Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

ARTmania Festival 2024: program și reguli de acces

La ARTmania Festival 2024, care se desfășoară între 26 și 28 iulie, fanii le vor putea asculta în Piața Mare din vechea cetate a Sibiului pe unele dintre cele mai apreciate trupe ale scenei internaționale și locale. Te invităm să afli programul evenimentului, regulile de acces și alte informații utile.

Publicat

pe

ARTmania Festival 2024
ARTmania Festival 2024 │ FOTO: ARTmania Festival

Vineri, 26 iulie 2024, începând cu ora 16:30, se deschid porțile celei de-a 17-a ediții a festivalului ARTmania, ce aduce fanilor muzicii și artelor 3 zile de concerte, 14 trupe internaționale și din România și o serie de evenimente culturale, de activări creative și de premii.

Participanții ARTmania Festival 2024 vor putea asculta live trupe precum Borknagar (NO), Korn (SUA), Igorrr (FR), Spiritbox (SUA), Satyricon (NO), The Flower Kings (SE), Lavina (SRB), Alpha Q (RO), Awake the Demons (RO) și TAINE (RO).

Cea de-a treia zi de festival care stă sub semnul "ARTmania in Context" și care va reuni muzica și colaborările interdisciplinare. Astfel, pe scena Casei Altemberger - Muzeul de Istorie vor urca Alternosfera (MD), REVOLTER (RO), Denorm (MD) și SPD (MD).

Program ARTmania Festival 2024

Vineri, 26 iulie

Main Stage

  • 19:00 - 20:00 - The Flower Kings
  • 20:45 - 21:55 - Igorrr
  • 22:40 - 23:55 - Satyricon

Voice of People

  • 20:05- 20:40 - Alpha Q
  • 22:00 - 22:35 - Lavina

Sâmbătă, 27 iulie

Main Stage

  • 19:00 - 20:00 - Borknagar
  • 20:50 - 22:50 - Spiritbox
  • 22.25 - 23:55 - Korn

Voice of People

  • 17:25 - 17:55 - Awake The Demons
  • 20:00 - 20:45 - Taine

Duminică, 28 iulie

Casa Altemberger - Muzeul de Istorie

  • 18:00 - Open Doors
  • 18:40 - 19:20 - SPD
  • 19:40 - 20:20 - Denorm
  • 20:40 - 21:20 - Revolter
  • 21:40 - 23:00 - Alternosfera Unplugged

Reguli de acces ARTmania Festival 2024

Accesul publicului în perimetrul festivalului va putea fi făcut în Piața Mare în zilele de vineri și sâmbătă (26 – 27 iulie 2024), în intervalul orar 16:30 - 00:00. Maratonul concertelor de pe cele două scene din Piața Mare va începe în vineri, 26 iulie, de la ora 19:00 și sâmbătă, 27 iulie, de la ora 17:25.

Ziua a treia de festival (duminică, 28 iulie) stă sub semnul "ARTmania in Context" și va aduce în fața posesorilor de abonamente de 3 zile, pe scena Casei Altemberger, muzică și colaborări culturale interdisciplinare. Astfel, la Casa Altemberger - Muzeul de Istorie, vor concerta Alternosfera (MD), REVOLTER (RO), Denorm (MD) și SPD (MD), accesul fiind deschis festivalierilor cu abonament de 3 zile, începând cu ora 18:00.

Pentru a intra în spațiul special amenajat pentru festival, publicul trebuie să prezinte la unul dintre punctele de preschimbare brățări (punctele ARTmania Ticket Swap) un bilet, un abonament sau o invitație valabilă care poate fi folosită de o singură persoană, o singură dată. Acestea vor fi preschimbate într-o brățară RFID de festival în baza căreia se va putea face accesul în perimetrul festivalului și se va putea plăti pentru produsele disponibile în interiorul festivalului (cu excepția zonei Cărturești, unde plata se poate face în numerar sau cu cardul).

Brățara de acces permite intrarea în zona de festival și doar în zona de concerte și la evenimentele conexe ARTmania Festival, în funcție de regimul biletului de zi sau al tipului de abonament asociat brățării.

