Unul dintre cele mai de impact proiecte outdoor care dau viață orașului "Străzi deschise, București - Promenadă urbană" a luat startul în luna aprilie și propune bucureștenilor și turiștilor, până în luna octombrie, o serie de activări stradale și momente artistice pe traseele temporar pietonale, menite să transforme diverse zone centrale, dar și din cartierele Bucureștiului, altminteri aglomerat, în zone de relaxare.
Ca alternative de petrecere a timpului liber, pasionații de artă pot explora lumea fascinantă a celebrului artist suprarealist, Salvador Dalí, în cadrul expoziției Universul lui Salvador Dalí, care mai poate fi vizitată la ARCUB - Hanul Gabroveni, în Centrul vechi al Capitalei, doar până la 1 septembrie, zilnic, în intervalul 10:00- 20:00. Totodată, cei interesați de arta vestimentară sunt invitați să descopere piese specifice secolelor XIX-XX, cu prilejul expoziției Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic, de la Casa Eliad din Bulevardul Mircea Vodă nr. 5, expoziție deschisă până la 20 septembrie, de marți până duminică, între orele 12:00 și 18:30.
De asemenea, în acest weekend, Școala de Artă București invită publicul să aprecieze momente de inspirație și creativitate ale elevilor săi într-o serie de expoziții de artă decorativă și iconografie, pictură, grafică și design vestimentar, ce pot fi vizitate, în intervalul 15:00-20:30, la sediul din sectorul 4 al Capitalei, pe Strada Cuza Vodă nr. 100.
Program artistic "Străzi deschise" // Weekend #17: 3-5 august 2024
Sâmbătă, 3 august
Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu
- 10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” – expoziții permanente
Calea Victoriei nr. 110
- 11:00: „Macheta orașului scriitorilor” – atelier de creativitate, coordonator: Gabriela Toma (Muzeul Național al Literaturii Române)
Calea Victoriei – Zona Muzeului Colecțiilor de Artă
- 12:00 – 20:30: Demonstrații de pictură pe pânză (Asociația Artiștilor Plastici din București)
Calea Victoriei – zona Hotelului Novotel
- 17:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)
Calea Victoriei – zona magazinului Max Mara
- 17:00 – 21:00: Caricaturi – Vasile Catrina
Duminică, 4 august
Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu
- 10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” – expoziții permanente
Calea Victoriei – Zona Muzeului Colecțiilor de Artă
- 12:00 – 20:30: Demonstrații de pictură pe pânză (Asociația Artiștilor Plastici din București)
Calea Victoriei – zona Hotelului Novotel
- 17:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)
Calea Victoriei – zona magazinului Max Mara
- 17:00 – 21:00: Caricaturi – Vasile Catrina
Restricții rutiere
Pe durata restricțiilor instituite, în weekendul 3-4 august, între orele 10:00 și 22:00, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecția cu Bulevardul Dacia, Strada Știrbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00.
Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.