privire la un film imediat după ce publicul a ieșit din cinema.
Pe IMDb, unde votul este deschis publicului larg, Joker-ul cu Gaga și Joaquin Phoenix are acum o notă medie de doar 5,3 / 10, din 54.000 de recenzii. Comparativ, filmul din 2019 are un rating de 8,4 / 10 din 1,5 milioane de recenzii.
De ce "Joker: Folie à Deux" a dezamăgit publicul
Potrivit Comic Book Resources, sunt mai multe motive pentru care "Joker: Folie à Deux" nu s-a ridicat la așteptări. Unul dintre ele este că filmul s-ar concentra prea mult pe povestea lui Arthur Fleck, și prea puțin pe Joker. Mulți dintre fani și-ar fi dorit să-l vadă mai mult pe antierou, să-i descopere intențiile și să afle ce plănuiește să facă mai departe. În schimb, Todd Phillips insistă mai mult pe idila dintre Arthur și personajul jucat de Gaga.
Un alt punct slab ar fi momentele de musical. Potrivit CBR, acestea nu ar adăuga prea multă substanță filmului. Spre deosebire de primul Joker, unde muzica a reușit să dea glas trăirilor lui Arthur, în sequel interpretările muzicale nu ar aduce suficientă profunzime poveștii.
Că va fi urât sau iubit, noul Joker sigur nu va trece neobservat. Vă lăsăm mai jos trailer-ul filmului și vă invităm să decideți singuri dacă merită sau nu acest val de critici.