Punctele ARTmania Ticket Swap (locuri semnalizate coresponzător), vor fi deschise:

  • Joi, 25 iulie, între 15:00 - 21:00
  • Vineri și Sâmbătă (26 și 27 iulie), între 12:00 - 00:00

Ținând cont de foarte gradul ridicat de participare la ediția din acest an, participanții la ARTmania Festival 2024 sunt încurajați să vină cât mai devreme în avans (începând cu joi, 25 iulie) pentru a-și preshimba biletul/ abonamentul/ invitația în brățară, indiferent de regimul biletului/ abonamentul/ invitației avute.

Purtarea brățării RFID este obligatorie pe toată durata festivalului, iar aceasta va fi verificată, atât la intrarea în festival, cât și în interiorul acestuia. Ruperea, deteriorarea sau pierderea brățării anulează dreptul de participare și accesul posesorului în festival. Pentru a reintra va fi nevoie de achiziționarea unui nou bilet și preschimbarea acestuia într-o nouă brățară. Brățările nu sunt transmisibile către o altă persoană și permit accesul doar în zonele marcate corespunzător.

Participanții la ARTmania Festival sunt obligați să se supună controlului corporal sumar și să permită controlul bagajelor. Participanții trebuie să dețină asupra lor un act de identitate valid pentru a face dovada vârstei legale.

Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor violente, aflate într-o stare avansată de ebrietate sau a participanților sub 16 ani neînsoțiți de un adult. De asemenea, organizatorii își rezervă dreptul de a nu permite accesul în festival celor care refuză controlul de securitate sau persoanelor care sunt suspecte de punerea în pericol a celorlalți participanți sau a bunei desfășurări a festivalului.

Acces copii

  • Copiii cu vârste de până la 12 ani împliniți care au fost pre-înregistrați de un părinte/ tutore legal (termenul de înscriere extins a fost 17 iulie 2024) au acces gratuit în perimetrul festivalului dacă sunt însoțiți de un părinte/ tutore legal cu un bilet/ abonament valid, un act doveditor al vârstei copilului.
  • Este recomandată purtarea căștilor de protecție sau a dopurilor de urechi pentru copiii sub 10 ani.
  • Organizatorii nu încurajează prezența copiilor foarte mici la astfel de evenimente, unde limita de decibeli ar putea crea efecte negative asupra auzului copiilor, motiv pentru care este interzis accesul cu cărucioare pentru copii. Excepție fac doar cărucioarele pentru persoane cu dizabilități.
  • Accesul tinerilor participanți cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani se realizează în baza unui bilet valid și este permis doar dacă sunt însoțiți de o persoană adultă cu un bilet/ abonament valid și cu acordul parental (declarația pentru minori) completat și semnat de către un părinte/ tutore legal. Acordul parental poate fi descărcat de pe website-ul festivalului.
  • Părinții sau însoțitorii sunt responsabili pentru siguranța copiilor, organizatorii nefiind responsabili pentru eventualele incidente.
  • Doar persoanele de peste 18 ani au dreptul să achiziționeze alcool, de aceea este obligatoriu ca participanții să prezinte, la cerere, un act de identitate valid.

Este INTERZIS accesul cu:

Este interzis accesul cu orice obiecte contondente sau care pot fi considerate periculoase, arme albe, orice fel de recipiente de sticlă (inclusiv sticle de parfum sau de cremă) sau metal, spray-uri (inclusiv spray-uri pentru autoapărare), bidoane de plastic, cutii de conserve, cutii de băutură, scaune, normale sau pliabile, banner-e susținute de bețe, lasere, lampioane chinezești, cărucioare, skateboard-uri, trotinete, biciclete, motociclete etc., umbrele/ umbrele pliabile (recomandăm utilizarea pelerinelor de ploaie) și orice fel de substanțe interzise prin lege. Accesul cu medicamente este permis doar în baza rețetei medicale aferente.

De asemenea, este interzis accesul cu substanțe ilegale sau alte materiale care pot fi considerate periculoase pentru buna desfășurare a evenimentului sau care pot pune în pericol buna stare a participanților.

Este interzis accesul cu bagaje de mari dimensiuni, ghiozdane sau rucsacuri voluminoase. Dimensiunile acceptate pentru bagaje sunt 50 cm (lungime) x 30 cm (înălțime) x 20 cm (lățime).

Accesul cu animale de companie nu este permis în perimetrul festivalului.

