Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Expoziția "Universul lui Salvador Dali" se prelungește până pe 1 septembrie 2024

Ca urmare a succesului masiv înregistrat în rândul publicului, expoziția "Universul lui Salvador Dali", ce prezintă o varietate impresionantă de obiecte de artă ale celebrului artist, la ARCUB - Hanul Gabroveni, se prelungește până pe 1 septembrie 2024.

Publicat

pe

Expoziție "Universul lui Salvador Dali"
Expoziție "Universul lui Salvador Dali" │ FOTO: Gicu Boboc

Programată inițial pentru perioada 13 decembrie 2023 - 12 mai 2024, expoziția, organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events, oferă șansa unică de a explora profunzimile și excentricitățile geniului Salvador Dali prin sculpturi în bronz și sticlă, litografii, gravuri, ilustrații de carte, miniaturi din aur incrustate cu pietre prețioase, mobilier suprarealist ce poartă amprenta inconfundabilului artist.

Zeci de mii de vizitatori au pășit pragul spațiilor expoziționale ale Hanului Gabroveni în cele 5 luni de la deschidere și au intrat în lumea fabuloasă a unuia dintre cei mai reprezentativi artiști suprarealiști. Până la 1 septembrie, familii, studenți, turiști, grupuri de copii, iubitori de artă pot admira celebrele ceasuri moi care câștigă eterna luptă cu timpul, reinterpretări ale feminității, concretizate în sculpturi în bronz, precum "Venus girafă" sau "Omagiu lui Terpsichore", versiuni daliniene ale legendelor biblice, precum "Sfântul Gheorghe și dragonul", sau lucrări ambigue, deformate, precum "Manechin indonezian" și "Premoniția sertarelor" - propunerile lui Dali de a interpreta arta prin intermediul subconștientului.

Un univers unde frontierele dintre realitate și vis se estompează, expoziția forțează privitorul să descifreze mesajele ascunse ale artistului și să-și pună întrebări despre rolul pe care îl joacă obiectele în construirea și deconstruirea realității: îngeri suprarealiști, fluturi și alte simboluri daliniene – furnici, ouă, sertare, melci – redau imagini distorsionate, din adâncurile subconștientului, materializate în experimentele lui Dali cu diverse forme de expresie și materiale (aur, bronz, sticlă Daum).

Ce obiecte de artă sunt expuse în cadrul expoziției?

Obiectele de artă expuse redau o parte din personalitatea excentricului Salvador Dali și interesele sale multiple: religie, literatură, muzică, mitologie, filozofie, precum și relația profundă cu soția sa, Gala. Seriile de ilustrații "Poeme secrete", "Moise și monoteismul", "Bestiarul lui La Fontaine", "După 50 de ani de suprarealism", "Cucerirea cosmosului" sau "Fantasme și obiecte ale viitorului" sunt doar câteva dintre obiectele Salvador Dali care ilustrează vasta cultură a celebrului artist, precum și maniera sa unică de a explica și transpune realități din propria viață.

Sculpturile-bijuterii din cadrul expoziției ilustrează, în același timp, fascinația lui Dali pentru metale prețioase și imensa lui creativitate și inspirație: "Alice în Țara Minunilor", "Îngerul triumfător", "Unicorn" reiterează obsesiile artistului într-o îmbinare armonioasă a aurului cu pietre prețioase și simboluri daliniene.

Experiență artistică revelatoare și educativă, totodată, expoziția "Universul lui Salvador Dali" oferă informații detaliate despre viața și cariera lui Dali, corelate cu momente semnificative din istoria curentului suprarealist, informații esențiale pentru a interpreta și contextualiza obiectele de artă expuse.

Program expoziție "Universul lui Salvador Dali"

Expoziția "Universul lui Salvador Dali" de la ARCUB - Hanul Gabroveni poate fi vizitată până pe 1 septembrie 2024, de luni până duminică, între orele 10.00-20.00. Accesul în spațiul expozițional se face din Str. Gabroveni nr. 50-53.

Bilete expoziție "Universul lui Salvador Dali"

Biletele pentru expoziția "Universul lui Salvador Dali" de la ARCUB pot fi achiziționate la prețuri variabile, în funcție de categorie, atât online, cât și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53). Copiii cu vârsta sub 6 ani, însoțiți de un adult, beneficiază de acces gratuit. Studenții (cu vârsta de până în 26 de ani) și pensionarii beneficiază de tarif redus.

Vizitatorii pot beneficia de ghid audio, ce conține explicații detaliate referitoare la obiectele expuse, și experiență VR, o plimbare virtuală printre personaje și simboluri desprinse din picturile daliniene. Atât experiența VR, cât și ghidul audio pot fi achiziționate prin pachetele de bilete disponibile, dar și separat, online și fizic, direct în locație, la costul de 10 lei, respectiv 15 lei.

Trending