Regizat de Shawn Levy (Stranger Things), filmul îl arată pe Deadpool (Reynolds) făcând echipă cu Wolverine (Jackman), dar nu același Wolverine pe care îl știm din filmele "X-Men". Nu, acest Wolverine pare că și-a dezamăgit întreaga lume, fir narativ ce face trimitere la povestea clasică a benzilor desenate "Wolverine: Old Man Logan".
"<<Sunt pe cale să pierd tot ce am iubit vreodată>>, îi spune Deadpool lui Wolverine în trailer, la care acesta răspunde: <<Nu e problema mea>>.
<<Asta ai spus când lumea ta s-a dus pe apa sâmbetei?>> Deadpool îi dă replica, provocându-l pe Wolverine să-și scoată ghearele și să se angajeze într-o luptă crâncenă."
Este cel de-al treilea film din seria "Deadpool" și apare la aproape șase ani după lansarea "Deadpool 2", timp în care au avut loc încheierea seriei de filme "X-Men" de la Fox și achiziția completă de către Disney a 20th Century Fox (care deținea drepturile pentru X-Men și Fantastic Four).
"Deadpool & Wolverine" îl va introduce pe emblematicul mutant în Universul Marvel. Mai mult, și Deadpool se trezește făcând parte cu aceeași lume cu The Avengers, după ce a fost răpit de Time Variance Authority, managerul multiversului, cunoscut din seria "Loki".
Distribuția peliculei este completată de Emma Corrin, Morena Baccarin, Rob Delaney, Leslie Uggams, Karan Soni și Matthew Macfadyen. De asemenea, circulă zvonuri conform cărora Jennifer Garner va avea o scurtă apariție ca Elektra.