Este interzis accesul cu mâncare și băutură în zona de festival. ARTmania Festival va pune la dispoziția participanților o zonă de food special amenajată, care va funcționa pe întreaga durată a evenimentului. Cei sosiți în Piața Mare din Sibiu se vor putea bucura de spații dedicate preparatelor culinare și băuturilor.

Informații pentru pasionații de fotografie

  • Este permis accesul cu aparate de fotografiat de orice fel, inclusiv DSLR profesional.
  • Accesul persoanelor care au aparate foto DSLR se va face doar prin intrarea în festival dinspre Nicolae Bălcescu (prin poarta dinspre Nicolae Bălcescu).
  • Va rămâne interzis accesul cu orice fel de trepiede, blițuri detașabile, aparate de filmat și alte accesorii, în special de dimensiuni mari. Intrarea cu obiecte de valoare în incinta festivalului sau lăsarea lor în grija altor persoane rămâne în răspunderea exclusivă a proprietarului.
  • Fotografierea este permisă numai fără bliț și fără a deranja bunul mers al evenimentului sau spectatorii prezenți la festival.

Plata rapidă și simplă direct cu brățara de festival

Festivalierii se vor putea bucura de serviciile și produsele din cadrul festivalului prin plăți făcute direct cu brățara RFID de festival, parte a unui sistem de plată confortabil, cashless, pe care o vor folosi și pentru accesul în perimetrul festivalului și în locațiile partenere.

Brățările RFID, pe baza cărora se va face și accesul în perimetrul festivalului ARTmania 2024 din Piața Mare sau în perimetrul locațiilor partenere anunțate (cum este cazul Casei Altemberger - Muzeul de Istorie), vor fi oferite fiecărui participant la punctele ARTmania de preschimbare a brățărilor (numite puncte "Ticket Swap ARTmania") în baza abonamentului sau a biletului achiziționat pentru ediția din acest an.

Încărcarea brățării RFID poate fi făcută, cu numerar sau cu card bancar, la punctele de încărcare semnalizate în acest sens (punctele "TOP-UP" din perimetrul festivalului).

În perimetrul festivalului ARTmania 2024 din Piața Mare vor fi amplasate 10 puncte de încărcare și reîncărcare a brățărilor RFID. Acestea vor funcționa, astfel:

  • Vineri, 26 iulie 2024 (1 punct TOP-UP): 13:00 – 02:00
  • Vineri, 26 iulie 2024 (9 puncte TOP-UP): 16:30 – 02:00
  • Sâmbătă, 27 iulie 2024 (1 punct TOP-UP): 13:00 – 02:00
  • Sâmbătă, 27 iulie 2024 (9 puncte TOP-UP): 16:30 – 02:00
  • Duminică, 28 iulie 2024 (1 punct TOP-UP) în Piața Mare doar pentru refund: 09:00 – 12:00

Pentru festivalierii cu abonamente de 3 zile, duminică, 28 iulie 2024, la Casa Altemberger - Muzeul de Istorie, parte din Muzeul Naţional Brukenthal, va funcționa 1 punct TOP-UP pentru încărcare și refund, între orele 18:00 - 00:00.

Verificare sold

Soldul disponibil poate fi verificat folosind cardul RFID (atașat brățării) la terminalele de citire existente la punctele de TOP-UP din festival sau la oricare dintre punctele de vânzare ale partenerilor prezenți în festival, care au instalate aceste terminale de citire (puncte de vânzare de mâncare și băutură, cortul oficial de merchandise).

Recuperare sold

Festivalierii își pot recupera soldul rămas pe brățara RFID doar în zilele de festival în care sunt concerte în Piața Mare (vineri - duminică) sau la Casa Altemberger - Muzeul de Istorie (duminică - pentru persoanele cu abonament de 3 zile) în intervalele orare mai sus menționate, de la punctele de încărcare.

După încheierea spectacolelor din Piața Mare, din fiecare zi de festival, punctele de TOP-UP nu vor mai putea accepta încărcare pe brățări, ci exclusiv restituiri de sume aflate pe acestea (refund).

Data finală pentru retragerea soldului existent pe brățara RFID, sume ce vor fi restituite în numerar:

  • la punctele de TOP-UP din Piața Mare: este 28 iulie 2024, ora 12:00,
  • la punctul de TOP-UP de la Casa Altemberger - Muzeul de Istorie pentru posesorii de abonamente de 3 zile: este 28 iulie 2024, ora 00:00, oră după care punctele TOP-UP din perimetrul festivalului se vor închide.

Pentru realizarea restituirii, persoana care o solicită trebuie să prezinte brățara RFID și să se asigure că aceasta nu prezintă urme de compromitere.

Concerte & turnee

Alternosfera aniversar la Arenele Romane: program și reguli de acces

Alternosfera revine la Arenele Romane și în 2024 cu un show aniversar. Anul acesta sărbătorește 25 de ani de activitate cu un concert special, programat pentru 11 iulie. În deschidere urcă pe scenă Domino și Cosmos în Buzunar. Te invităm să afli programul evenimentului, regulile de acces și alte informații utile.

Publicat

pe

Alternosfera
Alternosfera │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Domino vine din Chișinău și abordează un rock alternativ cu vădite influențe din folclorul românesc, fapt ce o face dificil de încadrat într-un gen muzical. Trupa a debutat live în 2013 în cadrul unui concert susținut la Viena. iar de atunci a urcat pe scenele celor mai importante festivaluri din țară.

Cosmos în Buzunar este un proiect muzical din Republica Moldova, format în martie 2016. Muzica pe care o cântă combină diferite stiluri muzicale precum cold wave, synth wave, synth-pop, electronică, IDM, ambient și progressive techno.

Prestaţia artistică, show-urile mereu explozive, energia debordantă şi numărul extrem de mare de fani prezenţi la concerte au făcut ca Alternosfera să devină un etalon pentru zona de rock şi alternative din România și Republica Moldova.

De-a lungul timpului, trupa a susţinut sute de concerte, lansând până în prezent 6 albume și un EP, printre cele mai cunoscute hituri numărându-se "Orașul 511", "Wamintirile", "Ploile nu vin", "Flori de mai", "Închisoarea albă", "Haosoleum", "Epizodia".

Program Alternosfera - show aniversar

  • Open Doors - 18:00
  • Cosmos în Buzunar - 18:30 - 19:15
  • Domino - 19:30 - 20:15
  • Alternosfera - 20:30

Reguli de acces concert Alternosfera la Arenele Romane

  • Accesul în incinta Arenelor Romane se face începând cu ora 18:00, iar concertele debutează la ora 18:30. După deschiderea porților, puteți sosi la orice oră doriți pentru a vă vedea trupele favorite. Concertul are loc în aer liber.
  • Pentru toate categoriile de bilete, accesul se face pe la porțile de jos, din parc, ale Arenelor Romane.
  • La intrarea în perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi controlați în bagaje de agenții de securitate.
  • Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.

Accesul copiilor

  • Copiii sub 10 ani au acces gratuit doar în zona Teren (nu și pe scaune) și însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
  • Organizatorii recomandă fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert volumul va fi puternic și poate afecta auzul copiilor.

Categorii de bilete

  • Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.
  • Părăsirea perimetrului Arenelor Romane, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar la ieșire brățara le va fi ruptă și dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.
  • Posesorii biletelor la Categoria A vor primi brățări care le vor permite accesul în categoria la care au bilet. Posesorii de bilete la categoria B nu vor primi brățări.
  • Categoria A - Fără loc în fața scenei.
  • Categoria B - Fără loc în spatele Categoriei A sau cu loc în Arenă.

Este INTERZIS accesul cu:

  • sticle, conserve;
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, obiecte periculoase;
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • umbrele (în caz de ploaie să veniți cu pelerine);
  • arme, bâte, cuțite, spray-uri, lanțuri lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascuțite, artificii
  • substanțe interzise cf. legii 143 / 2000
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;
  • persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectelor prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

Prețuri bilete Alternosfera - show aniversar

  • Biletele pentru concertul Alternosfera de la Arenele Romane se găsesc online, la prețurile de 109 și 149 lei + taxe. Pentru mai multe detalii despre bilete, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Program și reguli de acces Rocanotherworld 2024

Cea de-a noua ediție a festivalului Rocanotherworld are loc între 20 și 23 iunie la Brizo, pe malul lacului Aroneanu, Iași. Timp de patru zile, participanții vor experimenta bucuria unui festival aparte, cu un program divers, concerte de neratat și activități recreative. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Robin and the Backstabbers
Robin and the Backstabbers │ FOTO: Andrei Popa (The Phope)

Rocanotherworld 2024 este organizat sub semnul echilibrului, îmbinând armonios energia interpretărilor live cu varietatea și dinamica evenimentelor conexe dăruite unui public ghidat de cele trei valori definitorii ale festivalului: #becurious, #bedifferent și #beforothers.

Pe lângă lineup-ul divers, festivalul include și o serie de activități educative și recreative: workshop-uri, sesiuni de yoga și ecstatic dance, dezbateri, meditații ghidate, zone de relaxare special amenajate, jocuri pentru cei mici și mari, o zona de food court și multe altele. Sunt încurajate și implementate principiile de sustenabilitate, reciclarea tuturor deșeurilor, evitarea risipei, precum și responsabilitatea față de natură.

Program Rocanotherworld 2024

Joi, 20 iunie

Mainstage

  • 17:00 - DJ set
  • 19:00 - Paul Tihan & Andra Andriucă
  • 20:15 - Fără Zahăr
  • 21:30 - Sarmalele Reci
  • 23:00 - om la lună

Silent Disco Stage

  • 21:00 - 01:00 - Alien
  • 21:00 - 01:00 - Amivers
  • 21:00 - 01:00 - Donisan

Equilibrium

  • 19:30 - Solstice Expansion: Pranayama and guided meditation

Vineri, 21 iunie

Mainstage

  • 17:00 - Eduard Draude
  • 19:00 - Dimitri's Bats
  • 20:00 - Dora Gaitanovici
  • 21:20 - Deliric & Silent Strike X Muse Quartet
  • 23:00 - Argatu'

The Dome Stage

  • 23:00 - Andrei C
  • 01:30 - Danny The Menace

Silent Disco Stage

  • 21:00 - 01:00 - Alien
  • 21:00 - 01:00 - Amivers
  • 21:00 - 01:00 - Donisan

Equilibrium

  • 19:30 - Restorative

Sâmbătă, 22 iunie

Mainstage

  • 16:00 - Eduard Draude
  • 18:00 - K not K
  • 19:00 - Jurjak
  • 20:15 - La Chica
  • 22:00 - Asaf Avidan
  • 00:00 - Frate Gheorghe

The Dome Stage

  • 23:00 - Gala
  • 01:00 - Rosario Internullo
  • 03:00 - Emann

Silent Disco Stage

  • 21:00 - 01:00 - Alien
  • 21:00 - 01:00 - Amivers
  • 21:00 - 01:00 - Donisan

Equilibrium

  • Ecstatic Dance - 19:30

Duminică, 23 iunie

Mainstage

  • 16:00 - Eduard Draude
  • 18:00 - Denorm
  • 19:00 - RoadkillSoda
  • 20:15 - Robin and the Backstabbers
  • 21:30 - Coma
  • 23:15 - Alternosfera

Dezbateri în Grădina Palas

În Grădina Palas vor avea loc două dezbateri pe 22 iunie și 23 iunie, de la orele 11:00. Invitații Cristina Oltean, Bogdan Șerban, Alexandru Lebedev, Mihai Mija, Giorgiana Dumitru și Emil Munteanu vor discuta teme actuale, cum ar fi inovația versus durabilitatea și mainstream versus nișă. Dezbaterile vor fi moderate de Ștefan Teișanu, iar accesul la aceste activități este liber.

Reguli de acces Rocanotherworld 2024:

  • Accesul la evenimente se face joi și vineri începând cu orele 17:00, iar sâmbătă și duminică începând cu orele 15:00;
  • Accesul în festival se face prin schimbarea biletului cu brățara de acces și scanarea acesteia la intrare.
  • Toți copiii care au sub 14 ani trebuie însoțiți de un adult. Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se va face doar cu prezentarea declarației din partea părinților sau a reprezentanților legali în vederea participării la eveniment.
    Prin achiziționarea biletelor / abonamentelor, participanții își oferă acordul privind utilizarea imaginilor fotografice și a înregistrărilor audio și video în scopul promovării activităților festivalului.
  • Este permis accesul cu animale în perimetrul festivalului dacă acestea sunt ținute în zgardă, ham şi lesă sau alte accesorii conforme cu legislația în vigoare. Proprietarul este singurul răspunzător pentru orice incident/ accident produs pe teritoriul festivalului, precum și pentru orice pagubă sau prejudiciu cauzate de animalul de companie atât organizatorului cât și oricărui participant la festival.

Este INTERZIS accesul cu:

  • umbrele, băuturi îmbuteliate sau recipiente reutilizabile pentru băuturi, substanțe periculoase, toxice sau halucinogene, obiecte contondente, stroboscop, făclii, torțe, artificii, petarde, arme, curele metalice, Aparate foto/video profesionale, inscripţii, bannere, pancarde și alte elemente vizuale care incită la discriminări de orice fel și violenţă publică

Cum plătești la Rocanotherworld 2024?

  • În interiorul festivalului plățile se pot efectua doar folosind tag-ul atașat brățării festivalului.
  • Brățara se poate încărca la punctele de top-up din perimetrul festivalului, cu numerar sau prin card. Limita pentru o singură încărcare a brățării este de 1.000 lei.
  • Sumele neutilizate de pe brățară pot fi preschimbate în bani la punctele de top-up din perimetrul festivalului, pe toată durata festivalului.

Transport Rocanotherworld 2024:

  • Participanții sunt încurajați să utilizeze transportul public: CTP Iași pune la dispoziția publicului o rută specială Piața Unirii - Rocanotherworld și retur, din oră în oră pentru care e valabil biletul achiziționat pentru Zona 1. Programul de funcționare al acestei curse speciale este: Joi, 20 iunie: 15:00 - 01:00 | Vineri, 21 iunie: 15:00 - 03:00 | Sâmbătă, 22 iunie: 13:00 - 03:00 | Duminică, 23 iunie: 13:00 - 01:00.
  • În perimetrul festivalului există o parcare de biciclete special amenajată, iar participanții sunt încurajați să vină cu bicicletele sau să facă ride sharing.

Alte informații utile

  • Organizatorii recomandă folosirea protecției solare și anti-țânțari.
  • Persoanelor care au probleme de ordin auditiv le sunt recomandate folosirea dopurilor de protecție pentru urechi.
  • În caz de ploaie, se recomandă folosirea pelerinelor de ploaie.
  • Organizatorii nu recomandă utilizarea autoturismelor proprii datorită locurilor limitate de parcare din zonă.
  • Sunteți încurajați să returnați ambalajele cu simbolul "Ambalaj cu garanție" - goale, neturtite, cu eticheta intactă - la automatul din perimetrul festivalului și primești înapoi garanția de 50 de bani pentru fiecare ambalaj returnat.
  • Pentru prima băutură achiziționată la bar și servită într-un pahar Ză Kup, se reține o garanție de 10 lei. La achiziția următoarei băuturi, se returnează paharul utilizat și se primește un alt pahar curat. Returnarea garanției se face la final când se returnează paharul sau acesta poate fi păstrat ca suvenir. Garanția nu se va returna pentru pahare deteriorate: sparte (crăpate), clema deteriorată (ruptă, îndoită, crăpată), murdare cu altceva în afară de lichidul consumat, sticker, zgâriate, desenate / marcate cu pix, cariocă sau marker.

Campania "Ai cumva o păturică?"

Tradiția de a sprijini animalele fără adăpost continuă, iar Rocanotherworld găzduiește din nou campania "Ai cumva o păturica?". Pe malul lacului Aroneanu doritorii pot dona hrană, medicamente și alte lucruri necesare cățeilor și pisicilor fără adăpost din Iași, în zilele de 22 și 23 iunie, între orele 17:00 și 19:30. Fie că este vorba de recipiente pentru mâncare și apă, nisip/silicat pentru litieră sau produse pentru curățenie, acestea sunt binevenite și de mare ajutor.

Bilete Rocanotherworld 2024

  • Abonament - 600 lei (+comision)
  • Abonament studenți - 300 lei (+comision)
  • Bilet pe zi - 200 lei (+comision)
  • Bilet pe zi studenți - 100 lei (+comision)
  • Group Ticket 4 persoane (bilet pe zi) - 600 lei (+comision)
  • Full Pass Group Ticket 4 persoane - 1800 lei (+comision)
Citește în continuare

Concerte & turnee

Află lineup-ul complet al festivalului Rocanotherworld 2024

Ne desparte mai puțin de o lună până la cea de-a noua ediție Rocanotherworld. Organizatorii au definitivat lineup-ul de anul acesta și îi așteaptă pe festivalieri între 20 și 23 iunie, la Iași, pentru o nouă călătorie muzicală. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Alternosfera la Opera Română
Alternosfera la Opera Română │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Alternosfera, ARGATU, RoadkillSoda, Sarmalele Reci, La Chica, Frate Gheorghe, Dimitri's Bats și Paul Tihan & Andra Andriucă se vor alătura lineup-ului de pe Main Stage. Între timp, la scena de muzică electronică vor mixa Emann, Eduard Draude și Andrei C., alături de artiștii deja confirmați, Rosario Internullo și GALA.

Rocanotherworld nu este doar un festival de muzică. Este o călătorie plină de descoperiri în lumea artei, muzicii și oamenilor. Inițiat în 2016 la Iași, acest eveniment este organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Festivalul aduce împreună oameni din diferite medii, oferind un mediu vibrant și divers, unde se (re)conectează la valori precum curiozitatea, individualitatea și grijă față de ceilalți. Rocanotherworld 2024 este o combinație echilibrată între spectacole live și evenimente conexe, promovând valorile #becurious, #bedifferent și #beforothers.

Main Stage-ul Rocanotherworld 2024

Asaf Avidan, om la lună, Robin and The Backstabbers, K not K, Dora Gaitanovici, Deliric x Silent Strike, Coma, Jurjak, Fără Zahăr, Denorm, dar și proaspăt anunțații Alternosfera, ARGATU, RoadkillSoda, Sarmalele Reci, La Chica, Frate Gheorghe, Dimitri's Bats și Paul Tihan & Andra Andriucă completează programul de la Main Stage.

Alternosfera vine cu 6 albume și un EP în spate, pregătită să transporte într-o experiență sonoră de neuitat. Versurile vorbesc despre dragoste, probleme sociale sau politice, iar sunetul se distinge ca fiind unic pe scena muzicală din Moldova, inspirația formației variind de la anii '80 la grunge-ul din Seattle-ul anilor '90.

Cunoscut pentru modul său unic de a îmbina elementele de folclor românesc cu beat-urile urbane și sound-urile electronice, ARGATU a debutat oficial în 2012, devenind membru al grupului Culese din Cartier, fondat de Subcarpați. Cu 10 albume lansate, a creat un catalog impresionant care servește drept punte între vechi și nou, tradițional și modern, întruchipând o varietate de genuri muzicale precum hip-hop, grime, dubstep, drum&bass, dub, dancehall sau basshouse. Cel mai recent album și release independent, intitulat "Tezaur", a fost lansat pe 1 decembrie 2023, și a marcat un nou capitol în drumul său artistic.

Cu o experiență de 30 de ani în domeniul muzicii și mii de concerte la activ, Sarmalele Reci se remarcă prin originalitatea și diversitatea stilurilor abordate. Cu 8 albume la activ, această trupă aduce un amestec special de rock'n'roll, funk, jazz și folclor. Cântecele lor au mesaje emblematice și încă actuale, alcătuind un repertoriu care a fost fredonat de generații întregi.

Frate Gheorghe este o trupă din Republica Moldova, formată din patru membri talentați și pasionați: Vitalie Colt la chitară bass, Sandu Cordonean la clape și chitară, Seva Peev la tobe și Gheorghe Bușilă în calitate de solist vocal și chitarist. Cu o abordare eclectică și originală, trupa îmbină diverse stiluri muzicale precum folk, reggae, rock și rap.

Muzica ei este rezultatul unui amestec bogat și divers de influențe muzicale. Merge de la indie-pop cu Tune Yards sau Radiohead, la hip-hop american precum Danger Doom și muzică latină cu La Fania All Stars sau Juana Molina. În compozițiile și videoclipurile sale, La Chica creează o sinteză între muzica clasică, rap, temele despre moarte, arta stradală sau Frida Kahlo. A făcut parte din turnee alături de artiști precum Yaël Naim sau Zap Mama.

RoadkillSoda a început să-și facă simțită prezența în 2011 și de atunci a devenit o adevărată reprezentantă a rock'n'roll-ului. Trupa și-a cucerit locul nu doar în peisajul local, ci și în afara granițelor țării. Atmosfera anilor '70 se îmbină perfect cu riff-urile, solo-urile, liniile de bass puternice și o voce intensă, toate acompaniate de ritmuri care îți fac inima să bată mai tare.

Paul Tihan și Andra Andriucă, ambii din Iași, împart aceeași scenă în cadrul turneului lor de lansare de albume. Paul explorează gândurile și experiențele sale printr-un cvintet indie poetry rock, în timp ce Andra transpune în versuri și acorduri povești pentru suflet, într-un stil indie, pop-rock.

Dimitri's Bats aduce o perspectivă nouă și independentă în peisajul alternativ-pop din România. Trupa jonglează cu abilitate între ritmurile de pe ringul de dans și riff-urile alternative, creând un amestec sonor eclectic cu accente întunecate, într-o vibrație unică. Cel mai recent EP al său, intitulat "Monobloc", a fost lansat la începutul anului 2023, fiind urmat de un turneu național și de mai multe concerte în Europa.

The Dome Stage

Începând cu anul 2015, Emann și-a adus emoția în scena muzicii electronice, participând la evenimente de renume precum Techno Wall, Cyclic, Deep House Bucharest, Deep Dreamer, Trip In Romania și la festivaluri precum Airfield, Afterhills, Neversea, Kudos Fest, Rocanotherworld și Transylvania Fest. În 2020, alături de producătorul australian Condriac, a lansat primul său track la Amulanga Records, numit "Hemamea", care a ajuns rapid în TOP 100 Beatport - Deep House.

Prin selecția sa muzicală eclectică, ce cuprinde downtempo, indie, funky grooves, electronică și elemente vintage, Eduard Draude creează o atmosferă unică. A urcat pe numeroase scene importante din țară și a contribuit la realizarea unor proiecte muzicale de nișă sau experimentale, aducând mereu un strop de inovație și originalitate în fiecare prestație.

Danny The Menace și-a început cariera ca DJ profesionist acum 25 de ani, iar muzica a fost mereu o parte din sufletul său. Mare fan al lui Michael Jackson și al epocilor de aur ale anilor '80 și '90, Danny îmbină astăzi vechiul cu noul într-un mod personal. Stilurile muzicale pe care le abordează sunt: Pop, Rock, Dance, House, Funky, Mash-Up, adaptate fiecărui public în parte.

Andrei C. de la Radio TaNaNaNa e gata să te facă să dansezi și să te bucuri de o atmosferă plină de vibe-uri pozitive la Rocanotherworld. De la clasicii care au definit generații întregi până la cele mai recente hituri din domeniul pop și dance, fiecare melodie este selectată cu grijă pentru a ține publicul în mișcare.

În zona Silent Disco, publicul va putea să danseze desculț pe nisip, fiind însoțit de seturile energice ale DJ-ilor Alien, Amalia Vornicu și Donisan. 

Prețuri bilete Rocanotherworld 2024:

Abonamentele și biletele pe zile sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 100 și 600 de lei. Elevii și studenții beneficiază de un discount de 50%, iar pachetele "Group Tickets / Passes" încurajează prietenii să vină împreună la Rocanotherworld la un preț preferențial. La achiziția biletelor sau a abonamentelor pentru Rocanotherworld 2024 se beneficiază de un discount de 20% atunci când se achită cu un card ING. Reducerea se aplică automat la selectarea "ING" ca modalitate de plată pe platformă.

Biletele pentru copiii până la vârsta de 12 ani sunt gratuite și sunt valabile în compania unui adult plătitor de bilet. Acestea pot fi obținute online, pe site-ul festivalului, la secțiunea "Free Pass". Accesul în festival se face cu biletul gratuit și un act doveditor al vârstei până în 12 ani, respectiv carnetul de elev sau certificatul de naștere (copie sau online).

Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora pot beneficia de acces gratuit în cadrul festivalului prin completarea formularului din secțiunea FAQ - Bilete, disponibil pe site-ul festivalului.

Citește în continuare

Trending